Planul de reparaţii la unele dintre străzile municipiului a fost stabilit în cadrul întâlnirilor pe care conducerea Primăriei Satu Mare le-a avut joi şi vineri cu reprezentanţii firmelor executante. În urma întâlnirilor au fost stabilite atât termenele de execuţie pentru lucrările de reparaţii la reabilitările efectuate anul trecut, cât şi lucrările noi prevăzute pentru luna […]
La cei aproape 35 ani, clujeanul George Pop se poate lăuda că este printre puţinii tineri din România care sculptează în gheaţă. Spectaculoase şi inedite, de mai bine de trei ani, lucrările sunt executate în special la solicitarea companiilor importante, cu prilejul evenimentelor organizate pentru promovarea unor băuturi alcoolice sau răcoritoare, dar şi pentru baruri, […]
Atenţie oameni buni pe unde călcaţi! Nu-i de joacă, mai ales că neatenţia vă poate costa chiar câteva zile de spitalizare. Pe trotuarul de lângă Muzeul Judeţean, pe B-dul Traian colţ cu B-dul Vasile Lucaciu, este o gură de canalizare a cărei capac abia de îşi „mai trage sufletul”. Ruginit şi aruncat parcă a lehamite […]
După o schimbare pe ultima sută de metri a locului de desfăşurare, prima ediţie a Târgului de Nunţi „Wedding Expo& Bridal Show” şi-a deschis porţile vineri la prânz în sala de nunţi „Piramida” de pe drumul Botizului. Deşi la deschidere au fost prezente doar o parte dintre firmele care şi-au anunţat participarea, Antal Attila, organizatorul […]
Aradul a găzduit în perioada 1-4 martie, finala Campionatului Naţional de Judo a instituţiilor aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Inspectoratul Judeţean a Poliţiei de Frontieră (IJPF) Satu Mare a fost reprezentat de cinci sportivi care, în urma evoluţiilor de pe saltea (tatami) au obţinut o medalie de aur la categoria 100 kg, trei medalii de […]
Ploaie de amenzi pe capul sătmărenilor care nu se conformează celor prevăzute în HCL privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în domeniul edilitar-gospodăresc, ordinii, curăţeniei, igienei publice şi circulaţiei rutiere pe raza municipiului, aprobată în şedinţa de joi, 3 martie. Dincolo de aspectul ce vizează obligativitatea cetăţenilor de-a nu se comporta pe domeniul […]
Deţinătorii de câini din Satu Mare riscă amenzi usturătoare dacă nu vor curăţa, cu mijloace specifice proprii, locurile unde aceste animalele de companie şi-au satisfăcut necesităţile fiziologice. Sancţiunile sunt prevăzute la capitolul VI – reguli şi obligaţii referitoare la creşterea animalelor – al proiectului de hotărâre privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în […]
Povestea celor şapte tineri, elevi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Satu Mare care şi-au luat în cap să construiască un satelit artificial, merge mai departe. Cu toate că iniţial s-au gândit să-şi lanseze satelitul în Norvegia, se pare că totuşi se vor înscrie la concursul din Olanda. „Am înţeles că acolo au ei ceva […]
Înscrierea copiilor în clasa întâi pentru anul şcolar 2011-2012 încep în 3 martie şi se vor putea face până în 6 mai. În acest interval, unităţile de învăţământ vor afişa zilnic situaţia privind cererile depuse de către părinţi. Pe panoul de la intrarea în şcoală vor mai fi menţionate documentele necesare şi numărul de clase […]
Vremurile au trecut aievea însă cronicarii au consemnat cu străşnicie cele mai importante momente din istoria Sătmarului. Pe lângă domnitorii care s-au refugiat de-a lungul veacurilor între zidurile acestei cetăţi, au mai fost şi alţii care au zăbovit aici, doar un răstimp de câteva săptămâni. Unul dintre aceşti domnitori este şi Mihai Viteazul. Prea puţini […]
După meciul de la Alexandria de săptamăna trecută scor 67-41, pentru jucatoarele noastre returul de astăzi a fost antrenament cu publicul. Lipsa de concentrare a fetelor conduse de Dan Fleseriu s-a vazut şi pe tabela de marcaj. Cu toate ca CSM-ul a condus detasat în primul sfert de repriză scor 17-7 treptat BC Alexandria a […]
La nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare a fost constituită o echipă mobilă a cărei activitate este axată pe intervenţii în vederea îngrijirii şi integrării copiilor cu dizabilităţi în familie, precum şi în scopul facilitării accesului acestora şi al familiilor la servicii de recuperare şi reabilitare de calitate. Activitatea […]
Prin redistribuirea sumelor între şcoli, respectiv prin suplimentarea cu 10 procente a acestor sume de către Ministerul Finanţelor – prin intermediul Direcţiei Generale a Finaţelor Publice – salariile profesorilor din Satu Mare fi asigurate integral în luna martie şi în primele două luni ale celui de-al doilea trimestru. Anunţul a fost făcut miercuri de primarul […]
Un caz mai aparte şi în premieră, a fost consemnat marţi la audienţele organizate de reprezentanţii Instituţiei Prefectului Satu Mare. Revoltat pentru felul în care merg lucrurile în România şi aflat în căutare zadarnică a unui loc de muncă, sătmăreanul Vasile Apati a declarat, nici mai mult nici mai puţin, că doreşte să fie eutanasiat. […]
În Satu Mare, atmosfera din acest an a zilei speciale de 1 Martie a fost mai puţin efervescentă faţă de anii trecuţi. Comercianţii de mărţişoare au fost în număr mai mic, mărţişoarele mai puţin spectaculoase, iar cumpărătorii parcă mult mai apatici. Totodată, şi de pe reverele paltoanelor îmbrăcate de reprezentantele sexului frumos au lipsit mărţişoarele, […]