Reuşim prin cultură – Valori europene şi viitor comun

Reuşim prin cultură – Valori europene şi viitor comun

Marţi 22 septembrie, (orele 09.00-18.00) cu ocazia „Zilelor Cooperării Europene” la Muzeul Judeţean Satu Mare (B-dul „Vasile Lucaciu”, nr. 21) vor fi prezentate rezultatele proiectului „Reuşim prin cultură – Valori europene şi viitor comun”. Proiectul a cuprins activităţi de cercetare, restaurare şi valorificare a patrimoniului arheologic şi etnografic din judeţul Satu Mare şi Regiunea Transcarpatia. […]

O zi de neuitat la grădina Asociației „Stea” (Foto)

O zi de neuitat la grădina Asociației „Stea” (Foto)

Proiectul „Start pentru incluziune socială prin muncă” implementat de către Asociația „Stea” începând din aprilie 2014 a ajuns joi, 17 septembrie 2015, la un moment de sărbătoare, de punere în valoare a rezultatelor obținute și de mulțumire adresată tuturor celor care au contribuit pentru ca acesta să devină realitate. Asociația a găzduit „Ziua Porților Deschise” […]

„Ziua Zmeielor” la Carei

„Ziua Zmeielor” la Carei

Direcția de Cultură și Centrul Cultural Carei organizează sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 13.00 la Ștrandul Termal (intrarea prin spate, dinspre camping) cea de-a VIII-a ediție a „Zilei Zmeielor”. În cadrul evenimentului vor avea loc concursuri de confecționare și lansare de zmeie pentru elevii din ciclul gimnazial, origami, demonstrații de mânuire aeromodele, jocuri și […]

Polițiștii au dat peste 200 de sancțiuni contravenționale

Polițiștii au dat peste 200 de sancțiuni contravenționale

Cu ocazia acțiunilor defășurate joi, 17 septembrie de către polițiștii sătmăreni au fost aplicate un număr de 297 de sancţiuni contravenționale. În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 51 sancţiuni contravenţionale.

Bătăuș băgat după gratii

Bătăuș băgat după gratii

Un tânăr de 28 de ani, condamnat la un an de pușcărie pentru loviri și ultraj contra bunelor moravuri, respectiv tulburarea liniștii publice, a ajuns după gratii. Andrei V. din Baba Novac a fost reținut joi, 17 septembrie de către polițiști. Mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis de către Judecătoria Satu Mare. […]

Amplasarea radarelor în perioada 19-20 septembrie

Amplasarea radarelor în perioada 19-20 septembrie

DN 19: Satu Mare – Ciuperceni DN 19A: Satu Mare – Ardud DN 19: Satu Mare – Carei DN 19: Oraşu Nou – Negreşti Oaş – Certeze DN 19 + DN 1 C: Satu Mare – Halmeu DN 1 F: Tăşnad – Săcăşeni DN 1 C: Livada – Iojib DN 19 A: Satu Mare – […]

Toxiinfecție alimentară la Școala „Constantin Brâncoveanu” din Satu Mare

Toxiinfecție alimentară la Școala „Constantin Brâncoveanu” din Satu Mare

11 copii, elevi în clasele I-III, aflați în programul after school la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Satu Mare și o învățătoare au ajuns azi, 17 septembrie la spital după ce au consumat mâncarea furnizată de o firmă de catering. Din informațiile pe care le deținem, copiii au mâncat macaroane cu brânză aduse de la […]

Adrian Ștef, tentat să candideze la Primărie

Adrian Ștef, tentat să candideze la Primărie

Prezent azi, 17 septembrie, la o conferință de presă organizată de conducerea Muzeului Județean Satu Mare, președintele Consiliului Județean (CJ), Adrian Ștef, a declarat că este interesat de o candidatură la Primăria municipiului, reședință de județ. „Pe mine mă tentează această idee. Eu cred că am și experiența necesară în acest sens. Am putea face […]

Țiriac a plătit 30 de milioane de euro pentru un proiect al fraților Creștin din Trip

Țiriac a plătit 30 de milioane de euro pentru un proiect al fraților Creștin din Trip

O firmă din cadrul Ţiriac Imobiliare a preluat controlul asupra proiectului de birouri Buzeşti Center de lângă Piaţa Victoriei din București, tranzacție în care sunt interesați și frații Dumitru, Ioan, respectiv Vasile Creștin, originari din localitatea sătmăreană Trip (comuna Bixad). Construcția care ar urma să înceapă anul viitor, este în valoare de 30 de milioane […]

Orădenii au donat sânge pentru polițistul George Miheț

Orădenii au donat sânge pentru polițistul George Miheț

97 de persoane s-au prezentat, marţi, 15 şi miercuri, 16 septembrie la Centrul de Trasfuzii din Oradea pentru a dona sânge și a-l ajuta pe polițistul Marius George Miheț, internat în stare gravă la Institutrul Inimii din Cluj. Polițistul orădean a suferit răni grave în urma accidentului ce a avut loc în noaptea de luni, […]

Cum reușește Bianca Rus să-și întrețină vocea

Cum reușește Bianca Rus să-și întrețină vocea

Solista de muzică populară, Bianca Rus, recurge la metode tradiționale atunci când are probleme cu vocea. Câtăreața spune că are mare grijă de corzile sale vocale, iar dacă întâmpină probleme consumă un ou crud cu zahăr și ceai călduț. „Pentru mine, cel mai important este să cânt, să fiu pe scenă și să fac oamenii […]

Dosarul lui Liviu Tăut, amânat de magistrații orădeni

Dosarul lui Liviu Tăut, amânat de magistrații orădeni

Curtea de Apel Oradea (CAO) a amânat azi, 17 septembrie, dosarul în care fostul adjunct al IPJ Satu Mare, Liviu Tăut, este judecat pentru luare de mită. Noul termen a fost fixat pentru data de 22 septembrie. În acest dosar, Liviu Tăut a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în vara acestui an, […]

Beat criță, și-a abandonat mașina într-un șanț

Beat criță, și-a abandonat mașina într-un șanț

Un bărbat de 31 de ani din județul Satu Mare este cercetat de polițiștii suceveni după ce a condus beat și și-a abandonat mașina într-un șanț de pe lângă DN 18, pe raza localității Ciocănești (județul Suceava). Incidentul a avut loc miercuri, 16 septembrie, în jurul orei 2015. Polițiștii au fost sesizați că pe DN […]

A început asfaltarea străzilor în comuna Craidorolț (Foto)

A început asfaltarea străzilor în comuna Craidorolț (Foto)

Miercuri, 16 septembrie au început lucrările de asfaltare a tuturor străzilor din localitățile Craidorolț, Eriu-Sâncrai și Satu Mic. Primele două tronsoane în lucru sunt străzile București și Mihai Viteazu din localitatea Craidorolț. Potrivit primarului comunei Craidorolț, Daniel Balogh, vor fi asfaltate 11 km de străzi și ulițe, urmează să fie betonate 4,5 km de șanțuri […]

Expoziția Bienalei de Arhitectură Transilvania va poposi și la Satu Mare

Expoziția Bienalei de Arhitectură Transilvania va poposi și la Satu Mare

Arhitecții din Transilvania își dau întâlnire în această toamnă la Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2015. Evenimentul va avea loc în perioada 3-19 octombrie, la Cluj-Napoca. Expoziția-concurs este itinerantă, urmând să fie prezentată și în alte orașe din Transilvania, printre care și în Satu Mare (9-23 noiembrie). Scopul evenimentului este de a aduce arhitectura în […]