Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut probele de Evaluare Naţională se pot înscrie în învăţământul liceal în perioada 3-9 iulie. Prima etapă a repartizării computerizate va avea loc pe 15 iulie. A început perioada de înscriere la liceu a absolvenţilor de gimnaziu care au susţinut probele scrise la Matematică, respectiv la Limba şi […]
„Viţa de vie”, „Dirty Shirt”, „Relativ” şi „Rehab Nation” sunt doar câteva dintre trupele care vor concerta în cadrul Festivalului „Plopstock” din acest an, un eveniment deja legendar în rândul tinerilor sătmăreni. În acest an festivalul a ajuns la a V-a ediţie. Petrecerea se anunţă a fi tare de tot şi este programată în perioada […]
Un sătmărean de 35 de ani a murit azi (4 iulie) dimineaţă după ce a fost lovit de tren în Cluj-Napoca. Tragicul accident a avut loc în jurul orei 07.00, pe strada Tudor Vladimirescu. Bărbatul a traversat calea ferată fără să se asigure şi a fost lovit în plin de trenul care circula dinspre Dej […]
O mică flotă alcătuită din caiace a pornit în această după-amiază (azi, 4 iulie) într-o scurtă expediţie pe Someş. Acţiunea este organizată de Asociaţia „Nomad Kayak” din Satu Mare şi Primăria din Csenger (Ungaria). Sportivii din Satu Mare participă pentru al IV-lea an consecutiv la această expediţie. Sătmărenii participanţi în această aventură vor avea de […]
În data de 11 iulie, municipiul Satu Mare va fi gazda celei de-a V-a ediţii a galei „Full Fight F1”. Evenimentul se va desfăşura pe platoul din Centrul Nou, cu începere de la ora 19.00. Iubitorii acestui gen sportiv vor avea ocazia să urmărească gratuit toate meciurile. Potrivit organizatorilor, în cadrul galei se vor disputa […]
Miercuri (2 iulie) dimineaţă poliţiştii din Carei în colaborare cu cei din Beltiug au oprit în trafic, pe raza municipiului Carei, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Batarci, care conducea o maşină marca Hyundai. În urma controlului, în autoturism s-a descoperit cantitatea de 342 litri de alcool ambalată în recipiente de […]
La centrul de examen din cadrul Colegiului Național „Ioan Slavici” un candidat a fost eliminat din examen datorită faptului că a fost depistat cu telefonul mobil asupra lui. Potrivit evidenţelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, desfășurată azi, 2 iulie, a fost susținută de 2.078 de […]
Fabrica Amik din satul Petin, una dintre cele mai mari producătoare de jucării din lemn din România a fost distrusă luni (30 iunie) seara de flăcări după ce trăznetula lovit hala de producţie a fabricii. Pompierii au avut nevoie de câteva ore pentru a stinge flăcările. La faţa locului s-au deplasat echipaje atât de la […]
Şase elevi printre care şi negreşteanul Andrei Viorel Bud fac parte din lotul care va reprezenta România la ediţia din acest an a Olimpiadei Internaţionale de Matematică. Competiţia se va desfăşura în perioada 3-13 iulie, în Cape Town, Africa de Sud. Lotul olimpic al României este alcătuit din următorii elevi: Andrei Viorel Bud, Ştefan Spătaru, […]
În cursul zilei de azi, 1 iulie, pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, www.satmar.ro, au fost postate rezultatele finale obţinute în urma rezolvării contestaţiilor depuse de către candidaţi. Lista cu notele finale poate fi studiată accesând pagina http://www.satmar.ro/web/uploads/files/listing_rezultate_dupa_contestatii.pdf. Potrivit evidenţelor IŞJ Satu Mare, la nivel de judeţ au fost depuse un număr de […]
Un bărbat de 42 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie ce a avut loc azi (1 iulie) dimineaţă, în jurul orei 08.00 pe raza localităţii Boineşti. Alte trei persoane au fost transportate pentru investigaţii la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Camelia Cosma tragedia s-a […]
O fetiţă de 6 ani, Larisa Farkas se află în stare gravă la spital după ce a căzut de la etajul I al unui bloc de pe strada Ion Ghica din Satu Mare. Tragedia a avut loc la ora prânzului, iar micuţa a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare de o ambulanţă. Potrivit informaţiilor […]
Azi, 30 iunie s-a desfăşurat prima probă scrisă din cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacalaureat. Candidaţii au susţinut azi examenul scris la Limba şi literatura română. Absolvenţii de la profilul „Real” au avut de rezolvat la primul subiect un text la prima vedere din Cezar Petrescu. La al II-lea subiect, candidaţilor li s-a cerut […]
În data de 04.07.2014 la Cabinet Dr. Coica, va consulta Dr. Fălăuş Simona Medic Specialist Reumatologie Programari la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 01.07.2014 ora 15:00 la Cabinet Dr.Coica va consulta Dr. Moisiuc Paul Medic Specialist Endocrinologie Programari la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 _________________________________________________________________ În data de 25.07.2014 la Cabinet Dr.Coica va consulta Dr. Fodor […]
Un bărbat de 61 de ani a ajuns în weekend, în stare gravă la spital după ce a căzut de la înălţimea de aproximativ 4 metri, dintr-un vişin. Potrivit medicilor bărbatul a suferit fracturi la nivelul coloanei vertebrale, omoplatului şi coastelor. Pacientul a fost internat în cadrul secţiei de Ortopedie a Spitalului Judeţean Satu Mare. […]