Lucrările la mall-ul NEPI avansează în ritm alert. Se deschide la sfârșitul anului (Foto)

Lucrările la mall-ul NEPI avansează în ritm alert. Se deschide la sfârșitul anului (Foto)

Lucrările la mall-ul NEPI de pe Drumul Careiului înaintează în ritm alert. Potrivit reprezentanților compăaniei, noul centru comercial va fi inaugurat la sfârșitul acestui an. investiția se ridică la 40 de milioane de euro. Centrul va dispune de o suprafață închiriabilă de 29.000 de metri pătrați, dispusă pe două niveluri, și va reinventa peisajul regional […]

NEPI: Mall-ul de la Satu Mare va fi deschis la sfârşitul acestui an

NEPI: Mall-ul de la Satu Mare va fi deschis la sfârşitul acestui an

NEPI spune că deschide două malluri noi până la sfârşitul lui 2019. Printre acestea se află și cel de la Satu Mare. „Procesul de închiriere este în curs de desfăşurare, există interes pentru ambele proiecte”, spun reprezentanţii dezvoltatorilor. NEPI Rockcastle are în lucru două proiecte comerciale în Satu Mare şi Târgu-Mureş, a căror livrare este […]

Banca Mondială subscrie obligațiuni emise de NEPI Rockcastle. Investiția de la Satu Mare, în linie dreaptă

Banca Mondială subscrie obligațiuni emise de NEPI Rockcastle. Investiția de la Satu Mare, în linie dreaptă

International Financial Corporation (IFC), divizia de investiții private a Băncii Mondiale, a subscris obligațiuni în valoare de până la 50 de milioane de euro în cadrul emisiunii derulate de investitorul imobiliar sud-african NEPI Rockcastle. Sumele astfel obținute vor fi utilizate pentru finanțarea investițiilor imobiliare pe care compania le are în plan pentru România și alte […]

„Vestitorii” Mall-ului NEPI ! Se pregătește terenul (Foto&video)

„Vestitorii” Mall-ului NEPI ! Se pregătește terenul (Foto&video)

Mai multe utilaje lucrează la curățarea și sondarea terenului unde va fi construit viitorul Mall NEPI, pe Drumul Careiului. Construcția celor de la NEPI se va întinde pe o suprafață de 28.000 de metri pătrați. Este vorba despre o construcție pe două nivele un hipermarket de 10.886 mp, o galerie de 14.860 mp, o sală […]

Lovitură pentru NEPI ! Autorizația de construire, atacată în instanță

Lovitură pentru NEPI ! Autorizația de construire, atacată în instanță

Autorizaţia Mall-ului NEPI de pe Drumul Careiului a fost atacată în instanţă. Dosarul a fost înregistrat în data de 22 februarie 2018 la Tribunalul Satu Mare, pe rolul Secției Contencios Administrativ. Din informațiile pe care le deținem, contestatarul este o persoană de vârsta a treia, însă potrivit unor surse în spatele acesteia s-ar afla interese […]

Probleme pentru constructorul viitorului mall din Satu Mare. NEPI a pierdut 4 miliarde de euro

Probleme pentru constructorul viitorului mall din Satu Mare. NEPI a pierdut 4 miliarde de euro

NEPI Rockcastle, constructorul viitorului mall din Satu Mare, a pierdut în ultimele două luni 4 miliarde euro din valoarea de piaţă, ajungând în prezent să afişeze o capitalizare bursieră de 4,4 miliarde euro, scriu jurnaliștii de la Ziarul Financiar. Compania, listată acum pe bursele de la Johannes­burg şi Amsterdam, a fost lovită şi de un […]

Când începe construcția Mall-ului NEPI? Ce spune primarul

Când începe construcția Mall-ului NEPI? Ce spune primarul

În primăvara acestui an, cei de la NEPI se apucă de treeabă, iar construcția mall-ului de pe Drumul Careiului va fi finalizată în aproximativ 9 luni de zile, potrivit celor declarate de către primarul Kereskenyi Gabor, în cadrul unei conferințe de presă susținuă azi, 22 ianuarie. Edilul a subliniat faptul că a fost emisă autorizația […]

