Traian Băsescu este la un pas de revenirea la Palatul Cotroceni. După ce decizia Curţii Constituţionale a fost citită în parlament, aceasta trebuie publicată în Monitorul Oficial, procedură care, odată îndeplinită, îi va permite reintrarea în atribuţiile de preşedinte. Iniţial, PSD şi PNL au încercat să amâne momentul revenirii lui Băsescu la Cotroceni. Senatorii şi […]
Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat, luni, decretele pentru eliberarea din funcţie a tuturor consilierilor numiţi de el la Administraţia Prezidenţială, informează un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei. Antonescu i-a concediat pe cei şapte consilieri – Vasile Enache, Gheorghe Rotaru, Daniel Barbu, Maria-Cristina Manda, Radu Zlati, Victor Voicu şi Nicolae Nicolae-Ioana. Pe 13 […]
Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constiţionale, ridică lunar aproximativ 300 de milioane de lei. Prin mai multe artificii. Este posesorul unui certificat de handicap permanent, nerevizuibil. Astfel, în timp ce alte persoane sunt obligate, anual, să treacă prin tot felul de comisiii pentru a li se reînnoi certificatul de handicap, Augustin Zegrean „şi-a tras” unul special […]
Mona Pivniceru a ajuns la Palatul Cotroceni, unde a depus jurământul de învestitură în funcţie. Alături de Piviniceru, au fost prezenţi la ceremonie premierul Victor Ponta, majoritatea miniştrilor şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat, joi, decretele privind eliberarea din funcţia de judecător prin demisie a Monei Pivniceru şi numirea […]
Georgiana Iorgulescu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din partea societăţii civile, şi-a dat demisia din Consiliu. După încheierea şedinţei de plen de joi, Georgiana Iorgulescu a depus o cerere prin care a cerut ca CSM să ia act de demisia sa, potrivit Antena 3. Miecuri, în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3, […]
Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian a scris joi pe blog că partidul trebuie să se „reașeze” cel puțin la nivel decizional în sensul în care „nu trebuie să fie cum vrea un singur om”. Într-un schimb de comentarii cu cititorii săi de pe blog , lui Vosganian i-a fost semnalat faptul că PNL „atârnă la dispozițiile […]
Consiliul Fiscal recomandă includerea oricăror modificări în politica salarială în proiectul iniţial de buget şi atenţionează că decizia recentă de majorare a salariilor, care implică o creştere a cheltuielilor de personal cu 1,15 mld. lei, încalcă legea responsabilităţii fiscale. „Proiectul de rectificare nu îndeplineşte regula stipulată la art. 9, alin. (2) din Legea nr. 69/2010 […]
Crin Antonescu a declarat azi că va respecta decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu, adăugând însă că hotărârea este „nedreaptă”. – Am luat act de hotărârea CC. Primul lucru care trebuie spus este că atât eu, ca preşedinte interimar, cât şi partidul vom respecta, aşa cum e […]
Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni. Nu-i absolut nici o surpriză. Dincolo de stupoarea oamenilor normali la cap, votul ruşinos al Curţii Constituţionale era de aşteptat. Doar naivii incurabili puteau să-şi închipuie că va urla conştiinţa brusc în purtătorii de robe purpurii. Sau că ar putea vreodată, în ţara asta, să prevaleze argumentele raţionale. […]
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu susţine că se aştepta la decizia CCR privind invalidarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. „În mare măsură da, m-am aşteptat. Ceea ce rămâne ca o pagubă majoră produsă României este perioada de 20-21 de zile în care Curtea nu s-a pronunţat. Acum a judecat potrivit literei legii şi nu potrivit […]
Voinţa democratică exprimată de români la referendum a fost înfrântă. Judecătorii politici de la CCR au invalidat referendumul pe motiv că nu a fost întrunit cvorumul. Decizia privind invalidarea referendumului a fost luată cu 6 voturi pentru şi 3 împotrivă, ceea ce înseamnă că unul dintre judecătorii numiţi de partidele care compun USL a trecut […]
SĂTMĂREANUL va prezintă documentul trimis de Guvern, sub semnătura primului ministru Victor Ponta, Curții Constituționale. Pe baza acestor date și pe ceea ce se află deja acolo de la BEC, judecatorii CCR vor trebui să decidă mâine valabilitatea referendumului din 20 iulie – clic aici pentru a citi documentul original.
Mona Pivniceu şi-a dat demisia din functia de magistrat şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii. În acest condiţii, şedinţa de miercuri a CSM nu mai are ca obiect cererea de detaşarea a premierului Victor Ponta în acyul Pivniceru de la CSM la Justiţie. Mai mult chiar, Pivniceru nu mai are nevoie de niciun un […]
Se pare că ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Radu Stroe, nu a ieşit cu declaraţii fără a avea o bază în acest sens. Potrivit informaţiilor pesurse.ro peste 1,7 milioane de persoane au fost găsite până acum ca neavând dreptul să figureze pe listele electorale permanente. Din aceste aproximativ 255.000 sunt persoane din ţară… grosul fiind […]