Coşmarul familiei al cărei copil a fost abuzat sexual în vara anului trecut (2013) continuă. Procesul de corupţie sexuală în care Adrian Nistor este acuzat că a abuzat sexual un copil de doar 7 anişori merge cu încetinitorul, răstimp în care pedofilul îşi face pur şi simplu de cap, înjurând şi ameninţând cu moartea tatăl […]
Alteţa Sa Regală (ASR) Nicolae, Principe al României şi-a continuat marţi, 8, respectiv azi, 9 aprilie vizita în judeţul Satu Mare. În cursul aceleiaşi zile acesta a avut întâlniri atât cu prefectul Eugeniu Avram cât şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef. Marţi programul a început cu o vizită la Turnul Pompierilor de unde […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti-Oaş, au efectuat marţi, 8 aprilie, patru percheziţii domiciliare la locuinţele a patru contrabandişti de ţigări. La domiciliile celor în cauză au fost descoperite cinci permise de conducere Ilinois (SUA) suspecte a fi falsificate, 18 […]
La sfârşitul acestei săptămâni, Secția română a Teatrului de Nord invită sătmărenii să vadă (sau să revadă) ultimele două spectacole care au avut premiera de curând pe scena sălii mari a Casei de Cultură a Sindicatelor. Astfel, vineri 11 aprilie, de la ora 19.00, se va juca piesa „Yom Kippur” de Hanna Azoulay Hasfari. Regia […]
Fostul poliţist din Tăşnad, Pavel Nicoară, capul unui grup infracţional implicat în delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală rămâne în arest preventiv. Acesta a contestat măsura luată de Tribunalul Sălaj, la Curtea de Apel Cluj. În cadrul şedinţei de azi, 8 aprilie magistraţii clujeni au respins contestaţia înaintată de Nicoară şi au decis ca […]
Pirande costumate în rochii viu colorate, dansuri ţigăneşti şi muzică pe măsură pe scena Casei de Cultură din Satu Mare, la spectacolul organizat cu ocazia „Zilei Internaţionale a Romilor”. La programul artistic care a început la ora 15.00 au participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, respectiv directorul de cabinet al prefectului, Raul Băbţan. De […]
Piaţa Rex din Micro 17 va găzdui în perioada 26-27 aprilie ediţia din acest an a expoziţiei-concurs „International Dog Show”. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la ora 10.00. Aşa cum ne-am obişnuit, în cadrul show-ului canin va avea loc şi un concurs unde va fi desemnat cel mai frumos câine […]
SC Ambo Software SRL, o firmă din Satu Mare, a dezvoltat anul trecut (2013) un proiect pentru grupul austriac Frequentis, furnizor de sisteme de comunicaţii şi informaţii în domeniile siguranţei şi transportului public, respectiv în cel al controlului traficului aerian. Firma sătmăreană a fost înfiinţată în urmă cu 15 ani, iar în 2013 a înregistrat […]
Alteţa Sa Regală Nicolae, Principe al României a efectuat azi, 7 aprilie o vizită la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” din Satu Mare. Acesta a fost primit în poarta şcolii de directorul colegiului, Anna Maria Maruşca, de către cadre didactice dar şi de câteva eleve îmbrăcate în straie oşeneşti care i-au oferit pâine şi sare. Apoi, […]
Simţindu-se cu musca pe căciulă, un tânăr de 21 de ani din Medieşu Aurit a încercat să scape de poliţiştii care-l urmăreau, însă s-a răsturnat cu maşina în şanţ. În urma accidentului un tânăr de 19 ani, pasager în maşina implicată în evenimentul rutier a suferit câteva leziuni uşoare. Accidentul s-a petrecut duminică, 6 aprilie […]
Elevii Şcolii cu clasele I-VIII „Grigore Moisil” din Satu Mare au avut azi, 7 aprilie parte de un „spectacol” deosebit susţinut de către jandarmi. Exerciţiul demonstrativ s-a desfăşurat în cadrul proiectului educaţional „Şcoala Altfel”. Peste 700 de elevi ai şcolii împreună cu cadrele didactice au urmărit cu sufletul la gură exerciţiile demonstrative susţinute de jandarmi. […]
În cadrul unei întâlniri desfăşurate azi, 7 aprilie la Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Satu Mare copiii au fost informaţi cu privire la mijloacele de prevenire a abuzurilor sexuale cu minori şi a pedofiliei. La întâlnirea cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Felicia Hrihorişan şi Adiana Komoz, la acţiune a participat şi coordonatorul […]
Un accident de circulaţie cu doi răniţi a avut loc vineri (5 aprilie) seara la Odoreu. Victimele, un bărbat de 60 de ani şi o tânără de 26 de ani, au fost transportate la spital pentru investigaţii. Potrivit oamenilor legii, un şofer de 60 de ani aflat la volanul unei Dacii nu a respectat indicatorul […]
O femeie de 87 de ani din Carei a ajuns la spital cu răni grave la nivelul feţei după ce a fost muşcată de câinele ginerelui său. Incidentul a avut loc vineri, 4 aprilie în curtea locuinţei acestora. Aflată cu treburi prin curte bătrâna nici nu a băgat în seamă câinele ce-i dădea târcoale însă […]
Elena Băsescu, fiica preşedintelui României, va participa duminică, 6 aprilie la lansarea candidaturii liderei Organizaţiei Judeţene a Partidului Mişcarea Populară (PMP) Satu Mare, dr. Laura Bota pentru alegerile parlamentare împreună cu candidaţii pentru Parlamentul European. Evenimentul se va desfăşura de la ora 17.00, la Filarmonica “Dinu Lipatti” din Satu Mare. În afară de europarlamentarul Elena […]