Noi restricții de circulație în Satu Mare! Sunt necesare pentru reparații de trotuare

Noi restricții de circulație în Satu Mare! Sunt necesare pentru reparații de trotuare

Primăria Satu Mare anunță faptul că, începând de azi, 5 iulie 2019, a demarat (și) lucrările de reabilitare a trotuarelor pe str. Ceahlăului din municipiul reședință de județ. ”Pe perioada lucrărilor vor exista restricții de circulație! Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a comunicat instituția pe contul său de socializare. Altfel spus, stimați cetățeni, treaba vostră cum […]

Peste 100 de amenzi rutiere în fiecare zi a acestei săptămâni. Și tot se mai conduce cu 150 km/oră

Peste 100 de amenzi rutiere în fiecare zi a acestei săptămâni. Și tot se mai conduce cu 150 km/oră

Peste 110 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, ieri, 4 iulie a.c., în cadrul unor acțiuni desfășurate pe raza județului Satu Mare.  Astfel, la data de 4 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități pentru depistarea conducătorilor […]

O nouă generație de mecanici auto, electricieni și instalatori intră ”în pâine”. Datorită Liceului Unio-Traian Vuia

O nouă generație de mecanici auto, electricieni și instalatori intră ”în pâine”. Datorită Liceului Unio-Traian Vuia

  E lipsă cronică de meseriași cu adevărat calificați pe piața muncii din județul Satu Mare (și nu numai – penuria e la nivel național de ani de zile).Sistemul de învățământ, anchilozat și dinozauroid cum e, nu mai ține de multă vreme pasul cu cerințele reale ale pieței muncii. Din fericire, mai există mici – […]

Banca UNICREDIT, amendată cu 130.000 de euro pentru trădarea unui client! Toate tranzațiile acestuia au fost ilegal dezvăluite

Banca UNICREDIT, amendată cu 130.000 de euro pentru trădarea unui client! Toate tranzațiile acestuia au fost ilegal dezvăluite

Pentru prima dată de la intrarea în vigoare a regulilor privind protecţia datelor cu caacter personal (GDPR), o bancă a primit o amendă de 130.000 de euro pentru că a publicat CNP-ul unei persoane și alte date confidențiale. „Pe data de 27.06.2019, Autoritatea Naţională de Supraveghere a finalizat o investigaţie la operatorul UNICREDIT BANK S.A. […]

Acțiuni de vaccinare anti-turbare a vulpilor din pădurile județului. Plus măsuri împotriva pestei porcine

Acțiuni de vaccinare anti-turbare a vulpilor din pădurile județului. Plus măsuri împotriva pestei porcine

Inspectorii  Direcției  Sanitare  Veterinare  și  pentru  Siguranța  Alimentelor (DSVSA)  Satu-Mare au realizat, în timpul acestei săptămâni, 127 acțiuni de control. Verificările au vizat : exploatații profesionale și non profesionale de animale, primării, cabinete medicale veterinare, asociații și fonduri de vânătoare, acțiuni în traficul rutier. În cadrul acțiunilor tematice, au fost verificate următoarele aspecte: condițiile de bio […]

Restaurant din Satu Mare, închis de inspectori DSVSA pe motiv de carne stricată! Amenzi în piețe din județ

Restaurant din Satu Mare, închis de inspectori DSVSA pe motiv de carne stricată! Amenzi în piețe din județ

Și în această săptămână, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, continuă acțiunea de verificare a unităților de alimentație publică, precum și a altor unități care comercializează produse de origine animală ,non animală, legume și fructe, din zonele de agrement din județ. În urma acestor controale a fost supusă măsurilor de sechestru/reținere oficială și confiscată […]

Focuri de tabără,drumeții, escaladă, cântece și orientare în păduri din Oaș – un ”pachet” generos oferit de CUTEZĂTORII MUNȚILOR

Focuri de tabără,drumeții, escaladă, cântece și orientare în păduri din Oaș – un ”pachet” generos oferit de CUTEZĂTORII MUNȚILOR

Trofeul ”Cutezătorii Munților’‘, aflat la a doua ediție, se va desfăsura în perioada 12-14 iulie 2019 în stațiunea Luna Șes, la 10 km de orașul Negrești Oaș. Cazarea se va face în tabără de corturi (gratuit) sau la pensiunile din zonă (contra cost). Participarea la concurs este admisă în echipe de minim 5 persoane. Probe […]

Un TIR a luat foc în plin câmp. Intervenție cu 9 pompieri (foto)

Un TIR a luat foc în plin câmp. Intervenție cu 9 pompieri (foto)

Ieri, 4 iulie 2019, în jurul orei 16:30, 9 subofițeri cu 2 autospeciale de stingere a incendiilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit  pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren cu remorcă. Evenimentul s-a produs pe un drum agricol, ieșire din DN 19 (Str. Aurel Vlaicu), zona Pădurea Mare, cel mai […]

STATISTICĂ. Județul Satu Mare are mai mulți bugetari decât Bucureștiul. La o populație de 6 ori mai mică

STATISTICĂ. Județul Satu Mare are mai mulți bugetari decât Bucureștiul. La o populație de 6 ori mai mică

La sfârșitul lunii aprilie 2019, la nivelul administrației publice locale erau înregistrate – la nivel național – 271.315 posturi ocupate, în cadrul instituțiilor publice finanțate integral din bugetele locale, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP), transmise la solicitarea HotNews.ro. În acest clasament, județul Satu Mare intră în TOP 10 – ocupă locul 9, cu 17 […]

Polițiștii locali au luat la ”puricat” firmele din Satu Mare. Să verifice inclusiv dacă au contracte cu Florisal

Polițiștii locali au luat la ”puricat” firmele din Satu Mare. Să verifice inclusiv dacă au contracte cu Florisal

Polițiștii locali sătmăreni au mult de lucru. Au demarat o amplă acțiune de verificare amănunțită a tuturor societăților comerciale, persoane fizice autorizate și întreprinderilor individuale care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Satu Mare, pentru a verifica modul în care agenții economici respectă modul de  comercializare a produselor și serviciilor, dar și programul de funcționare […]

Vom avea inscripții oficiale româno-maghiaro-germano-rome la Consiliul Județean? Legea zice că e posibil

Vom avea inscripții oficiale româno-maghiaro-germano-rome la Consiliul Județean? Legea zice că e posibil

Inscripțiile bilingve (română și maghiară, cele mai multe, în județul Satu Mare) cu denumirile străzilor și instituțiilor de stat și ale administrației publice au șanse să devină istorie. Guvernul a făcut ieri mai multe modificări la Codul administrativ, adoptând inclusiv prevederea care dă posibilitatea folosirii limbii minorităților naționale și în localitățile în care acestea au […]

A scos 9000 de lei de pe un card furat dintr-o mașină!

A scos 9000 de lei de pe un card furat dintr-o mașină!

Activitățile și acțiunile specifice desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au dus la prinderea și reținerea unei persoane bănuite că într-o noapte a lunii iunie a sustras un card bancar și acte dintr-un autoturism (comunicatul de presă al IPJ zice doar că infracțiunea s-ar fi petrecut  ”pe raza județului Satu […]