Judecătoria Sectorului 4 a decis că Năstase poate fi eliberat condiţionat

Judecătoria Sectorului 4 a decis că Năstase poate fi eliberat condiţionat

Judecătoria Sectorului 4 a decis, miercuri, că fostul premier Adrian Năstase poate fi eliberat condiţionat, însă decizia nu este definitivă şi poate fi contestată, în termen de trei zile, la Tribunalul Bucureşti. Până la judecarea eventualei contestaţii faţă de hotărârea Judecătoriei Sectorului 4, Năstase rămâne în penitenciar.

Trei maşini distruse de incendiu

Trei maşini distruse de incendiu

În noaptea de 23 iulie, poliţiştii de la Investigaţii Criminale din Satu Mare au fost sesizaţi de către Emeric B., administrator al unei societăţi comerciale situate pe strada Careiului din municipiu, despre faptul că a izbucnit un incendiu la depozitul garaj al firmei. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii împreună cu două echipaje ale Inspectoratului […]

Tabără creştină la Negreşti-Oaş

Tabără creştină la Negreşti-Oaş

În perioada 21-26 iulie, la Negreşti-Oaş are loc a II-a ediţie a taberei creştine dedicată tinerilor ortodocşi – Hristos în mijlocul nostru – având ca temă „Sfânta Liturghie – unitate şi comuniune”. Schitul „Sfântul Arhidiacon Ștefan” s-a umplut de viață în această săptămână când i-au trecut pragul peste 80 de tineri și 10 profesori. Tabăra […]

Exerciţii demonstrative susţinute de jandarmi pentru copiii din tabăra de la Mărtineşti

Exerciţii demonstrative susţinute de jandarmi pentru copiii din tabăra de la Mărtineşti

Azi, 24 iulie jandarmii sătmăreni au răspuns invitaţiei coordonatoarelor Taberei din Mărtineşti, şi au desfăşurat activităţi preventiv-informative şi recreative pentru cei 50 de copii prezenţi în tabără. După ce au fost prezentate tipurile de misiuni pe care Jandarmeria le îndeplineşte, copiii au putut asista la partea practică. Exerciţiile tactice şi de autoapărare prezentate de plutonierul […]

Victor Ponta: „Voi candida la preşedinţie”

Victor Ponta: „Voi candida la preşedinţie”

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat azi, 24 iulie că va candida pentru cea mai înaltă funcţie în stat la alegerile din toamna acestui an şi că marţi, 29 iulie va cere membrilor Partidului Social Democrat sprijinul pentru candidatura sa. Acesta a mai spus că cel mai greu adversar ar fi fost Crin Antonescu, […]

„Ziua Poliţiei de Frontieră” marcată la Satu Mare

„Ziua Poliţiei de Frontieră” marcată la Satu Mare

Azi, 24 iulie, Poliția de Frontieră Română sărbătorește 150 ani de existenţă. Evenimentul a fost marcat şi la sediul STPF Satu Mare. Ca în fiecare an, la data de 24 iulie, Poliţia de Frontieră îşi aniversează ziua, recunoscându-şi şi cinstindu-şi astfel înaintașii, pentru eroismul şi devotamentul lor faţă poporul român. La nivelul structurilor Poliției de […]

Primarii din Odoreu şi Racşa au preluat cheile microbuzelor şcolare de la premierul Victor Ponta

Primarii din Odoreu şi Racşa au preluat cheile microbuzelor şcolare de la premierul Victor Ponta

În cursul zilei de azi, 23 iulie, premierul Victor Ponta a înmânat, la sediul Guvernului, cheile primelor 100 de microbuze şcolare edililor-şefi ai primăriilor incluse în proiectul derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Vă reamintim că judeţului Satu Mare i-au fost repartizate un număr de […]

Cargo, Voltaj, Alex Velea şi Lora concertează la Negreşti

Cargo, Voltaj, Alex Velea şi Lora concertează la Negreşti

Consilierii negreşteni au aprobat programul celei de-a II-a ediţii a Festivalului Patrimoniului Ţării Oaşului „Zestrea Oaşului”, eveniment ce se va desfăşura în perioada 23-24 august. Capetele de afiş ale festivalului sunt Cargo, Voltaj, Alex Velea şi Lora. În cadrul evenimentului vor evolua şi interpreţi de muzică populară. Festivalul din acest an va avea două puncte […]

Lucrările de extindere a reţelelor de apă şi modernizare a străzilor continuă în Negreşti-Oaş

Lucrările de extindere a reţelelor de apă şi modernizare a străzilor continuă în Negreşti-Oaş

Lucrările la reţelele de apă şi canalizare vor fi extinse şi pe străzile Gării, Plopilor şi 1 Iunie din Negreşti-Oaş. Proiectele de hotărâre ce vizează lucrările mai sus menţionate au fost aprobate în şedinţa din această lună a Consiliului Local din Negreşti-Oaş. În perioada imediat următoare vor începe lucrările la reţelele de apă şi canalizare […]

Specialiştii SGA vor verifica pălinciile din judeţ

Specialiştii SGA vor verifica pălinciile din judeţ

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, dr. Eugeniu Avram a convocat azi, 23 iulie, în şedinţă de lucru şefii instituţiilor din subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, şi anume Sistemul de Gospodărire a Apelor Române (SGA), Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV), Direcţia Silvică şi Agenţia pentru Protecţia […]

O femeie din Roşiori şi-a reclamat fostul soţ la Poliţie

O femeie din Roşiori şi-a reclamat fostul soţ la Poliţie

Marţi, 22 iulie în jurul orei 18.00, poliţiştii Secţiei Valea Vinului au fost sesizaţi de către o localnică din Roşiori, despre faptul că fostul ei soţ Dan H., a intrat în curtea casei sale şi că a ameninţat-o, deşi femeia deţine un ordin de protecţie care îi interzice fostului soţ să se apropie de ea […]

10 beneficii ale consumului de afine

10 beneficii ale consumului de afine

1. Consumul afinelor, bogate în antioxidanţi, reduce riscul de boli cardiovasculare, protejând pereţii vasculari. 2. Afinele şi murele sunt recomandate de medici pentru prevenirea infarctului miocardic. 3. Consumul de afine este benefic în tratarea afecţiunilor urinare. 4. Dacă vrei să scapi de litiaza renală, în plus faţă de consumul crescut de fructe de afin, ai grijă […]

Exerciţii demonstrative susţinute de jandarmi în faţa copiilor din tabăra de la Poiana Codrului

Exerciţii demonstrative susţinute de jandarmi în faţa copiilor din tabăra de la Poiana Codrului

Cei 70 de copii prezenţi în Tabăra creştină de la Poiana Codrului au putut urmări azi, 23 iulie o serie de exerciţii demonstrative susţinute de jandarmii sătmăreni. Tabăra este organizată de preotul Florian Fane. Pentru început, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, Camelia Lucuţ, le-a explicat copiilor misiunile Jandarmeriei şi […]

„Ziua Imnului Naţional”

„Ziua Imnului Naţional”

Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului, reşedinţă de judeţ şi Garnizoana Satu Mare organizează marţi, 29 iulie 2014, manifestări dedicate „Zilei Imnului Naţional”. Acestea se vor desfășura începând cu ora 10.00 pe platoul din Piața 25 Octombrie. Programul evenimentului include: primirea persoanei oficiale de către Garda de Onoare; intonarea Imnului de stat; binecuvântare și rugăciune […]