La sfârşitul acestei săptămâni – adică vineri şi sâmbătă -, la Medieşu Aurit va avea loc „FESTIVALUL PRUNELOR”. Locul mai exact: atelierele aparţinând patronului liberal Silviu Zetea. Scopul de bază: reîntâlniri între producatori din Ungaria şi România, socializare agreabilă în vederea unei mai bune cunoaşteri reciproce şi chiar a punerii la cale de afaceri comune […]
Am publicat în prima fază anunţul făcut de Primăria Satu Mare (pe site-ul oficial) în legătură cu dispoziţia nr.3735 din 23.07.2010 prin care a retras autorizaţia de funcţionare eliberată pentru S.C. Marco Com Impex S.R.L. pentru punctul de lucru „Callas Cafe” situat în Satu Mare, P-‘a 25 Octombrie bl. T8. De asemenea, am publicat şi […]
Un localnic din satul Gelu, comuna Terebeşti îl acuză pe primar că şi-a lăsat turma de vaci să pască pe terenul său pe o suprafaţă de peste 1 ha. Deoarece edilul comunei din Terebeşti nu i-a achitat banii pentru paguba produsă de propriile vaci, bărbatul a încercat să depună o plângere la poliţie, dar a […]
Carne de pui expirată şi îngheţată dezgheţată, cam asta au descoperit inspectorii Protecţiei Consumatorilor în zonele de agreement din judeţ, luate la control săptămânile trecute. De asemenea la 5 cabane din zona Apa lenjeria de pat nu era schimbată de mai bine de o săptămână, iar insectele se plimbau în voie pe mobilier. În perioada […]
Un sătmărean a rămas fără nici o sursă de venit după ce Fiscul i-a blocat conturile atât la pensie, cât şi la salariu, deoarece avea datorii la stat. Bărbatul a cerut ajutorul conducerii Prefecturii în acest caz, având în vedere că legea prevede ca din salariu să i se oprească doar 30% şi nu 100%. […]
Un fragment dintr-un cod de legi vechi de circa 3.700 de ani, asemănător celebrului Cod al lui Hammurabi, a fost descoperit în nordul Israelului, aceasta fiind pentru prima dată când un astfel de obiect este găsit în afara Mesopotamiei. „Aceasta este pentru prima oară când un fragment dintr-un cod de lege este descoperit în Ţara […]
Vicecampioana României, Unirea Urziceni, a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, marţi, pe stadionul „Steaua” din Bucureşti, în compania formaţiei ruse Zenit Sankt-Petersburg, în manşa întâi a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Din minutul 36, Unirea Urziceni a jucat în inferioritate numerică, după eliminarea mijlocaşului Răzvan Pădureţu. Echipele de start: Unirea Urziceni: 1. […]
Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, marţi, pentru „Gândul”, referindu-se la declaraţiile liderului partidului Adrian Videanu despre Guvernul perfect, că asemenea afirmaţii „sunt de neînţeles” şi „te fac din ce în ce mai puţin iubit în partid”. „E de neînţeles să faci astfel de afirmaţii, dar în general, omul când se apropie de un capăt […]
Viteza face din nou victime. O femeie de 62 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte două se zbat între viaţă şi moarte la spital în urma unui accident de circulaţie produs în localitatea Ciuperceni. Vinovată pentru producerea accidentului este o şoferiţă în vâstă de 32 de ani care a pătruns pe contrasens în timp […]
Aseară, în jurul orei 20:00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare au depistat pe strada Gabriel Georgescu pe Francisc T. de 50 de ani, din Satu Mare, care conducea un autoturism, având o concentraţie de 1,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Satu Mare, unde […]
De la Inspectoratul Şcolar Judeţean am aflat că ieri, 26 iulie, a avut loc repartizarea candidaţilor titulari, care au solicitat detaşare la cerere. În această etapa, s-au detaşat un numar de 46 candidaţi: – 11 Educatoare (Limba romana) – 5 Invatatoare (Limba romana) – 4 Fizica – 4 Istorie – 4 Limba engleza – 3 […]
În data de 24 iulie, în jurul orei 3:00, poliţiştii din comuna Supur au depistat pe DN 19/A pe Adrian B. de 22 ani, din Giorocuta, care conducea un autoturism, având o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificări, a rezultat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, iar autoturismul […]
La Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în ţară sâmbătă, 24 iulie a.c., Vasile Nicolae R., în vârstă de 28 de ani, din Bixad, judeţul Satu Mare. Tânărul conducea un autoturism marca Mercedes înmatriculat în străinătate. La controlul de frontieră efectuat pentru intrarea în ţară sătmăreanul a prezentat, pe lângă […]
În principiu, municipiul Satu Mare este aproape ca oricare altă localitate din judeţ, din ţară şi din lume. În orice oraş există interese concurenţiale între firme cu aceeaşi activitate, există rivalităţi între persoane etc. Dar în multe privinţe Satu Mare are toate ingredientele pentru un tipic oraş de cuscri. Aproape toată lumea cunoaşte pe toata […]
Pentru că şi judeţul Satu Mare este parte componentă indivizibilă a României, bineînţeles că şi în această zonă statul român oferă sprijin finaciar pentru oamenii care au dovedit cu acte că au nevoie de aşa ceva. Este adevărat că denumirile birocratice sub care sunt codificate diferitele forme de sprijin financiar statal diferă în mod specific: […]