În 1868 marele prozator de mai târziu, Ioan Slavici, şi-a susţinut bacalaureatul la Satu Mare, la actualul Colegiu Naţional „Mihai Eminescu”? După obţinerea bacalaureatului Slavici s-a înscris la Universitatea din Budapesta la care a renunţat din motive materiale. Registrul cu notele obţinute de elevul Ioan Slavici sunt păstrate şi astăzi în biblioteca colegiului sătmărean.
Conducerea Liceului de Artă „Aurel Popp” din Satu Mare organizează a III-a etapă de admitere pentru locurile rămase libere în anul şcolar 2011-2012. Înscrierile vor avea loc în data de 1 septembrie, în intervalul orar 09.00-15.00 la secretariatul liceului. Potrivit graficului stabilit examenele de aptitudini vor avea loc în zilele de 2 şi 3 septembrie […]
Cei care s-au gândit să meargă în concediu mai la toamnă, agenţiile de turism din Satu Mare vin cu oferte cât se poate de tentante. Destinaţiile greu de atins în plin sezon de vară devin accesibile în lunile septembrie şi octombrie, susţin reprezentanţii agenţiilor de turism din Satu Mare. Astfel, în luna septembrie preţurile vacanţelor […]
În ziua de 20.08.2011 la ora 07.40 Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a fost anunţat că în loc. Nisipeni, str. Principală, nr.80, arde o casă. La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale, sub comanda Plt. adj. Epuran M. Echipajul de pompieri a ajuns la faţa locului la ora 08.02 şi a constatat că ardea acoperişul casei pe […]
Conform datelor furnizate de AJOFM Satu Mare, în acest moment există în judeţ 152 de locuri de muncă vacante dintre care 110 în municipiul Satu Mare, 5 la Carei, 34 la Negreşti Oaş şi 3 la Tăşnad. Petru prima dată am obţinut de la AJOFM lista detaliată(cu nume angajator şi adresă) cu aceste locuri de […]
La nivelul Primăriei Satu Mare a fost decisă simplificarea procedurilor de obținere a autorizației de funcționare a unităților economice. Decizia a fost luată ca urmare a numeroaselor sesizări formulate de agenții economici cu privire la documentele solicitate conform Hotărârii Consiliului Local nr.284/2008 în vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare, precum şi în baza analizei circuitului documentelor. […]
Cea de-a treia ediție a concursului „Cel mai puternic bărbat” va avea loc în municipiul Carei în data de 24 august. Competiția, care va avea loc de la ora 19:00 pe terenul de handbal din Parcul Dendrologic, este înscrisă pe agenda manifestărilor prevăzute în cadrul August Fest și va fi organizată de Direcţia de Cultură […]
Însoțit de o echipă de specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii, ministrul Valeriu Tabără s-a întâlnit vineri, 19 august, cu primari și reprezentanți ai primăriilor din Regiunea de Nord Vest. Întâlnirea, organizată în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ, a avut drept scop analizarea stadiului proiectelor depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală pentru […]
Joi, 18 august, jandarmii sătmăreni au fost sesizaţi telefonic asupra unui furt dintr-un magazin de pe strada Careiului din Satu Mare. O patrulă de jandarmi s-a deplasat la faţa locului, unde l-au identificat pe sătmăreanul Pal V. în vârstă de 28 ani, care aflându-se la cumpărături în magazin a furat diferite parfumuri de pe raionul […]
Majorarea preţurilor la biletele de tren se pare că nu va aduce veniturile scontate Companiei CFR. O bună parte dintre călători chiar dacă merg pe distanţe mai lungi se mulţumesc să achiziţioneze bilete simple fără cuşetă sau pat de dormit. „Nu avem de ales. Un drum de la Satu Mare la Bucureşti, spre exemplu, ne-ar […]
În perioada 18 iulie şi 12 august 2011 a avut loc prima serie de tabere organizate de Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare. Taberele fac parte din proiectul intitulat “Planificarea participativă a managementului ariilor naturale protejate de pe cursul inferior al râului Tur” derulat de Societatea Carpatină Ardeleană […]
Elevii școlilor de arte din Transilvania se vor întrece vineri, 19 și sâmbătă 20 august, la Satu Mare, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Judeţean, Şcoala de Arte, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Teatrul de Nord. Este vorba despre prima ediție a festivalului-concurs de muzică populară denumit „Comori folclorice ardelenești”, […]
O nouă ediție a festivalului tradițional de folclor de la Oțeloaia va avea loc duminică, 22 august. Organizat de Instituția Prefectului, Consiliul Judeţean, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, respectiv Primăria şi Consiliul Local Homoroade, manifestarea se află anul acesta la cea de-a 55-a ediție […]
Sinagoga Mare din municipiu va găzdui marţi, 23 august, începând cu ora 18:00, un concert de muzică klezmer cu Elisabeth Schwartz şi Yale Strom din SUA, acompaniaţi de acordeonistul sătmărean Ioni Kalman. Evenimentul va avea loc în cadrul Zilelor Culturale Sătmărene în organizarea Primăriei, Consiliul Local, Centrului Cultural „G.M.Zamfirescu”, Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi […]