Miercuri, 5 octombrie, de la ora 12.00, la sediul Extensiei Satu Mare a Universității Tehnice din Cluj-Napoca va avea loc predarea către echipajele participante în cadrul ediției din acest an la competiția „Eurotehnicus”, a kit-urilor cuprinzând elemente de electronică și automatizări. Organizatorii (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Județul Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean și […]
Direcția de Cultură și Turism a municipiului Carei continuă proiectul denumit „Zile Naționale ale Țărilor UE”, relansat în 16 februarie anul acesta și având tema „Clădiri Reprezentative”, care are ca scop cunoașterea și promovarea valorilor culturale ale țărilor membre din Uniunea Europeană. Cu ocazia sărbătoririi „Zilei Naționale a Germaniei”, Direcția de Cultură și Turism a […]
Au fost făcute publice imaginile de la teribilul accident ce a avut loc azi (3 octombrie) dimineață, pe DN 19, la ieșirea din localitatea Diosig spre Satu Mare. O mașină s-a izbit frontal de un TIR, iar în urma accidentului două persoane au murit, iar alte două au ajuns în stare gravă la spital. Pentru […]
Lucrările la strada Digului, care pornește din Micro 17 și ajunge pe Drumul Careiului, se vor finaliza cel târziu până săptămâna viitoare, a declarat viceprimarul Adrian Albu, în cadrul unei conferințe de presă susținută azi, 3 octombrie. „În cursul săptămânii, maxim săptămâna viitoare, strada Digului care pornește din Micro 16 și ajunge pe Careiului este […]
Polițiștii de la investigarea criminalității economice beneficiind de sprijinul de specialitate al DIPI și Direcției de Operațiuni Speciale – IGPR, au efectuat azi, 3 octombrie, 11 percheziții domiciliare pe raza județului Satu Mare, la locuințele a patru persoane bănuite că ar fi implicate în deținerea și comercializarea alcoolului și controale economice la sediile a zece […]
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a subliniat în cadrul unei conferințe de presă susținută azi, 3 octombrie, că actuala conducere a Primăriei își dorește construirea Mega Mall-ului și că acest subiect nu ar trebui să fie unul politic. Alături de edil, la conferința de presă au participat și viceprimarii Adrian Albu și Doina Feher. […]
Licitația în urma căruia un sătmărean a cumpărat 20 de metri pătrați de teren cu 20.000 de euro, din parcela de pe drumul Careiului, unde NEPI vrea să construiască un Mega Mall a fost anulată. Anunțul a fost făcut de către primarul Kereskenyi Gabor, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată azi, 3 octombrie, la […]
Primăria municipiului Satu Mare lucrează cu un deficit de peste 100 de persoane, a declarat edilul Kereskenyi Gabor, la deschiderea de azi, 3 octombrie a noului an universitar la Extensia Satu Mare a UBB Cluj-Napoca. De asemenea, primarul a invitat „bobocii” să-și facă stagiile de practică la Primărie, iar mai apoi să se angajeze ca […]
Lucrările de reabilitare la Podul Decebal sunt întârziate cu aproximativ o săptămână, a declarat viceprimarul Adrian Albu, în cadrul unei conferințe de presă susținută azi, 3 octombrie. La conferinta de presă au participat și primarul Kereskenyi Gabor, respectiv viceprimarul Doina Feher. Din cele relatate de Albu reiese că firma care efectuează lucrările la pod mai […]
Înscrierea candidaților la concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct în școli a avut loc în perioada 13 septembrie-2 octombrie. Un număr de 20 funcții de director și 17 funcții de director adjunct nu au înregistrat niciun candidat. La nivelul județului Satu Mare, pentru 135 de funcții vacante de director și […]
Neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile de drum, a fost cauza accidentului rutier de duminică, 2 octombrie, în care dr. Brîndușa Chiș de la Spitalul Județean Satu Mare și-a pierdut viața, spun polițiștii care au anchetat împrejurările producerii tragediei. Evenimentul rutier a avut loc între Tășnad și Cig, în jurul orei 13.15. Ajunși la fața […]
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor spune că au apărut câteva suspiciuni de natură penală cu privire la lucrările de modernizare a celor 17 parcări din municipiul Satu Mare. Edilul susține că aceste contracte ar fi fost date cu încredințare directă unei anumite firme, valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la aproximativ 1.700.000 de euro. „Într-adevăr, […]
Un teribil accident de circulație soldat cu doi morți, a avut loc azi (3 octombrie) dimineață, în jurul orei 10.00, pe DN 19, la ieşirea din localitatea Diosig spre Satu Mare. O mașină s-a izbit frontal de un TIR. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au găsit patru victime, dintre care trei încarcerate în […]
Instanța a decis condamnarea definitivă la cinci ani de închisoare a cetățeanului ucrainean, care a fost depistat de către polițiștii de frontieră, în anul 2013, în timp ce încerca să introducă în țară 276 baxuri cu țigări, cu sprijinul unor conaționali și cetățeni români. De asemenea, a fost instituit sechestru asigurator, pentru recuperarea prejudiciului, asupra […]
82 de tineri au trecut pragul studenției la Facultatea de Administrație Publică din cadrul Extensiei Satu Mare a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca. Deschiderea festivă a noului an universitar pentru „bobocii” de la Administrație Publică a avut loc azi, 3 octombrie, în Sala de conferințe a Muzeului Județean Satu Mare. Dintre oficialități, la evenimentul de azi […]