Pentru eliminarea tranzitului autovehiculelor de mare tonaj de pe traseul străzile Bariţiu, Lăcrămioarei şi Aurel Vlaicu, la nivelul Primăriei Satu Mare a fost propusă reluarea investiţiei de realizare a drumului de ocolire. Traseul este prevăzut pe drumul către Lazuri, respectiv Dorolţ, din dreptul fostei ferme de bovine, pe acesta urmând a fi dirijat traficul de marfă dinspre strada Gorunului spre Petea, fără a fi afectată comuna Lazuri.
Studiul de Fezabilitate a fost actualizat de către Consiliul Judeţean Satu Mare şi, la iniţiativa Primăriei a fost trimisă către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului solicitarea ca lucrarea să fie inclusă în programul guvernamental referitor la ,,Reabilitare şi modernizare 10.000 km drumuri de interes judeţean şi de interes local”.