Lovitură pentru NEPI ! Autorizația de construire, atacată în instanță

Autorizaţia Mall-ului NEPI de pe Drumul Careiului a fost atacată în instanţă. Dosarul a fost înregistrat în data de 22 februarie 2018 la Tribunalul Satu Mare, pe rolul Secției Contencios Administrativ.

Din informațiile pe care le deținem, contestatarul este o persoană de vârsta a treia, însă potrivit unor surse în spatele acesteia s-ar afla interese economice mari.

Vă reamintim că la sfârșitul anului trecut, reprezentanții NEPI au spus că se apucă cât de curând de construcția viitorului mall și că investiția va fi finalizată până la sfârșitul acestui an.

NEPI ar urma să investească la Satu Mare 40 de milioane de euro.

Construcția se va întinde pe o suprafață de 28.000 de metri pătrați. Este vorba despre o construcție pe două nivele un hipermarket de 10.886 mp, o galerie de 14.860 mp, o sală de modă la parter și o zonă de divertisment (cinema cu minimum 6 săli) la primul etaj.

De asemenea, șoferii vor avea la dispoziție aproximativ 1.100 de locuri de parcare.

Construcția va fi accesibilă atât dinspre Drumul Careiului, cât și dinspre străzile Dunării și Digului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.