Au plătit 800 de lei pentru un album foto cu speranţa că vor fi promovaţi la diferite agenţii de Modeling din ţară şi din străinătate, pe baza unui contract pe care nu l-au citit. Este cazul a 3 sătmăreni care au fost şantajaţi de reprezentanţii firmei Pink Models cu sediul în Iaşi şi cu punct […]
Printre ocupaţiile principale ale prefectului – nu doar a celui din Satu Mare, ci vorbind la modul general – este şi participarea obligatorie la câte o şueta „online”, adică la câte o videoconferinţă cu şefimea de la Bucureşti. Ieri, 13 iulie a.c., a mai avut loc un astfel de „chat” între prefecti şi ministrul Administraţiei […]
„Cei de la Consiliul Judeţean habar nu au despre ce vorbesc atunci când susţin că groapa ecologică de deşeuri de la Doba va fi integral funcţională peste o săptămână sau în octombrie ! Ăia stau prin birouri, dar situaţia reală din teren e cu totul alta” – afirmă hotărât un angajat al consorţiului Joint Venture […]
Loviţi la ficat, stomac şi figură de aşa-numita „criză economică mondială”, majoritatea patronilor sătmăreni (şi nu numai, evident !) au început să-şi facă un obicei – mai mult sau mai puţin ipocrit – de se jelui în legatură cu căderea pe topogan a profiturilor. Totuşi, Alexandru Olaru – patronul firmei BOWLYG SB FUNCTION care confecţionează […]
Ştiai că felul în care stai, poziţia umerilor, felul în care îţi mişti picioarele, expresia ochilor şi a sprâncenelor spun mult despre cât de dominant sau de supus te simţi, şi că, chiar şi atunci când încerci să-ţi ascunzi sentimentele, atitudinea ta sexuală este trădată de ochi şi de gură? Sau că poziţia pe care […]
Când super-villain-ul Oobermind (Will Ferrell) îşi învinge principalul oponent, pe bunul Metro Man (Brad Pitt), are impresia că lumea e a lui. Dar surprinzător, Oobermind cade într-o neagră depresie din cauza plictiselii, căci viaţa n-are niciun sens fără un rival cu care să se păruiască din când în când! Ca să rezolve problema, Oobermind îşi […]
Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că ministrul Finanţelor nu a avut mandat pentru a dezbate public tema cotei unice şi a impozitării progresive, care nu a fost analizată şi aprobată în Guvern, şi a interzis miniştrilor să mai introducă în discuţia publică subiecte care nu au avizul Executivului. El a ţinut să se refere […]
România ar trebui să treacă de la 1 ianuarie 2011, după şase ani de cotă unică, la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, inclusiv a tutoror pensiilor, concomitent cu scăderea TVA, susţine ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. „Romania are mare nevoie sa treaca la cote progresive de impozitare a tuturor veniturilor de la 1 […]
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au pus sub sechestru asigurator bunuri mobile şi imobile în valoare de 13,5 milioane de euro în dosarul în care este judecat preşedintele CA al Băncii Transilvania, pentru manipularea pieţei de capital. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a […]
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor în colaborare cu cei ai Poliţiei oraş Tăşnad, l-au identificat pe numitul Teodor G. de 42 de ani care deţinea în incinta unei societăţi comerciale cantitate de 13.860 fire ţigarete marca Viceroy şi Next, de provenienţă ucraineană. În cauză, poliţiştii au întocmit acte premergătoare, Teodor G. fiind […]
În data de 12.07.2010, în jurul orei 12:30, poliţiştii din Negreşti Oaş au fost sesizaţi prin Serviciul Apeluri de Urgenţă 112, despre faptul că pe raza comunei Oraşu Nou a avut loc un eveniment rutier. Deplasându-se la faţa locului poliţiştii au constatat faptul că P. I. de 17 ani, în timp ce conducea o motocicletă […]
Tinerii dornici să devină jandarmi care s-au înscris la sediul Jandarmeriei sătmărene pentru a susţine examenul la una din instituţiile de învăţământ militar din ţară, vor intra de mâine în a doua etapă eliminatorie a concursului de admitere. Este vorba despre testarea psihologică, ce va avea loc în perioada 14 si 15 iulie 2010, la […]
Box 21, un alt bestseller poliţist suedez tradus pentru cititorii americani, este opera omului de televiziune Anders Roslund, şi a lui Bröge Hellström, fost criminal care în prezent oferă sprijin pentru reabilitarea tinerilor cu probleme. Povestea lor întunecată şi curajoasă are ca personaje principale pe Lydia şi Alena, două prostituate lituaniene, pe Jochum Lang, executant […]
În ziua de 12.07.2010 la ora 15.57, Garda de Intervenţie Nr.2 Turţ a fost anunţat că, în fântâna de pe păşunea comunală a localităţii Călineşti Oaş, se află înecată o persoană neidentificată de sex masculin. Pompieri militari s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială sub comanda Plt.Gogota Sorin şi au ajuns la locul intervenţiei […]
A fost angajat pentru a realiza finisaje interioare la o locuinţă din Negreşti, dar nu s-a mulţumit doar cu banii pe manoperă ci şi-a însuşit bunuri din locuinţă în valoare de 2000 de dolari. Oprit pe stradă de jandarmi, bărbatul a devenit agitat şi a încercat să fugă, dar în scurt timp a fost prins, […]