„Ziua Poliţiei de Frontieră” marcată la Satu Mare

politia-frontiera

Azi, 24 iulie, Poliția de Frontieră Română sărbătorește 150 ani de existenţă. Evenimentul a fost marcat şi la sediul STPF Satu Mare.

Ca în fiecare an, la data de 24 iulie, Poliţia de Frontieră îşi aniversează ziua, recunoscându-şi şi cinstindu-şi astfel înaintașii, pentru eroismul şi devotamentul lor faţă poporul român.

La nivelul structurilor Poliției de Frontieră din județul Satu Mare (STPF Satu Mare și sectoarele Carei, Berveni, Petea, Halmeu, Tarna Mare și Negrești-Oaș) își desfășoară activitatea 676 polițiști de frontieră. Cu această ocazie, au fost avansați înainte de termen doi ofițeri și cinci agenți, iar la termen şapte ofițeri și 76 de agenți de poliție de frontieră.

În cadrul protocolului de colaborare semnat între IPA Regiunea 2 Frontiera Satu Mare, IGPFR și operatorul economic JTI, protocol ce are drept scop combaterea activităților de contrabandă cu țigarete și a traficului ilicit cu produse din tutun, opt polițiști de frontieră sătmăreni care s-au remarcat în activitatea profesională în cursul acestui an au fost recompensați cu diplome și ceasuri purtând însemnele JT International. Dintre aceștia, doi sunt din cadrul STPF Satu Mare, trei de la SPF Negrești-Oaș, unul de la SPF Halmeu, unul de la SPF Petea și unul de la SPF Tarna Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.