Începe testarea psihologică a candidaţilor la şcolile militare

Tinerii dornici să devină jandarmi care s-au înscris la sediul Jandarmeriei  sătmărene  pentru a susţine examenul la una din instituţiile de învăţământ militar din ţară, vor intra de  mâine în a doua etapă eliminatorie a concursului de admitere. Este vorba despre testarea psihologică, ce va avea loc în perioada 14 si 15 iulie 2010, la sediul Liceului Ion I. C. Brătianu din Satu Mare. Astfel în data de 14 iulie va avea loc testarea candidatilor inscrişi pentru Şcoala  Militară de Subofiţeri de la Fălticeni, iar în data de 15 iulie va avea loc testarea psihologică a candidaţilor inscrişi pentru Şcoala  Militară de Subofiţeri de la Drăgăşani. Până în prezent la Jandarmeria Satu Mare s-au înscris un număr de 148 candidaţi care doresc să devină jandarmi. Dintre aceştia, 14 doresc să susţină examenul la Academia de Poliţie „Al. Ioan Cuza” Bucureşti, 2 la Academia Tehnică Militară,  iar restul intenţionând să urmeze cursurile şcolilor de subofiţeri jandarmi din Fălticeni sau Drăgăşani. Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare pe site-ul Jandarmeriei sătmărene www.jandarmeriasatumare.ro, secţiunea recrutări-concursuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.