În vederea executării unor lucrări de reabilitare a covorului asfaltic în Piaţa Libertăţii (pe tronsonul cuprins între hotelul „Aurora” şi magazinul „Unicarm”), circulația autoturismelor va fi sistată pentru o perioadă de aproape două săptămâni. Este vorba despre intervalul 24 august – 4 septembrie, perioadă în care va fi instituit sens unic pe strada Ştefan cel […]
Cu un buget de 120.000 lei, asigurat din banii alocați de Consiliul Județean, Consiliul Local, sponsori și comercianți, cea de-a X-a ediție a festivalului Zilele Culturale Partium se va desfășura la Satu Mare în intervalul 24-28 august. Evenimentul este organizat de Fundaţia Identitas, iar cofinanțarea este asigurată și de Fundaţia „Bethlen Gábor”. Programul manifestărilor a […]
194 de absolvenţi de liceu s-au înscris la examenul oral de limba şi literatura română din sesiunea din toamnă a Bacalaureatului. Examenele au început astăzi, 22 august, şi vor ţine până în data de 2 septembrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, Mariana Brumboiu, „la examenul de astăzi s-au înscris […]
În data de 21.08.2011, orele 23,30 Postul de poliţie comunală Odoreu a fost sesizat prin Serviciul Apeluri de Urgenţă 112, despre faptul că numita D. Ana de 40 ani, din localitate, a fost agresată fizic de către soţul ei, D. Vasile de 43 ani în locuinţa comună. La solicitarea părţii vătămate poliţiştii s-au deplasat la […]
„Noapte de groază”, „Conan Barbarul” şi „Dacă aş fi … tu”, sunt cele trei filme noi în format 3D care îşi aşteaptă în această săptămână spectatorii la Cinema Grand Mall din Satu Mare. Potrivit programului stabilit, „Conan Barbarul” poate fi vizionat luni de la ora 19.40, marţi de la ora 22.00, miercuri de la 17.20 […]
Sătmărenii nu se dau în vânt după mierea de albine şi produsele apicole. Dacă înainte de ’89 magazinele „Apicola” erau la mare căutare iar produsele mult mai des folosite, în prezent sunt puţini cei care trec pragul acestor unităţi comerciale. „Vin îndeosebi oamenii în vârstă deoarece ei cunosc forţa curativă a produselor naturale. Cei tineri, […]
Mai mult de 440 persoane au primit îngrijiri medicale la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Județean Satu Mare, în intervalul 19 – 22 august. Din cele 443 persoane, nouă au ajuns la UPU după accidente rutiere, cinci după ce au fost accidentate la un concurs karting organizat în municipiul Carei, trei […]
Sătmăreanul: Cine este Adriana Alec? Anamaria: Numele meu este Adriana Mariana Alec, sunt nascuta in Negresti Oas in 7.12.1989 si locuesc in Roma de aproape 11 ani. Sătmăreanul: Cât timp petreci săptămânal pe net şi ce îţi ocupă cea mai mare parte? Anamaria: Nu petrec exagerat de mult timp pe net in timpul saptamani deoarece […]
Început la sfârșitul acestei săptămâni August Fest – evenimentul cultural-sportiv organizat de Centrul Cultural Municipal Care, continuă până sâmbătă, 27 august. Pentru luni, 22 august, în programul manifestărilor este prevăzută evoluția tinerilor artiști careieni în concerte live. Acțiunea va avea loc de la ora 20:00, în Parcul Dendrologic, cu participarea No Limit, Fine Line, M-Team, […]
Iubitorii muzicii clasice sunt așteptați joi, 25 august, ora 20:00, în Piața „25 Octombrie”, pentru a asista la concertul în aer liber susținut de orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti”, sub bagheta dirijorului Franz Lamprecht. În program sunt incluse lucrări de mare popularitate din creația compozitorilor P.I. Ceaikovski, Johann Strauss și B. Smetana. Evenimentul se află în […]
Organizat conform tradiţiei în pădurea de la Oţeloaia – comuna Homoroade, festivalul cântecului, portului şi dansului popular codrenesc a ajuns în acest an la cea de-a 55-a ediţie. Din păcate, deși a fost o ediţie jubiliară, numărul spectatorilor care au venit duminică, 21 august, să urmărească spectacolul folcloric a fost sub așteptări. Tabloul general, lipsit […]
Cornel I., un bărbat de 79 de ani din Sătmărel a ajuns sâmbătă, 20 august, cu răni grave la spital după ce a fost călcat de o maşină condusă de … un copil de doar 12 ani. Potrivit anchetatorilor maşina i-a fost încredinţată de către Vasile D., de 22 de ani. Rănit grav, victima a […]
BMW 320D Motor: diesel, capacitate cilindrică 1.995 cmc, 150 CP, rulaj 213.000 km, consum mediu 4,5-5 l/100 km An fabricaţie: 2003 Dotări: climatronic, comenzi volan, pilot automat, geamuri electrice, închidere centralizată Preţ: 6.550 euro Tel.: 0744168755 FORD KA Motor: benzină, capacitatea cilindrică 1.297 cmc, rulaj 44.620 km, cutie de viteze cu 5 trepte, consum mediu […]
Localul cu terasă lipit de magazinul central Someșul este unul dintre locurile unde, dacă vrei să mănânci, trebuie mai întâi nu doar să-ți socotești cu chibzuială bugetul, ci și să te împaci cu perspectiva de-a face dacă nu o toxiinfecție alimentară, atunci cel puțin o indigestie care să te oblige să închei un contract temporar […]
În jur de 200 de tineri iubitori de rock au fost prezenţi azi, 20 august, la a doua ediţie Plopstock. Ediţia din acest an a fost una extrem de reuşită. Au fost de toate: rock, bere, pâine cu untură şi cu ceapă, rockeriţe frumoase, rockeri pletoşi şi multă multă bună dispoziţie. Organizatorii merită toate felicitările […]