După numeroase ediții de succes și ani de zile de pauză, tradiția concursurilor de Rally-Raid reînvie în județul Satu Mare. Probele speciale se vor derula pe drumuri forestiere şi de câmp în zona localităţilor Sâi, Homorod şi Medișa, pe o lungime totală de aproximativ 120 de kilometri. Competiţia se va desfăşura în cadrul categoriilor “Auto”, […]
Riderul sătmărean Emanuel Gyenes va participa la următoarea ediție a celui mai dificil rally-raid din lume, Raliul Dakar. Mani va porni la drum în prima etapă a prestigiosului raliu, programată în ziua de 4 ianuarie a anului următor, în culorile echipei sătmărene Autonet Motorcycle Team. Pentru Mani Gyenes, acesta va fi cel de-al cincelea start […]
Luna Şes va găzdui în data de 23 august un raliu de viteză pe traseu montan (VTM). „Drumul ce urcă la Luna Şes este reabilitat iar traseul este excelent. Avem toate aprobările din partea Consiliului Judeţean pentru organizarea acestei competiţii” a declarat directorul ACR Satu Mare, David Seletye. Pe viitor se are în vedere includerea […]
O tânără de 29 de ani din Bogdand a sunat marţi, 29 iulie la „112” anunţând că în timp ce lucra în vie, a găsit un proiectil. La faţa locului s-au deplasat specialişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi un echipaj de pompieri din Carei, care au constatat existenţa unui proiectil de […]
Despăgubirea proprietarilor culturilor agricole distruse de animalele sălbatice a fost tema şedinţei de azi, 30 iulie convocată de prefectul Eugeniu Avram şi desfăşurată în sala mică a Palatului Administrativ. La şedinţă au fost invitaţi administratorii fondurilor de vânătoare din judeţ şi directorii instituţiilor cu atribuţii în această privinţă. Cu toate că mai multe persoane au […]
Aproape 110.000 de țigări de contrabandă, mai multe telefoane mobile și un autoturism au fost indisponibilizate de poliţiştii din Harghita, în urma unui flagrant și a unei percheziții domiciliare. Un bărbat a fost reținut de polițiști, iar, pe baza probatoriului administrat în cauză, magistrații au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 […]
Un spectator a postat pe YouTube un filmuleţ care surprinde momentul când fetiţa de 12 ani a fost muşcată de un piton. Incidentul a avut loc vineri (25 iulie) seara în timpul unei reprezentaţii susţinute de Circul Bellecci la Satu Mare. Pe înregistrarae postată de spectator se vede cum dresorul coboară de pe scenă şi […]
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, dr. Dorina Dragoş Guran a declarat în cadrul şedinţei de azi, 29 iulie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că instituţia pe care o conduce se confruntă cu o lipsă acută de vaccin împotriva hepatitei B. Guran a subliniat faptul că imunizarea bebeluşilor cu […]
Şefi de instituţii, veterani de război, soldaţi dar şi mulţi sătmăreni au participat azi, 29 iulie la manifestările dedicate „Zilei Imnului Naţional”. Evenimentul s-a desfăşurat pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Satu Mare. În deschiderea evenimentului, Marc Kincses, elev la Liceul de Artă „Aurel Popp” din Satu Mare a intonat Imnul de Stat al […]
Un fost consilier local din Călineşti-Oaş, Dumitru Mărcuţ, este acuzat de conflict de interese de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) după ce în calitate de ales local a participat la adoptarea a două hotărâri de consiliu (4 iunie 2009, respectiv 15 aprilie 2011) în care avea interese personale. În acest caz ANI a sesizat […]
Filiala Alianţei Creştin Liberale (ACL) de la nivelul judeţului Satu Mare îşi va constitui conducerea în cursul acestei săptămâni. Din cauza situaţiei juridice a sediului PNL Satu Mare, cel mai probabil alianţa nou constituită îşi va desfăşura activitatea în actuala locaţie a PDL din Piaţa Libertăţii. Preşedintele PDL Satu Mare, Petre Mureşan a declarat că […]
În baza unui proiect de cooperare internaţională încheiat între Muzeul Judeţean Satu Mare şi Institutul de Arheologie din Londra care ţine de University College London, un grup de studenţi originari din Brazilia, Portugalia şi Anglia desfăşoară în această perioadă săpături la sit-ul arheologic „La Sere” din Tăşnad. Proiectul a început cu trei ani în urmă, […]
Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Satu Mare derulează cu sprijinul Asociaţiei „Bărbaţilor Creştini din România” programul „O zi cu tata”. Având în vedere faptul că mare parte din persoanele care se află în penitenciare au avut parte de condiţii minime în formarea educaţională şi de modele predominant negative în dezvoltarea comportamentală, […]
Sâmbătă, 26 iulie s-a desfăşurat cea de-a IV-a etapă a Campionatului Naţional de “Rally Sprint”. Competiţia a avut loc pe Bulevardul Transilvania din Satu Mare. În continuare vă prezentăm lista cu câştigătorii acestei etape: Grupa JN.1: Locul I Leontin Iocsak, vârsta 13 ani (Livada, Suzuki) Locul II David Tarţa, vârsta 12 ani (Baia Mare, Suzuki […]
Patru cetăţeni români care au încercat să faciliteze trecerea ilegală a frontierei pentru cinci migranţi afgani şi iranieni (toţi cei cinci migranţi sunt bărbaţi) au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei şi vor fi prezentaţi instanţei de judecată din cadrul Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru o […]