Polițiștii locali au luat la ”puricat” firmele din Satu Mare. Să verifice inclusiv dacă au contracte cu Florisal

Polițiștii locali sătmăreni au mult de lucru. Au demarat o amplă acțiune de verificare amănunțită a tuturor societăților comerciale, persoane fizice autorizate și întreprinderilor individuale care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Satu Mare, pentru a verifica modul în care agenții economici respectă modul de  comercializare a produselor și serviciilor, dar și programul de funcționare sau contractul cu operatorul de salubritate.

Astfel, în urma controalelor efectuate în luna iunie la un număr de 154 societăţi comerciale, au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.100 lei. Tot în cadrul acestor acțiuni au fost verificați 11 agenți economici cu privire la încheierea contractelor cu operatorul de salubrizare a municipiului Satu Mare, fiind aplicate 6 sancțiuni.

Pe lângă activitatea de avizare, poliţiştii locali au verificat existenţa taxei de ocupare a domeniului public la terasele sezoniere, dar şi respectarea orarului la terase şi aspecte referitoare la tulburarea liniştii publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.