S-a dat startul înscrierilor în Cupa Coca-Cola, cea mai importantă competiție de fotbal în sală pentru adolescenți. Liceele din toată țara îşi pot înscrie echipele de fete şi băieţi până pe 31 ianuarie în cursa pentru titlul de campioană naţională la fotbal în sală. Ajunsă în acest an la a IV-a ediție, Cupa Coca-Cola este […]
Atacurile de cord sunt unele dintre cele mai comune cauze de deces la nivel mondial și cu toate că foarte mulți oameni reușesc să supraviețuiască în urma lor, acestea pot avea efecte pe termen lung asupra organismului. Depistarea precoce a unui atac de cord poate salva viața victimei. Principalii factori care pot crește susceptibilitatea la […]
Potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, în acest an (2015), Guvernul României vrea să aloce 2,5 miliarde de lei pentru programul „Prima Casă”, iar plafonul va fi suplimentat cu sumele nealocate sau neutilizate din plafonul pe 2014. Programul „Prima Casă” a fost implementat în anul 2009. În prezent, garanţiile pentru […]
Din punct de vedere medical, egiptenii considerau că omul se naște sănătos, iar bolile apar din cauza unui mediu de viață poluat, dar și pentru că nu se păstrează legătura cu divinitatea. În civilizația egipteană femeile nășteau stând ghemuite pe două cărămizi, ajutate de o altă femeie care ținea mâinile pe genunchii femeii însărcinate, susținand-o. […]
Luigi Cazan, un poliţist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Buzău, care a condus timp de 10 ani atât maşina personală cât și pe cea a Poliţie fără să aibă permis, a fost condamnat de Judecătoria Buzău la trei ani de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă. Omul legii a fost o perioadă […]
În acest an, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” este în valoare de 20.000 de lei. Premiul este acordat anual de municipiul Botoșani, iar câștigătorul este desemnat de un juriu condus de președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu. Decernarea premiului și trofeului va avea loc pe 15 ianuarie, în cadrul unei gale organizate cu […]
Ingrediente necesare: 3-4 cartofi; 500 g carne de porc; doi morcovi; doi ardei grași; 100 g ciuperci; două cepe mari; sare și piper după gust; untură „Ferma noastră” și mălai „Gold Maya”. Mod de preparare Carnea se taie cubulețe, se condimentează cu sare și piper, apoi se rumenește în 3-4 linguri de untură „Ferma noastră”. […]
Cunoscutul medic, profesor și cercetător american, Robert Lanza, susține într-un articol publicat de cotidianul „The Huffington Post”, că moartea nu reprezintă evenimentul final din viața omului. Acesta, în colaborare cu Bob Berman, și-a sintetizat teoria și într-o carte intitulată „Biocentrismul”, lucrare ce a fost editată în 2013 și în limba română. Cercetătorul american spune că […]
Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar din cauza temperaturilor scăzute înregistrate la nivel naţional, garniturile ajung la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 30 şi 60 de minute. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță că pe reţeaua feroviară nu sunt linii de cale ferată închise, însă din cauza condiţiilor meteo, personalul […]
De-a lungul anilor au apărut pe internet foarte multe imagini amuzante. Cu toate acestea, sunt puţine acele fotografii care, datorită locului, momentului, sau poziţiei din care au fost făcute, sunt pur şi simplu perfecte. Vă propunem să vizionați câteva fotografii care de-a lungul timpului au adunat mii de like-ri pe paginile de socializare.
Pentru a scăpa de tuse, încercați un sirop puternic, alcătuit dintr-o combinație de ingrediente naturale. Ingrediente necesare: o ceașcă cu miere; o ceașcă cu suc de lămâie; o ridiche albă; o ceapă roșie (mică) și șase căței de usturoi. Legumele se decojesc, se spală, se taie și se mixează într-un blender. Se adaugă mierea și […]
O explozie puternică a unei fabrici de artificii a fost filmată cu telefonul în Columbia, săptămâna aceasta. În clip se vede cum cameramanul este culcat la pământ în prima fază de către suflul exploziei.
Cea mai impresionantă fotografie (astrografie) realizată de telescopul spaţial Hubble al NASA se numește „Stâlpii Creațiunii”. Uriașele coloane de gaz au fost fotografiate pentru prima dată în 1995. Colosalele coloane de gaze reci, scăldate în lumina ultravioletă venită dinspre un cluster de stele tinere, constituie subiectul celebrei imagini „Stâlpii Creaţiunii”. Operatorii telescopului Hubble au luat […]
Cetăţenii români pot obţine locuri de muncă în construcţii, în Israel. Angajarea se face în baza protocolului privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcţiilor în Statul Israel, încheiat la 24 iunie 2014 între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Israel. Protocolul este pus […]
O casă construită ciudat, răsturnată atât la exterior, cât şi la interior, a devenit o atracţie turistică în Siberia. Casa este situată în oraşul siberian Krasnoiarsk şi este semnificativ mai mare decât cabana asemănătoare cu susu-n jos de la Moscova. Cei care vizitează casa se simt ca şi cum ar merge pe tavan când se […]