„Vom retrage sprijinul politic directorului Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional al judeţului Satu Mare, George Vulturescu, pentru unele gafe făcute în ultima perioadă”. Afirmaţia îi aparţine senatorului Valer Marian şi a fost făcută astăzi, 7 martie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul USL Satu Mare. Potrivit parlamentarului sătmărean „este vorba […]
Se pare că la Satu Mare autoritățile s-au pus serios pe treabă în vederea combaterii evaziunii fiscale și a protejării drepturilor consumatorilor. Comisia mixtă de control pentru verificarea şi controlul privind comercializarea alimentelor şi a produselor din carne şi preparate din carne, alcool şi sucuri şi combaterea evaziunii fiscale pe raza judeţului Satu Mare a […]
Într-un comunicat de presă emis de biroul de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale se arată că ministerul nu este de acord cu sancţiunea aprobată de Consiliul de Administraţie al Colegiului Tehnic “Traian Vuia” din Satu Mare în cazul profesorului care s-a filmat făcând sex în incinta şcolii. În continuare vă redăm integral conţinutul acestui comunicat: […]
Ieri, 6 martie, în jurul orei 14,00, oamenii legii au fost sesizaţi prin Serviciul Apeluri de Urgență „112”, despre faptul că o tânără a fost agresată în Grădina Romei din municipiul Satu Mare. Polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Satu Mare au stabilit faptul că, minora B. A., 16 ani din comuna Halmeu, elevă la Grup […]
Răspunzând atacurilor virulente adresate preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef şi directorilor Muzeului Judeţean, Liviu Marta şi Centrului de Creaţie, Felician Pop, acesta din urmă cataloghează ieşirile poetului Gheorghe Pop Silaghi (George Vulturescu), directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a judeţului Satu Mare ca fiind „de tip Vadim Tudor venite din partea […]
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, prin vocea inspectorului general Mariana Roman, consideră decizia Consiliului de Administraţie al Colegiului Tehnic „Traian Vuia” „mult prea blândă” în cazul profesorul de sport, Ioan Sabău acuzat că a făcut sex în sala de sport a şcolii. Cu toate acestea IŞJ nu poate interveni în această decizie deoarece […]
Deşi ideea infiinţării firmei pe care o administrează s-a născut în 2009, chiar la începutul crizei economice, Ionel Pop-Silaghi a reuşit să pună pe picioare un business care a supravieţuit furtunilor care au bântuit viaţa economică din întreaga lume. Tânăr şi ambiţios a reuşit să facă cunoscut numele firmei sale nu doar în judeţul Satu […]
Sătmăreanul Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, este declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) deoarece a deţinut simultan funcţiile de director-consilier în cadrul ministerului şi director la Colegiul “Mihai Eminescu” Bucureşti dar şi pe cea de secretar de stat. În raportul ANI publicat astăzi, 4 martie se arată următoarele: “Agenția […]
Sâmbătă, 2 martie, a avut loc Adunarea Generală de alegeri a Organizației Orăşenești a PSD Negreşti-Oaş. La adunarea generală au participat 255 de membri delegați ai PSD Negreşti-Oaş, alături de preşedinții filialelor locale ale PNL – Gheorghe Berinde, UNPR – Mihai Big şi PC – Florin Tripon. Din partea conducerii județene a partidului au fost […]
În urma controlului efectuat la SC BARTA ATI SRL Satu Mare, cu sediul pe B-dul Lucian Blaga nr. 125C, s-a constatat că societatea nu a respectat dispoziţiile date de inspectori cu ocazia unor controale anterioare, faptele constituind contravenţie. Echipa de control a dispus confiscarea sumei încasate de societate pe perioada suspendării activităţii, respectiv 2.846.060 lei, […]
În conformitate cu ordinul prefectului nr. 22/12.02.2013, a fost constituită o comisie mixtă de control formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Gărzii Financiare şi Direcţiei pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DAOV), comisie ce a desfăşurat acţiuni de verificare şi control referitoare la […]
„Ce mă recomandă pentru a ocupa funcţia de preşedinte al PDL? În primul rând experienţa de luptă permanentă cu adversarii politici. Apoi, faptul că nu am făcut niciodată compromisuri, o energie debordantă, dorinţa de a construi un proiect democrat-liberal realist şi nu în ultimul rând capacitatea de a lucra în echipă”, a declarat Elena Udrea […]
În cadrul unei conferinţe de presă organizate astăzi, 27 februarie, edilul-şef al municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica şi viceprimarul Marcela Papici au prezentat noua echipă de lucru de la nivelul primăriei, alcătuită dintr-un arhitect şef şi trei ingineri. Noul arhitect şef al municipiului Satu Mare este Alexandra Başa. Alături de primar şi viceprimar […]
Fostul prim-vicepreşedinte al PD-L şi director al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare, Valentin Breban, a fost exclus din partid. Anunţul a fost făcut public astăzi, 26 februarie, de către secretarul general al PD-L Satu Mare, Sorin Ghilea, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul formaţiunii politice. Pentru a motiva măsura […]
458 de echipe de fete şi băieţi din 397 de licee s-au înscris în cea mai mare competiţie naţională la nivel de liceu – Cupa Coca-Cola 2013. Tragerea la sorţi a calendarului meciurilor a avut loc astăzi în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul Federaţiei Române de Fotbal. 13 licee sătmărene: Liceul Tehnic Unio […]