Primarul Dorel Coica, însoțit de viceprimarul Radu Roca și de consilierul municipal Manuela Rogoz, a participat azi, 10 noiembrie, la recepția lucrărilor efectuate la Liceul cu Program Sportiv (LPS) din Satu Mare. Valoarea investițiilor este de aproximativ 44.000 de euro, fără TVA. În luarea de cuvânt, primarul a declarat că administrația locală investește în învățământ, […]
În vederea punerii în legalitate a persoanelor care au acte de identitate expirate, în săptămâna 11-16 noiembrie, Direcția de Evidenţă a Persoanelor (DEP) şi Ghişeu Unic din cadrul DEP a municipiului Satu Mare va avea următorul program de lucru: Marţi (11 noiembrie) – vineri (14 noiembrie): între orele 08.00 și 18.30; Sâmbătă, 15 noiembrie: între […]
Handbaliștii de la CSM Satu Mare s-au impus fără probleme în fața echipei UNIT Alba Iulia cu scorul de 26 la 35. Meciul s-a jucat în deplasare și a contat pentru etapa a VIII-a, a Diviziei A, Seria B, la handbal masculin. Sătmărenii au dominat ambele reprize reușind să se impună la finalul partidei cu […]
Un tânăr de 29 de ani a ajuns în atenția polițiștilor în urma unui scandal ce a avut loc sâmbătă (8 noiembrie) seara, într-un local din Călinești-Oaș. Acesta l-a lovit pe Marinel M., de 18 ani, cu o sticlă de bere în cap, iar pe un alt tânăr, Vasile S., l-a tăiat în zona feței […]
În cursul zilei de azi, 8 noiembrie, președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a întâlnit cu conducerea din Satu Mare a partidului dar și cu primarii social-democrați, pentru a analiza rezultatele obținute în primul tur de scrutin. De asemenea, s-a discutat și despre strategia pentru turul II. La conferința de presă susținută la sediul PSD, […]
Voleibalistele de la CSM Satu Mare s-au impus azi, 8 noiembrie, în fața SCM Universitatea Craiova cu scorul de 3 la 1. Meciul s-a jucat la Satu Mare cu începere de la ora 18.30. Partida a contat pentru etapa a V-a a Diviziei A1 la volei feminin. După primele două seturi câștigate (25-18 și 25-19) […]
Echipa de baschet a CSM Satu Mare a pierdut azi, 8 noiembrie, pe teren propriu, în fața mult mai experimentatei CSU Alba Iulia, cu scorul de 72 la 84. Meciul s-a jucat de la ora 16.30, în Sala de sport a LPS de pe strada Ady Endre. Partida a contat pentru etapa a X-a a […]
Alex Boștină a înscris de două ori și a adus victoria pentru Olimpia Satu Mare, în meciul disputat azi, 8 noiembrie, pe teren propriu, în compania FC Caransebeș. Băieții lui Tibi Csik au învins oaspeții cu scorul de 2 la 1. Meciul s-a jucat de la ora 11.00, și a contat pentru etapa a XII-a, […]
Sătmăreanul Suranyi Botond a pierdut „duelul” cu Valentin Uzun la „Vocea României”, emisiune difuzată vineri (7 noiembrie) seara la Pro TV. Loredana a ales să meargă mai departe cu Valentin. Cei doi concurenţi au cântat melodia „Love is blindness”. „Sunteţi foarte diferiţi. Aştept un semn divin. Cel care va pleca acasă va fi invitat de […]
S-a dat startul celui mai mare festival studenţesc naţional. Peste 50.000 de studenți din toată țara vor beneficia în perioada 4-14 noiembrie de acces gratuit la teatru, operă, concerte și muzee în cadrul „UNIFEST”, organizat de Uniunea Studenților din România. În această perioadă, în mai multe centre universitare din toată țara, inclusiv Satu Mare, se […]
Zoltan Fogoroși, riscă să petreacă ani grei după gratii după ce a violat un copilaș de 5 ani din Acâș. Nenorocirea s-a petrecut săptămâna trecută miercuri, 29 noiembrie, în comuna Acâș. Judecătoria Carei a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a mai fost certat cu legea, fiind […]
Joi, 6 noiembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au percheziționat casa Dacianei Filip, juristă în cadrul SC Apaserv SA Satu Mare. Azi (7 noiembrie) după-amiază, Judecătoria Satu Mare a dispus arestarea la domiciliu a juristei. Aceasta este acuzată de săvârșirea, în perioada 2013-2014, a unor infracțiuni de delapidare în dauna SC Apaserv […]
Pentru prima dată în clasamentul celor mai bogați români, alcătuit de „Top 300 Capital” se află și trei femei, care au pe mână business-uri imense. Una dintre ele este Dana Cardoș, fiica omului de afaceri originar din Certeze, Vasile Dan, fondatorul firmei Dan Steel Negrești-Oaș. Potrivit publicațiilor de business, Dana Cardoș, este una dintre cele […]
Poveștile României ascunse vor fi etalate în fotografii spectaculoase în cadrul celei de-a V-a ediții a expoziției naționale de fotografie „Versus dar împreună”, al cărei vernisaj va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 16.00, la Muzeul Țării Oașului din Negrești-Oaș. La eveniment participă peste 20 de fotografi profesioniști, unii dintre cei mai buni […]