Încep lucrările la mega mall-ul NEPI. Ce spune managerul de proiect

Încep lucrările la mega mall-ul NEPI. Ce spune managerul de proiect

Lucrările la viitorul Satu Mare Shopping City de pe Drumul Careiului vor începe în cel mult 30-40 de zile, a declarat astăzi, 29 noiembrie, managerul de proiect Călin Stan, în cadrul unei conferințe de presă. Deschiderea oficială este preconizată la sfârșinul anului viitor. Prezent la conferința de presă, primarul Kereskenyi Gabor a subliniat faptul că […]

Macheta mall-ului NEPI de la Satu Mare (Foto)

Macheta mall-ului NEPI de la Satu Mare (Foto)

Optim Project Management a fost desemnat ca manager de construcții pentru Satu Mare Shoping City. Reprezentanții firmei au prezentat și macheta noului mall. Vă reamintim că NEPI va investi la Satu Mare 40 de milioane de euro. Construcția se va întinde pe o suprafață de 28.000 de metri pătrați. Este vorba despre o construcție pe […]

Lucrările la Shopping City Satu Mare încep la sfârșitul acestui an

Lucrările la Shopping City Satu Mare încep la sfârșitul acestui an

Lucrările mall-ul Shopping City Satu Mare vor începe în luna decembrie al acestui an. Grupul New Europe Property Investments (NEPI) va investi 40 de milioane de euro în mall-ul de la Satu Mare. „Construcția centrului comercial din Satu Mare va începe la finalul lunii decembrie … Avem satisfacția că vom aduce în regiune un proiect […]

S-a făcut anunțul ! Nepi începe construcția Mega Mall Satu Mare

S-a făcut anunțul ! Nepi începe construcția Mega Mall Satu Mare

Potrivit reprezentanților NEPI, construcția centrului comercial din Satu Mare va începe în acest an, mai precis la finalul lunii decembrie. „Construcția centrului comercial din Satu Mare va începe la finalul lunii decembrie … Avem satisfacția că vom aduce în regiune un proiect dorit de către locuitorii din zonă, care au simțit lipsa unui mall și […]

PUZ-ul NEPI, aprobat de consilierii locali. Pot începe lucrările

PUZ-ul NEPI, aprobat de consilierii locali. Pot începe lucrările

Consilierii locali au aprobat în ședința de astăzi, 31 iulie, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aferent mall-ului NEPI. Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de către consilierii prezenți. În cele ce urmează trebuie obținută autorizația de construcție, iar lucrările, potrivit primarului Kereskenyi Gabor, ar putea să înceapă încă din acest an. Shopping City Satu […]

Încă un pas către concretizarea NEPI

Încă un pas către concretizarea NEPI

Cel mai probabil săptămână viitoare investitorul NEPI va obține avizul din partea Apelor Române, astfel că întreaga documentație va fi depusă pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ).  Anunțul a fost făcut astăzi, 13 iulie de către primarul Kereskenyi Gabor. Așa cum de știe, Mega Mall-ul de va construi pe Drumul Careiului din Satu Mare. Shopping […]

Când încep lucrările la Mall-ul NEPI. Vezi detalii (Video)

Când încep lucrările la Mall-ul NEPI. Vezi detalii (Video)

Lucrările la Mega Mall-ul NEPI vor începe, cel mai probabil, în toamna acestui an, a declarat consilierul local Tiberiu Gunthner, în cadrul dezbaterii publice de astăzi, 26 iunie, cu privire la PUZ-ul acestei investiții. Potrivit acestuia construcția nu poate să dureze mai mult de 6 luni, astfel că NEPI se va deschide în primăvara anului […]

Dezbatere publică pe marginea PUZ-ului NEPI. Când va avea loc

Dezbatere publică pe marginea PUZ-ului NEPI. Când va avea loc

Luni, 26 iunie, sătmărenii sunt invitați la o nouă dezbatere publică cu privire la elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) al Mega Mall-ului NEPI ce va fi construit pe Drumul Careiului. Ședința va avea loc de la ora 12.00. Prima dezbatere publică a avut loc în data de 20 aprilie 2017. Shopping City Satu Mare va […]