A murit Gheorghe Apostol

A murit Gheorghe Apostol

Fostul lider comunist Gheorghe Apostol, semnatar, în 1989, al „Scrisorii celor şase”, prin care este criticat Nicolae Ceauşescu, a murit sâmbătă după-amiază, la vârsta de 98 de ani, potrivit Realitatea TV. Potrivit sursei, trupul neînsufleţit va fi depus, cel mai probabil luni, la Capela Cimitirului Belu Militar şi va fi înmormântat la cimitirul Mănăstirii Cernica. […]

PDL-iştii din ce în ce mai agitaţi

PDL-iştii din ce în ce mai agitaţi

Liderii PDL „s-au contrat”, luni noaptea, timp de aproape şase ore, pe tema susţinerii Guvernului, scrie ziarul „Gândul” în ediţia de miercuri, menţionând că în timp ce Emil Boc a anunţat „toleranţă zero” faţă de critici, parlamentarii PDL „i-au luat la rost pe miniştri”. „După semnalul dat de Elena Udrea, care l-a dojenit pe Emil […]

Membrii BPN i-au cerut lui Boc să reformeze partidul

Membrii BPN i-au cerut lui Boc să reformeze partidul

Mai mulţi lideri ai PDL au arătat, luni seară, că este nevoie de o reformă a partidului şi o remaniere şi au reiterat cererea ca până pe 1 septembrie premierul să vină cu un plan de restructurare şi o analiză pe miniştri, iar propunerea privind o conducere interimară a partidului nu a avut susţinere. Surse […]

Coducerea PSD a decis: Geoană, ciocu mic

Coducerea PSD a decis: Geoană, ciocu mic

Conducerea PSD a decis, azi, să îi impună lui Mircea Geoană ca timp de şase luni să nu facă declaraţii care să nu fie în acord cu linia partidului, acesta rămînînd membru al partidului, totuşi, şi preşedinte al Senatului, cu sprijinul politic al PSD. Problema este că această sancţiune nu este prevăzută nicăieri în statutul […]

Dan Diaconescu vrea sa mute capitala la Brasov

Dan Diaconescu vrea sa mute capitala la Brasov

In dorinta de a capta atentia marelui public, ctitorul Partidului Poporului, otevistul Dan Diaconescu, se pregateste sa arunce pe piata o tema de dezbatere care este, pe cat de atipica, pe atat de nastrusnica. Tinta: electoratul nationalist Concret, potrivit unor surse confidentiale din anturajul magnatului OTV, Diaconescu vrea sa propuna, in cursul unei emisiuni in […]

Urmează cartonaşul roşu pentru Cristian Preda

Urmează cartonaşul roşu pentru Cristian Preda

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a afirmat, joi, la postul public de televiziune, că a avut o discuţie privată cu eurodeputatul democrat-liberal Cristian Preda, după criticile dure ale acestuia la adresa lui şi a Guvernului pe care îl conduce, sugerând că ar putea să-l excludă din partid pe europarlamentar, la următorul gest de acest fel. […]

Basescu da semnalul revoltei in PDL?

Basescu da semnalul revoltei in PDL?

Războiul dintre Traian Băsescu şi baronii PDL a intrat, practic, în ultima fază, ultimele declaraţii, de azi, ale preşedintelui putînd fi intepretate drept îndemn la o revoltă sau chiar la o rupere a partidului. Ultimele trei zile, de altfel, au fost marcate de mai multe evenimente care atestă în mod clar că preşedintele şi-a cam […]

”Basescu ar putea accepta anticipatele pentru a scapa de suspendare”

”Basescu ar putea accepta anticipatele pentru a scapa de suspendare”

Presedintele Traian Basescu “poate ceda” la un moment dat in fata presiunii publice si poate accepta alegeri anticipate doar pentru a evita o noua suspendare, fapt care s-ar solda, in ultima instanta, cu un nou Guvern, legitim si credibil, sustine ex-premierul pesedist Adrian Nastase, pe blog-ul propriu. “Pentru noi, caderea actualului guvern si oprirea acestui […]

O ţară se conduce de către un Guvern politic

O ţară se conduce de către un Guvern politic

Opţiunea PSD este că o ţară se conduce de către un Guvern politic, iar orice ‘altă poveste’ este ‘o păcăleală’, a declarat, luni, la Realitatea TV, preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta. Potrivit acestuia, pentru ca un partid să-şi pună în practică politicile regăsite într-un program de guvernare are nevoie de un Executiv politic. ‘Dacă nu ai […]

Soluţia salvatoare – alegerile anticipate

Soluţia salvatoare – alegerile anticipate

Secretarul general al Partidului România Mare, Gheorghe Funar, consideră că, în prezent, soluţia politică o constituie alegerile anticipate, nu remanierea Guvernului. „Remanierile clocite în vacanţa parlamentară nu vor stopa prăbuşirea economică, de peste 10% în doi ani, dirijată de Guvernele Boc I – IV şi nici nu vor opri sărăcirea populaţiei. Soluţia salvatoare o reprezintă […]

PNL îl propune pe Jeffrey Franks pentru funcţia de premier

PNL îl propune pe Jeffrey Franks pentru funcţia de premier

Deputatul PNL Horia Uioreanu propune ca şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, să-l înlocuiască pe Emil Boc la conducerea Guvernului României, pentru că astfel s-ar face economii la bugetul de stat. Acesta spune, într-un comunicat remis, joi, AGERPRES, că Jeffrey Franks „s-a comportat în ultimele zile, cel puţin la nivel declarativ, ca un adevărat […]

Guvernul va concedia încă 74.000 de bugetari

Guvernul va concedia încă 74.000 de bugetari

Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI să concedieze 74.000 de bugetari până la finele acestui an, după ce a disponibilizat deja 27.000 de salariaţi, şi să renunţe la minim 15.000 de angajaţi din sectorul public în 2011, potrivit scrisorii de intenţie la acordul stand-by, obţinută de MEDIAFAX. „În pofida condiţiilor economice nefavorabile, am atins […]

Fondul are o poezie de spus şi o spune cam peste tot

Fondul are o poezie de spus şi o spune cam peste tot

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a arătat, marţi, nemulţumit de rezultatele întâlnirii conducerii liberale cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) afirmând că oficialii acestei instituţii nu au răspuns satisfăcător la întrebările adresate de liberali, ci au spus „o poezie”. „Fondul are o poezie de spus şi o spune cam peste tot. Există momente de jenă, iar […]

PSD merge pe varianta „totul sau nimic”

PSD merge pe varianta „totul sau nimic”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, azi, după şedinţa BPN, că formaţiunea sa va depune moţiunea de cenzură în sesiunea parlamentară din toamnă chiar dacă nu va reuşi să strângă 236 de semnături, necesare demiterii Guvernului. „Avem dreptul la o moţiune de cenzură pe sesiune. Numai PSD poate să depună această moţiune de cenzură, niciun […]

În PDL se rup încet dar sigur rândurile

În PDL se rup încet dar sigur rândurile

In acest moment, un numar de peste 25 de parlamentari PDL (unele surse sustin ca ar fi vorba chiar despre 32 de alesi portocalii) se afla in diverse stadi de negociere cu PSD si PNL pentru a parasi barca puterii. Daca in ceea ce ii priveste pe unii dintre este incert ca negocierile se vor […]