Primăria municipiului Satu Mare lucrează cu un deficit de peste 100 de persoane, a declarat edilul Kereskenyi Gabor, la deschiderea de azi, 3 octombrie a noului an universitar la Extensia Satu Mare a UBB Cluj-Napoca. De asemenea, primarul a invitat „bobocii” să-și facă stagiile de practică la Primărie, iar mai apoi să se angajeze ca specialiști în administrația locală.
„Noi avem nevoie de specialiști în administrația publică locală, atât la Primăria municipiului Satu Mare cât și la instituțiile din subordinea Consiliului Local. La Primărie nu avem oameni, nu prea avem cu cine să lucrăm. Avem un minus de mai mult de 100 de persoane. Avem mai mult de 100 de posturi vacante și abia așteptăm să vină tinerii, specialiștii, să ne ajute pentru că numai împreună putem să creăm un viitor mai bun și orașului nostru”, a declarat Kereskenyi Gabor.
De asemenea, edilul i-a felicitat pe noii studenți care au ales „să rămână pe baricade” la Satu Mare, deoarece „avem foarte multe de făcut împreună”.
„Eu consider că trebuie să primiți respectul meu pentru că ați rămas la Satu Mare. Acest lucru nu înseamnă că sunteți mai prejos decât acei studenți care au ales să meargă la Cluj, la Târgu Mureș, în străinătate și așa mai departe. Chiar mă bucur că ați rămas pe baricade, așa cum am rămas și eu aici, în loc să aleg Bucureștiul, și cred că avem foarte multe de făcut împreună”, a declarat Kereskenyi.
3 Comentarii la "Kereskenyi GABOR: Nu am cu cine să lucrez la PRIMĂRIE"