România, pe locul 85, într-un clasament privind libertatea economică

România, pe locul 85, într-un clasament privind libertatea economică

România a coborât 12 poziţii, pe locul 85, într-un clasament privind libertatea economică inclus în raportul Economic Freedom of the World 2009 realizat de institutul canadian Fraser. Climatul economic din România a obţinut 6,58 puncte, dintr-un total posibil de zece în ediţia 2010 a topului, faţă de 6,79 puncte în ediţia de anul trecut. Clasamentul […]

Şi bărbaţii şi femeile se vor pensiona la 65 de ani

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, articolul 53 din proiectul de lege a pensiilor, în varianta iniţială adoptată de Senat, care prevede egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi, la 65 de ani, până în 2030, fiind înregistrate 105 voturi „pentru”, 82 „împotrivă” şi 9 abţineri. Votul final a fost dat după ce deputaţii au […]

La Udrea i s-a pus pata pe panouri

Peste 7.000 de panouri publicitare dintr-un total de 18.000 înregistrate la nivel naţional au fost amplasate ilegal, a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, la dezbaterea publică pe proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului cadru privind amplasarea mijloacelor de publicitate. „Am decis să dăm o misiune Inspectoratului de Stat în Construcţii, de […]

Dovada plăţii TVA pentru vehiculele noi din UE

Persoanele neînregistrate în scopuri de TVA nu mai pot înmatricula vehiculele provenite din spaţiul intracomunitar fără să facă dovada plăţii TVA, în cazul maşinilor noi, sau fără să prezinte un certificat care îi scuteşte de acestă taxă, în cazul celor uzate. Astfel, potrivit unui Ordin al ministerelor Administraţiei şi Internelor şi al Finanţelor Publice, intrat […]

Băsescu crede că mai avem nevoie de bani

Băsescu crede că mai avem nevoie de bani

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la RRA, că, în 2011, România are nevoie de mai mult de 5,7 miliarde euro, deficitul convenit cu FMI, afirmând că ar fi rezonabil să obţină credite pe termen mediu sau lung, eventual de la Uniunea Europeană. Întrebat dacă România are nevoie doar de 5,7 miliarde de euro pentru […]

De ce Boc 5 e legat de maini si de picioare?

De ce Boc 5 e legat de maini si de picioare?

Facand foarte putina aritmetica, in baza catorva informatii certificate, in mod oficial, de specialisti in finante, am ajuns la concluzia ca numai pentru a plati, cu dobanda, datoriile facute de Guvernul Boc, o familie trebuie sa-si sacrifice intreg salariul timp de opt ani si jumatate. Desigur, acest lucru este imposibil din mai multe motive. Pentru […]

Un fleac, i-au ciuruit

Un fleac, i-au ciuruit

Persoanele cu venituri din activităţi independente vor plăti, din 2011, contribuţii de asigurări sociale de cel puţin 25,36% şi până la 35% din venituri, aproape dublu faţă de nivelul actual, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al Guvernului. Astfel, contribuţia de asigurări sociale de stat (pensii) ar urma să crească de la 10% la […]

De la 1 ianuarie 2011 toate contribuţiile se vor plăti într-un singur cont

De la 1 ianuarie 2011 toate contribuţiile se vor plăti într-un singur cont

De la 1 ianuarie 2011 românii îşi vor putea declara toate impozitele şi contribuţiile pe baza unei declaraţii unice. Iar banii datoraţi statului vor putea fi viraţi într-un singur cont. Este un proiect aflat în lucru la Ministerul Finanţelor, care ar urma să intre în vigoare de anul viitor. Asta dacă, până la iarnă, Guvernul […]

Normele de aplicare a OUG 58/2010 vor fi modificate săptămâna viitoare

Normele de aplicare a OUG 58/2010 vor fi modificate săptămâna viitoare

Guvernul va modifica săptămâna viitoare normele de aplicare a OUG 58/2010 privind contribuţiile aferente drepturilor de autor, astfel încât angajatorul, nu cetăţeanul, va fi obligat să depună declaraţiile şi să achite contribuţiile, a declarat  ministrul Mediului, Laszlo Borbely. „Un act normativ pentru modificarea ordonanţei de urgenţă şi normelor de aplicare a fost discutat într-o primă […]

Următoarele şase luni, cele mai grele din ultimii 20 de ani

Următoarele şase luni, cele mai grele din ultimii 20 de ani

Următoarele şase luni vor fi cele mai grele din ultimii 20 de ani, pentru România, din punct de vedere social, a declarat marţi, la Palatul Parlamentului, preşedintele confederaţiei patronale UGIR-1903, Cezar Corâci. El a apreciat că în România criza economică se va prelungi cu doi ani faţă de restul ţărilor europene, în condiţiile în care […]

România, o „Nigerie fiscală” a UE

România, o „Nigerie fiscală” a UE

Cu un profit de peste 11 ori mai mare decât cel anunţat de Petrom, o obscură firmă înregistrată într-un sat braşovean a ajuns să fie cea mai eficientă companie românească, chit că nu are nici măcar un angajat. Analiştii financiari sunt de părere că declararea unui profit atât de mare nu este, de fapt, decât […]

SF: Vlădescu crede că România se află pe drumul cel bun

SF: Vlădescu crede că România se află pe drumul cel bun

România se află pe drumul cel bun, iar măsurile de austeriate adoptate de Guvern vor stimula economia, a afirmat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, într-un interviu acordat Bloomberg. El a afirmat că este încrezător că măsuri precum reducerea salariilor şi diminuarea cheltuielilor, implementate de Guvern, vor stimula economia României. Totodată, ministrul se aşteaptă ca emisiunea de […]

Valoarea de piaţă a Facebook o depăşeşte pe cea a Yahoo

Valoarea de piaţă a Facebook o depăşeşte pe cea a Yahoo

Acţiunile Facebook sunt tranzcţionate la cel mult 76 de dolari pe unitate, investitorii făcând eforturi să pună mâna pe pachete cât mai consistente înainte de o eventuală ofertă publică iniţială. Analiştii anticipează că listarea Facebook la bursă va fi cea mai mare ofertă publică iniţială din sectorul IT de la cea efectuată de Google în […]

Peste 500.000 de persoane au câte trei credite

Peste 500.000 de persoane au câte trei credite

Aproximativ 4,5 milioane de persoane au credite, depăşind numărul total de salariaţi, cea mai riscantă categorie în privinţa rambursării fiind reprezentată de peste 500.000 de persoane care au în general câte trei împrumuturi, două la bănci şi unul la un IFN, potrivit unui raport BNR. „În medie, o persoană debitoare trebuie să onoreze circa 1,75 […]

Impozitul minim va fi eliminat de la 1 octombrie

Impozitul minim va fi eliminat de la 1 octombrie

Guvernul va elimina impozitul minim începând de la 1 octombrie, care de la începutul anului viitor va fi înlocuit cu impozitul forfetar, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. „Impozitul minim dispare de la 1 octombrie. Este o dată certă. Până la finele anului nu-l înlocuim cu nimic, dar pentru 2011 lucrăm la […]