A vrut să intre în ţară cu maşina dar fără permis

La Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în ţară sâmbătă, 24 iulie a.c., Vasile Nicolae R., în vârstă de 28 de ani, din Bixad, judeţul Satu Mare. Tânărul conducea un autoturism marca Mercedes înmatriculat în străinătate. La controlul de frontieră efectuat pentru intrarea în ţară sătmăreanul a prezentat, pe lângă celelalte acte, şi un document tip “provisional licence” eliberat pe numele său de către autorităţile irlandeze.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că sătmăreanul nu posedă permis de conducere eliberat de către autorităţile din România. Persoana a declarat că în timp ce se afla în Irlanda de Nord a urmat cursurile unei şcoli de şoferi, a susţinut un examen şi i-a fost eliberat un permis de conducere pentru începători. În baza acestuia – i s-a spus – are dreptul de a conduce pe teritoriul statelor membre, cu anumite restricţii. Însă tânărul nu a ţinut cont de faptul că în primul rând trebuia să posede permis de conducere eliberat de către autorităţile române.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.