Mini-vacanţa de ziua Sfintei Maria se anunţă plină de evenimente culturale şi sportive la nivelul judeţului Satu Mare. Ca de fiecare dată în astfel de ocazii, jandarmii sătmăreni se împart pe dispozitive în așa fel încât să asigure cu maximă eficiență posibilă ordinea și liniștea publică. Festivalul Patrimoniului Ţării Oaşului, Ziua Cetăţii Ardud, Festivalul Folcloric […]
Duminică, 18 august, cu începere de la ora 12:00, va avea loc cea de-a LXIII-a ediție a Festivalului Folclorului Codrenesc ”Oțeloaia”, eveniment organizat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare în colaborare cu Instituția Prefectului Județului Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Homoroade. Tradiţia reînvie în […]
Transurban S.A anunță program special al curselor de transport în zilele de joi, 15 august și vineri, 16 august 2019. În aceste două zile, autobuzele vor circula după programul de sâmbătă. Chioșcurile de bilete vor fi închise doar joi, în 15 august, iar vineri vor avea program normal de lucru. Pentru sesizări vă rugăm să […]
Primăria, Consiliul Local al oraşului Ardud, Asociația Culturală „Dr. Augustin Mircea” Ardud cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare organizează în perioada 15-16 august 2019 două evenimente desoebite pentru toți locuitorii orașului Ardud și nu numai. Este vorba despre Ziua Cetății Ardud (15 august) și Festivalul folcloric „Cetatea Codrului”, ediția a VII-a (16 august) care se […]
Șase cazuri destul de complicate au fost aduse – de oameni care continuă să-și caute dreptatea în ciuda numeroaselor opoziții birocratice – în atenţia prefectului judeţului Satu Mare, Darius Filip în cadrul audienţelor săptămânale. Majoritatea persoanelor care au mers la audienţele de ieri, 13 august 2019, au prezentat situaţii complexe de fond funciar, unele pe […]
Sâmbătă, 17 august 2019, de la ora 16.00, în Sala de expoziții de la parterul Castelului Károyi din municipiul Carei va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Friss kedvenceink”(Noile noastre preferințe) a Clubului Foto „Helios-Art” din Nyíregyháza. Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 17 – 30 august 2019, conform programului de vizitare a Muzeului […]
Peste 150 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii sătmăreni la data de 12 august a.c., ca urmare a activităților desfășurate pe raza județului Satu Mare în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere și a faptelor antisociale. Astfel, la data de 12 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare […]
S-a deschis sezonul la tentativele de făloasă aducere în țară a unor mașini șterpelite din străinătate. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Seat, care figura în bazele de date ca fiind furat din Austria. În ultimele 48 de ore, în același punct […]
Pompos-numita, de mândrele autorități județene, „Autostrada Codrului” nu va fi prea curând viabilă nici măcar ca șosea decentă. Pentru că, așa cum am mai scris, Consiliul Județean nu poate face decât lucrări de așa-zisă întreținere – orice eventuală modernizare va putea începe după ce se vor termina procesele cu Tehnic Asist. Locuitorii din satele și […]
Ziua Informării Preventive (marți ,13 august) va fi marcată la ISU SATU MARE prin organizarea Zilei Porților Deschise și a mai multor puncte de informare preventivă. Astfel toți cei care doresc să facă o vizită (copii și adulți) pot merge astăzi, până la ora 16:00, la oricare din sediile subunităților ISU din Satu Mare, Carei, […]
Toți angajații din Ministerul de Finanțe – atât la nivel central, cât și la cel local – vor avea salariile mărite cu 15% prin introducerea sporului pentru condiții vătămătoare, actul normativ fiind deja în Monitorul Oficial. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a spus că este bine ca aceștia să primească sporul, deoarece ANAF și MFP duc […]
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă atenţionare Cod galben de disconfort termic accentuat şi caniculă ce va persista pe tot parcursul zilei de 13 august, în peste trei sferturi din ţară, dar şi o informare de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, ce va intra în vigoare de miercuri dimineaţa, relatează […]
Noua lege a asociațiilor de proprietari vine cu o serie de modificări pentru proprietari și chiriași, și reprezintă cea mai importantă schimbare ce vizează drepturile și obligațiile acestora. În acest context, Primăria Municipiului Satu Mare aduce la cunoștința președinților asociațiilor de proprietari că au obligația conform legilor în vigoare să transmită administrației publice locale numele […]
În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în perioada 6 – 11 august 2019 la Satu Mare s-a desfășurat cea de a treia ediție a Taberei de cultură și civilizație pentru tinerii din Republica Moldova și Ucraina. La ediția din acest an au participat 10 tineri basarabeni și 4 din […]
O tentativă de (nouă) acțiune distructivă a Primăriei Satu Mare a fost, în cele din urmă, stopată de argumentele și apelul la rațiune făcut de zeci de sătmăreni care s-au unit pentru a convinge instituția condusă actualmente de UDMR-PNL că riscă să facă iar o greșeală. Acest fapt a fost admis de Primăria Satu Mare […]