Premierul Emil Boc îi dă peste gură ministrului finanţelor

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că ministrul Finanţelor nu a avut mandat pentru a dezbate public tema cotei unice şi a impozitării progresive, care nu a fost analizată şi aprobată în Guvern, şi a interzis miniştrilor să mai introducă în discuţia publică subiecte care nu au avizul Executivului.

El a ţinut să se refere la acest subiect înanitea reuniunii comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare, arătând că regretă că ministrul Finanţelor nu este prezent la această şedinţă, ci a trebuit să plece la Bruxelles, dar că doreşte să transmită un mesaj celorlalţi miniştri aflaţi la şedinţă. La reuniune au fost prezenţi miniştrii Blaga, Şeitan, Videanu, Borbely, Berceanu, Udrea, Sandu, Funeriu şi Kelemen.

“Vreau să spun foarte clar şi răspicat pentru toţi miniştrii: vă interzic în mod expres să introduceţi în dezbatere publică teme şi proiecte care nu au fost discutate şi aprobate în Guvern. Din acest punct de vedere, vreau să fiu foarte clar – ministrul Finanţelor nu a avut şi nu are niciun fel de mandat pentru a dezbate public tema cotei unice sau a impunerii impozitării progresive. Vă solicit tututor să rămâneţi în acest mesaj clar al Guvernului: nimeni nu discută înainte ca în Guvern să avem o analiză, o decizie”, a spus Boc miniştrilor.

Premierul a mai arătat că actualul Cabinet şi-a pus “mandatul pe masă” apărând cota unică de impozitare şi că membrii Guvernului trebuie să transmită opiniei publice mesaje unitare. “V-aş ruga să nu uitaţi faptul că acest Guvern şi-a pus mandatul pe masă în a-şi angaja răspunderea în faţa Parlamentului şi a apăra cota unică şi TVA. Nu a fost posibil până la urmă în cazul TVA, pentru că am avut decizia Curţii Constituţionale, dar acest Guvern a făcut gesturi politice majore de a apăra aceste lucruri la care s-a angajat în decursul timpului. Problema cotei unice nu este o temă de seminar, este o decizie politică extrem de importantă şi care nu poate fi expediată printr-o declaraţie într-o publicaţie, oricare ar fi ea”, a conchis Boc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.