În perioada 21 – 27 ianuarie, inspectorii sanitar-neterinari sătmăreni au efectuat nu mai puţin de 56 de controale, atât la firme cât şi în gospodăriile ooamenilor. În urma neregulilor constatate la o măcelărie din carei, specialiştii Diorecţiei Sanitar-Veterinare (DSV) au decis suspendarea acvtivităţii acesteia. Au fost verificate atât depozitele de alimente, laboratoarele de cofetzărie, cantinele […]
Ioan Mircea Paşcu este, fără îndoială, una dintre foarte puţinele personalităţi sătmărene realmente fascinante din punct de vedere intelectual. Dincolo de faptul că el a deţinut, sub o formă sau alta, numeroase demnităţi în structuri politice naţionale şi internaţionale, Ioan Mircea Paşcu este în primul rând un excelent comunicator. Nu doar în discursuri sau în […]
Mergând pe principul „ce-i al meu, e a-l meu”, un bărbat din Ciumeşti a pus mâna pe topor, drujbă, fierăstrău şi tot ce avea în dotare, şi a dat iama în pădure. Mare i-a fost însă mirarea când s-a văzut cu poliţiştii la poartă. Şi cum spor a avut, nu glumă, bărbatul a reuşit să […]
Potrivit scriptelor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare, în prezent sunt 123 de locuri de muncă vacante în judeţ. Majoritatea covârşitoare a job-urilor, aşa cum era de aşteptat, sunt chiar în oraşul reşedinţă de judeţ, Satu Mare (109). Negreştiul are 12 locuri de muncă vacante iar Careiul doar două. În situaţii […]
„Să aveţi grijă de sănătate că … e mai bună decât toate!”, ar putea putea fi sloganul seminarului de astăzi desfăşuat la Şcoala cu clasele I-VIII „Lucian Blaga” din Satu Mare. Iniţiativa este lăudabilă, mai ales că alimentaţia are o influenţă covârşitoare asupra dezvoltării sănătoase a copiilor, şi nu numai. Cele 17 invăţătoare prezente la […]
Unsprezece persoane din Cehăluţ au fost internate ieri la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Satu Mare cu simptomatologia specifică infecţiei cu trichinella spiralis. Pacienţii internaţi au avut vârste între 14-50 ani, iar zece dintre aceştia, au fost externaţi astăzi după ce s-a constata că starea de sănătate este stabilă. Cel rămas sub supraveghere […]
Începând de luna viitoare, sătmărencele care se pregătesc să devină mămici şi doresc să nască în condiţii realmente civilizate, nu mai trebuie să se deplaseze în Ungaria ori să se adreseze clinicilor universitare sau celor private din alte oraşe. Din 7 februarie, acestea vor avea la dispoziţie chiar în oraşul lor o clinică privată, prima […]
Pentru a oferii încă o şansă celor aflaţi în căutarea unei slujbe, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare vine în întâmpinarea sătmărenilor. În luna februarie şomerii vor avea posibilitatea să se reprofileze alegându-şi o nouă meserie, cu oareşce căutare pe piaţa muncii locale. Analizând situaţia din judeţ, conducerea AJOFM Satu Mare […]
De n-ar exista păcătosul cuvânt „dacă”, vestea că Primăria Satu Mare doreşte ca drumul spre Sătmărel să fie reabilitat din fondurile ce vor fi alocate de Guvern prin intermediul programului ,,Reabilitare şi modernizare 10.000 de km drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes local”, ar putea fi una mai mult decât bună pentru localnici. […]
Prezenţa ziariştilor, băgăcioşi şi curioşi, crează nelinişti şi nervi multora dintre şefii instituţiilor sătmărene. Refractari şi băţoşi, unii dintre aceştia se manifestă ca şi cum s-au născut să fie directori, deşi se ştie, funcţiile sunt vremelnice. Aceştia sunt cei care, până ce ajung să-şi dea seama că doar ei au de pierdut, se războiesc ce […]
Pentru eliminarea tranzitului autovehiculelor de mare tonaj de pe traseul străzile Bariţiu, Lăcrămioarei şi Aurel Vlaicu, la nivelul Primăriei Satu Mare a fost propusă reluarea investiţiei de realizare a drumului de ocolire. Traseul este prevăzut pe drumul către Lazuri, respectiv Dorolţ, din dreptul fostei ferme de bovine, pe acesta urmând a fi dirijat traficul de […]
Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare şi-a deschis astăzi porţile pentru toţi iubitori de animale din judeţ. 40 de crescători, cu multe sute de găini, cocoşi, porumbei, iepuri, păuni, şi alte vietăţi au venit să le arate sătmărenilor cele mai frumoase exemplare dintre animalele pe care le cresc cu atâta dragoste. Tarcsa Attila, […]
Câţiva elevi de la Liceul Forestier şi Colegiul Naţional „Ioan Slavici” au avut astăzi şansa să înveţe câte ceva despre zonele umede din judeţul Satu Mare. Seminarul organizat în colaborare cu Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, a avut loc astăzi, cu începere de la ora 10.00 în sala de şedinţe a „Casei Verzi” […]
Ca şi cum ar fi fost singurul lucru care-i lipsea, în Satu Mare a fost confirmat primul caz de gripă cu virusul AH1N1. Anunţul a fost făcut astăzi de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, într-o conferinţă de presă, care au precizat că este vorba despre K.A., sătmăreanul de 36 ani care, din data de 23 […]
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi la ora 11 la sediul filialei judeţene a CNSLR-Frăţia, liderul sindical Dan Burulea a prezentat o scrisoare deschisă adresată Consiliului Superior al Magistraturii în care atacă direct problema a ceea ce el consideră ca fiind manifestări ale „incompetenţei şi obedienţei în faţa politicului” din partea unor magistraţi […]