Miercuri, 5 noiembrie, poliţiştii din Săcăşeni au fost sesizaţi de către Gheorghe G. cu privire la faptul că în localitatea Chegea, în locul numit Pusta, la o stână de oi a izbucnit un incendiu. La faţa locului s-au deplasat echipaje alcătuite din poliţişti şi pompieri. Din cercetările efectuate a rezultat că un băieţel de 8 […]
Competiţia Eurotehnicus 2014 a fost iniţiată de Instituţia Prefectului în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ), Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) şi principalele asociaţii ale mediului de afaceri Asociaţia Economică Germano-Română (DRW) şi Camera Meşteşugarilor şi are ca obiectiv general creşterea atractivităţii profilelor tehnice ale sistemului de învăţământ sătmărean în rândul tinerei generaţii. Azi, 6 […]
Azi, 6 noiembrie, Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” a demarat două noi proiecte cu finanțare europeană prin programul „Erasmus+” și Fundația „EVZ”, Berlin (Germania). Lansarea oficială s-a făcut în prezența coordonatorilor de proiecte, profesorilor liceului și elevilor implicați în proiecte. Finanțat de Uniunea Europeană prin programul „Erasmus+”, proiectul „Internațional High 5” are ca scop orientarea […]
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare începe în această lună două cursuri de calificare în meseriile de contabil si bucătar. La aceste cursuri vor participa 28 de personae, șomeri indemnizați sau neindemnizați. Cursurile fac parte din cadrul programului de formare profesională pentru anul 2014. Până în prezent AJOFM Satu Mare a […]
Copreședintele organizației de tineret a ACL Satu Mare, Adrian Cozma, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă desfășurate azi, 6 noiembrie, că va depune, în numele alianței pe care o reprezintă o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva primarului reședință de județ, Dorel Coica. Motivul plângerii este o declarație făcută de […]
Potrivit evidențelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, numărul virozelor respiratorii înregistrează creșteri alarmante în județ. Astfel, numărul îmbolnăvirilor a crescut de la 824, cât era în perioada 20-26 octombrie, la 1.017 cazuri în intervalul 27 octombrie-2 noiembrie. Cele mai afectate sunt persoanele ce aparțin grupei de vârstă 15-49 de ani (peste 500 de […]
„Grand Mall” Satu Mare va găzdui în data de 14 noiembrie un nou eveniment monden. Este vorba despre „Seara Designerilor”, eveniment ce va avea loc la etajul II al complexului comercial, cu începere de la ora 19.00. În cadrul serii își vor prezenta colecțiile membri Asociației Designerilor Sătmăreni „Transilvanian Designers”, și anume: Alena Ignătescu, Alina […]
Societatea Carpatină Ardeleană (SCA) Satu Mare sărbătorește 20 de ani de la înființare. SCA a fost înființată în anul 1994 de către Csillag Antal, profesor de geografie și mare iubitor de natură. Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înființare, organizația dorește să facă un dar comunității în care activează, prin îmbunătățirea unuia […]
Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram a susţinut azi, 6 noiembrie, audienţe în comuna Pomi, la sediul unităţii administrativ-teritoriale. La întâlnirea cu reprezentantul Guvernului în teritoriu au participat nouă persoane din localităţile aparţinătoare comunei Pomi. Una dintre cazurile cele mai dezbătute a fost cel al cetăţeanului Ioan Gheorghe Sălăjan din Pomi, care a solicitat […]
Pedofilul Adrian Nistor își va afla pedeapsa sătămâna viitoare marți, 11 noiembrie. Este data la care magistrații Curții de Apel Oradea (CAO) își vor spune verdictul în dosarul în care Nistor este acuzat de corupție sexuală. Inițial, pronunțarea a fost fixată pentru ședința din data de 4 noiembrie, însă CAO a amânat soluționarea dosarului pentru […]
Sătmăreanca Andrada Zelenak și-a găsit un loc bine binemeritat în inimile românilor în seara de 24 octombrie, atunci când o țară întreagă i-a urmărit cu sufletul la gură evoluția pe scena de la X Factor. Andrada a interpretat piesa „Girl on fire” de Alicia Keys, atrăgând simpatia juraţilor […]
BCR face angajări în mai multe orașe din țară, printre care și la Satu Mare. Astfel, în municipiul nostru, conducerea băncii caută un consilier client retail, respectiv un consilier client „Zona Rapidă”. Pentru postul de consilier client retail, candidatul trebuie să aibă studii superioare de lungă durată (Economice, Juridice/Tehnice și cursuri de specialitate în domeniul […]
Eleva Alexandra Alb din clasa a XI-a D de la Colegiului Naţional „Ioan Slavici” din Satu Mare, a participat vineri, 31 octombrie, la Gala Laureaţilor ediţiei a XXII-a a Concursului Naţional de Arte Plastice „Jocurile Olimpice în imaginaţia copiilor”. Evenimentul a fost organizat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), prin Academia Olimpică Română (AOR), […]
Echipa de baschet a CSM Satu Mare se întoarce învingătoare de la Oradea. Echipa noastră a învins azi, 5 noiembrie, CSM Oradea cu scorul de 72 la 82. Meciul a contat pentru etapa a IX-a a Ligii Naționale de baschet feminin. Primul sfert a fost câștigat de sătmărence cu scorul de 15 la 19, însă […]