Băsescu și Ponta se întâlnesc cu Barroso

Purtătorul de cuvânt al președintelui CE, Pia Ahrenkilde Hansen, a precizat pentru NewsIn că președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta se vor întâlni cu Jose Manuel Barroso, la 14, respectiv, 17 septembrie, la cererea celor doi oficiali români.

Cele două întâlniri au loc în contextul evoluțiilor politice din România, în care președintele CE ”s-a implicat”, și după publicarea raportului MCV din luna iulie, a declarat Hansen.

”Președintele Barroso a intervenit în mod repetat în ultimele luni în contextul îngrijorărilor privind statul de dreptul și disputele constituționale din România. Întâlnirile vor reprezenta o ocazie de a face un bilanț al situației, ținând cont de faptul că CE pregătește un raport la sfârșitul acestui an după raportul MCV” din iulie, a precizat Hansen.

Întrevederile se înscriu totodată “în buna tradiție a președintelui CE de a avea consultări cu toți șefii de stat și de guvern”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CE.

În perioada suspendării președintelui Traian Băsescu, Jose Manuel Barroso și-a exprimat îngrijorarea față de evoluțiile din România. Președintele CE s-a întâlnit cu Victor Ponta la Bruxelles și i-a înmânat 11 solicitări, pe care premierul s-a angajat să le respecte. Cele 11 solicitări referitoare la respectarea statului de drept s-au regăsit și în raportul MCV din iulie.

Președintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat vineri că este ”foarte bucuros și mândru” de faptul că UE și Comisia Europeană au contribuit la restabilirea statului de drept în România și la evitarea unor ”schimbări nedemocratice”.

”Sunt foarte fericit și mândru de rolul pe care Uniunea Europeană și Comisia Europeană l-au jucat în situația apărută în România. Datorită UE și a CE a fost posibil să se evite schimbări nedemocratice în România și trebuie să fim mândri de asta. Pentru că am fost capabili să restabilim statul de drept într-o țară care este membră a Uniunii Europene”, a susținut președintele Comisiei Europene, în cadrul reuniunii Biroului PPE, desfășurată la Veneția.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis joi o scrisoare de mulţumire liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici care s-au pronunţat în favoarea României în timpul crizei politice din această vară.

Liderii USL au avut declarații critice privind intervențiile unor oficiali europeni, inclusiv Jose Manuel Barroso, referitoare la situația din România.

pesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.