Voleibalistele de la CSM Satu Mare s-au impus azi, 8 noiembrie, în fața SCM Universitatea Craiova cu scorul de 3 la 1. Meciul s-a jucat la Satu Mare cu începere de la ora 18.30. Partida a contat pentru etapa a V-a a Diviziei A1 la volei feminin.
După primele două seturi câștigate (25-18 și 25-19) de către CSM Satu Mare, craiovencele au reușit să se impună în setul trei (22-25), însă soarta le-a fost pecetluită în ultima parte a meciului. Elevele lui Adrian Pricop nu s-au lăsat intimidate nici după revenirea oltencelor, câștigând ultimul set cu 25 la 18. Astfel, scorul final al partidei a fost de 3 la 1, în favoarea sătmărencelor.
Pentru meciul de azi, Pricop a alcătuit următorul lot de jucătoare: Ivana Zburova, Viktoria Dedkova, Alexis Mathews, Allisson McCardy, Angelica Podină, Adriana Matei, Beata Vajda, Alexandra Mişca, Alexandra Molnar, Daniela Dobre, Natalia Preda și Denisa Mocar.
Partida a fost arbitrată de Dumitru G. și Serei C. din Baia Mare, iar observator pentru acest meci a fost desemnat V. Măscășan din Târgu Mureș.
În următoarea etapă CSM Satu Mare va întâlni, pe data de 15 noiembrie, în deplasare, CS Știința Bacău.