Surse din cadrul Grupului PDL din Parlamentul European au declarat pentru pesurse.ro că Theodor Stolojan s-a apucat de tradus. Nu de cărți, tratate internaționale sau din aquis-ul comunitar…. ci de stenograme de la DNA. Sursele menționate susțin cu europarlamentarul PDL a transcris rând cu rând din stenogramele ieșite pe surse din dosarul referendumului în care sunt redate convorbirile telefonice ale fostului ministru de interne Ioa Rus și ale fostului ministru delegat pentru administrație, Victor Paul Dobre. Traducerea a fost apoi distribuită europarlamentarilor pentru a le spune acestora cum s-a încercat ‘lovitura de stat” prin referendumul din 29 iulie.
Potrivit informațiilor noastre gestul europarlamentarului român a creat rumoare printre parlamentarii din celălalte țări pentru că e pentru prima dată când un grup parlamentar din cadrul unui curent din Parlamentul European face cu atâta sârg rău imaginii țării din care provine.
Se spune că europarlamentarii maghiari care nu sunt de acord cu actualul prim-ministru de la Budapesta, Viktor Oban ar fi spus că nu își pot batjocori patria în asemenea fel.