Conturile Spitalului Judeţean Satu Mare blocate din cauza Episcopiei Romano-Catolice

Conturile Spitalului Judeţean Satu Mare blocate din cauza Episcopiei Romano-Catolice

Din cauză că retrocedarea imobilului în care funcţiona Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Satu Mare către Episcopia Romano-Catolică a fost făcută cu întârziere, săptămâna trecută conturile aşezământului de sănătate sătmărean au fost blocate. Pentru deblocarea acestora conducerea Consiliului Judeţean (CJ) a găsit o soluţie provizorie însă şeful CJ, Adrian Ştef a declarat în cadrul […]

Programare anticipată în vederea eliberării paşapoartelor

Programare anticipată în vederea eliberării paşapoartelor

Pentru a veni în ajutorul cetăţenilor din judeţul Satu Mare, Instituţia Prefectului a stabilit că şi în acest an se introduce, pe timpul verii, programarea anticipată în vederea eliberării paşapoartelor. Astfel, în perioada 22 iulie-31 august, de luni până vineri între orele 08.30 şi 16.30 persoanele interesate se pot înscrie pe listele de ordine, fie […]

Consiliul Județean vrea să cumpere clădirea Academiei Comerciale

Consiliul Județean vrea să cumpere clădirea Academiei Comerciale

Proiectul de hotărâre privind contractarea unui credit de 9 milioane de lei în vederea cumpărării unui sediu pentru Biblioteca Judeţeană şi reabilitarea fostei Şcoli nr. 13 de pe strada Botizului din Satu Mare a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei de azi, 21 iulie a Consiliului Judeţean (CJ). Proiectul prevede achiziţionarea clădirii […]

Rebelii îşi bat joc de cadavrele victimelor accidentului aviatic din Ucraina

Rebelii îşi bat joc de cadavrele victimelor accidentului aviatic din Ucraina

Durerea face loc mâniei în familiile îndoliate în tragedia din Ucraina deoarece rebelii par să-şi bată joc de trupurile neînsufleţite. Aproape două sute de cadavre au fost depozitate într-un tren frigorific, gata să plece spre o destinaţie neclară. JOHN KERRY, CNN: „Avem relatări despre separatişti beţi care încarcă rămăşiţe omeneşti în camioane, într-o manieră lipsită […]

Consultații de specialitate la SCM Dr. Coica

În data de 25.07.2014 la Cabinet Dr. Coica, va consulta Dr. Fălăuş Simona Medic Specialist Reumatologie Programari la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 22.07.2014 ora 15:00 la Cabinet Dr.Coica va consulta Dr. Moisiuc Paul Medic Specialist Endocrinologie Programari la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 _________________________________________________________________ În data de 25.07.2014 la Cabinet Dr.Coica va consulta Dr. Fodor […]

Problemele asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, în atenţia prefectului Eugeniu Avram

Problemele asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, în atenţia prefectului Eugeniu Avram

Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram a convocat azi, 21 iulie o şedinţă având ca temă finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav. La şedinţă au participat şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare, Mircea Ardelean, directorul de cancelarie al prefectului, Raul Băbţan, specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului şi cei […]

Campionatul Naţional de “Rally Sprint” 2014, etapa a IV-a

Campionatul Naţional de “Rally Sprint” 2014, etapa a IV-a

Sezonul de raliuri continuă sâmbătă, 26 iulie cu cea de-a IV-a etapă a Campionatului Naţional de “Rally Sprint” 2014. În acest an, competiţia de raliuri a ajuns la a IX-a ediţie. Etapa de sâmbătă se va desfăşura pe Bulevardul Transilvania din Satu Mare. Înscrierile se pot face la faţa locului în intervalul orar 08.30-10.30. Spectatorii […]

Satu Mare: Promovabilitate de 53,63% la examenul de definitivare

Satu Mare: Promovabilitate de 53,63% la examenul de definitivare

În judeţul Satu Mare doar puţin peste jumătate (53,63%) dintre candidaţi au promovat examenul de definitivare în învăţământul preuniversitar. Din totalul de 179 de candidați prezenți la proba scrisă, 96 au promovat examenul. În acest an nota minimă de promovare a examenului național de definitivare în învățământ este 8. Din evidenţele Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu […]

Şi-a lovit consăteanul cu cazmaua în cap

Şi-a lovit consăteanul cu cazmaua în cap

Un bărbat de 25 de ani din Vetiş, Zoltan B. a ajuns vineri, 18 iulie la spital după ce un consătean de-al său l-a lovit cu cazmaua în cap. Poliţiştii au fost anunţaţi cu privire la acest caz de către concubina victimei. Potrivit anchetatorilor cei doi bărbaţi s-au luat vineri dimineaţă la ceartă iar la […]

Cuplurile longevive din Negreşti-Oaş vor fi premiate de Primărie

Cuplurile longevive din Negreşti-Oaş vor fi premiate de Primărie

Primăria din Negreşti-Oaş va premia şi în acest an cuplurile care împlinesc 50 de ani de la încheierea căsătoriei. Cererile pentru premierea cuplurilor se depun la Biroul de Stare Civilă a Primăriei din Negreşti-Oaş. Alături de cerere solicitanţii trebuie să depună certificatul de căsătorie dar şi cărţile de identitate ai ambilor soţi.

Permise de conducere reţinute şi amenzi date de poliţiştii rutieri

Permise de conducere reţinute şi amenzi date de poliţiştii rutieri

19 permise de conducere au fost reţinute în cadrul acţiunilor desfăşurate la acest sfârşit de săptămână pe raza municipiului şi judeţului Satu Mare. Permisele au fost reţinute pentru neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor, nerespectarea regimului legal de viteză dar şi pentru consum de alcool. Totodată, au fost aplicate 631 amenzi contravenţionale în valoare de […]

Olimpia pleacă în cantonament la Poiana Braşov

Olimpia pleacă în cantonament la Poiana Braşov

Olimpia Satu Mare pleacă luni în cantonament la Poiana Brașov. Antrenorii Cosmin Bodea și Ioan (Lulu) Dragomir au definitivat lotul alcătuit din 24 de jucători care va efectuat pregătirea de la munte. Iată lotul pentru cantonament: Anca –Trip, Șuta, Miron, Fila –portari; Munteanu, Paul Cr., Bălău, Micaș, Mureșan, Iuhas, Neagu, Rus – fundași; Villand, Gavrilescu, […]

Vezi rezultatele examenului de definitivare în învăţământul preuniversitar

Vezi rezultatele examenului de definitivare în învăţământul preuniversitar

Rezultatele înregistrate la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar au fost afişate azi, 19 iulie pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale www.edu.ro. Contestaţiile se pot depune la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare azi până la ora 21.00, respectiv duminică, 20 iulie în intervalul orar 08.00-15.00. Lucrările contestate vor fi soluţionate […]

Afinele, un ajutor pentru sănătatea fizică şi psihică

Afinele, un ajutor pentru sănătatea fizică şi psihică

Potrivit specialiştilor afinele sunt recomandate pentru conţinutul lor scăzut în calorii dar şi din cauza varietăţii de antioxidanţi şi vitamine ce intră în componenţa lor. Specialiştii susţin că un consum repetat de afine este indicat în lupta împotriva pierderii memoriei. Un studiu realizat în 2012 relevă faptul că o porţie medie de afine pe săptămână […]