Baschet: CSM Satu Mare-CSU Alba Iulia 72-84

Baschet1

Baschet2

Baschet3

Echipa de baschet a CSM Satu Mare a pierdut azi, 8 noiembrie, pe teren propriu, în fața mult mai experimentatei CSU Alba Iulia, cu scorul de 72 la 84. Meciul s-a jucat de la ora 16.30, în Sala de sport a LPS de pe strada Ady Endre. Partida a contat pentru etapa a X-a a Ligii Naționale de baschet feminin.
Elevele Adrianei Pricop au cedat pe teren propriu în fața celor de la CSU Alba Iulia. Scorul final al partidei a fost de 72 la 84 (16-22, 21-17, 13-27 și 22-18).
În primul sfert, echipa antrenată de Miroslav Popov s-a impus cu 16 la 22, cedând sfertul secund gazdelor, 21-17. La pauză tabela de marcaj arăta scorul de 37 la 39.
Sfertul al treilea a fost însă decisiv pentru soarta partidei, CSU Alba Iulia a reușit să se distanțeze considerabil de echipa noastră cu 14 puncte (13-27). Ultimul sfert a fost adjudecat de CSM Satu Mare cu 22-18, însă avantajul obținut a fost prea puțin pentru a mai ajunge din urmă fetele din Alba Iulia.
Pentru CSM Satu Mare au marcat: Andreea Orosz (22 puncte), Toccara Ross (18), Ashley Adams (11), Ramona Eniko Laza (12), Luminița Manta (4), Marija Radivic (3) și Renata Szmutku (2).
Partida a fost arbitrată de Amalia Marchiș și Ioan Răzvan Moraru. Observator din partea federației a fost desemnat Viorel Constantinescu.
În următoarea etapă CSM Satu Mare va întâlni, pe data de 15 noiembrie, în deplasare, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.