O zi de neuitat la grădina Asociației „Stea” (Foto)

Stea1

Stea2

Stea3

Stea4

Stea5

Stea6

Stea7

Proiectul „Start pentru incluziune socială prin muncă” implementat de către Asociația „Stea” începând din aprilie 2014 a ajuns joi, 17 septembrie 2015, la un moment de sărbătoare, de punere în valoare a rezultatelor obținute și de mulțumire adresată tuturor celor care au contribuit pentru ca acesta să devină realitate.

Asociația a găzduit „Ziua Porților Deschise” la grădina din Curtuiuș acolo unde muncesc, zi de zi, 28 tineri fără adăpost din Satu Mare.

Progresele făcute de aceștia au fost prezentate celor peste 80 de sătmăreni care au onorat invitația de a participa la această sărbătoare. Evenimentul a debutat la ora 14.00 cu un moment în care doamna Cristina Bala, directorul Asociației „Stea” a punctat beneficiile aduse comunității sătmărene.

„Acest proiect ne permite să creștem semnificativ accesul tinerilor fără adăpost la programe prin care învață să muncească, să-și asume responsabilități și să-și dezvolte abilitățile de viață. Până în acest moment sunt 28 de tineri care au demonstrat deja că pot și sunt dispuși să facă eforturi semnificative pentru integrarea socio-profesională. Rezultatele muncii lor sunt remarcabile, atât în ceea ce privește producția de legume obținută, cât, mai ales în ceea ce privește atitudinea față de muncă și creșterea motivației pentru schimbare. Proiectul continuă, în septembrie având loc selecția unui nou grup de 14 tineri care urmează să fie implicați în programe iar 20 dintre beneficiarii proiectului vor participa în lunile următoare la un curs de calificare în domeniul agriculturii, organizat cu sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. În același timp, Asociaţia Stea pregătește înfiinţarea unei entități de economie socială având ca activitate de bază producerea și comercializarea de legume cu respectarea principiilor agroecologie, urmând să creeze noi locuri de muncă în comunitate şi să asigure oportunităţi reale de angajare pentru persoanele fără adăpost pregătite să lucreze. Pentru aceasta avem mare nevoie de sprijinul comunității sătmărene, a profesioniștilor cu experiență ce ne pot ghida în pregătirea și concretizarea acestor planuri de viitor”, a declarat Bala.

În cadrul evenimentului musafirii au vizitat cele două solarii pline de legume cultivate pe baza tehnicilor de agroecologie, fără a folosi substanțe chimice de sinteză, fiind ghidați de către o parte dintre tinerii beneficiari ai proiectului care au oferit cu mândrie explicații despre tot ceea ce au învățat. Iar, la final, cei prezenți au gustat din bucatele preparate la fața locului: bogracs, frigărui și ardei umpluți. În acest an, producția de legume este destinată beneficiarilor proiectului și copiilor și tinerilor care participă la activitățile de la centrul de zi al Asociației „Stea”, contribuind la creșterea aportului de nutrienți în alimentația lor zilnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.