Închisoare de pana la 10 ani pentru discriminarea romilor. Legea a fost publicata în Monitorul Oficial

Închisoare de pana la 10 ani pentru discriminarea romilor. Legea a fost publicata în Monitorul Oficial

Cei care vor promova idei antițigăniste riscă pedepse cu închisoarea de până la 10 ani, după ce o lege menită să prevină şi să combată discriminarea faţă de romi a fost publicată marţi în Monitorul Oficial. Legea nr. 2/2021 va intra în vigoare de vineri, 8 ianuarie. În ceea ce privește faptele pedepsite cu închisoare, […]

Zeci de țigani ridicați de polițiștii locali (Foto)

Zeci de țigani ridicați de polițiștii locali (Foto)

Poliţiştii locali au ridicat azi, 5 aprilie, din zona centrală a municipiului Satu Mare şi din parcările marilor centre comerciale din oraș, 10 femei din comuna Românaşi, judeţul Sălaj, aflate la cerşit. Cele 10 femei erau însoţite de 17 copii, cu vârstele cuprinse între 1 şi 12 ani de care se foloseau pentru a primi […]

Țigani din Satu Mare, prinși în Timișoara. Locuiau în adăposturi improvizate

Țigani din Satu Mare, prinși în Timișoara. Locuiau în adăposturi improvizate

15 persoane de etnie romă, care provin din mai multe localități din județul Satu Mare au fost depistați de către polițiștii locali timișoreni, că și-au improvizat adăposturi în diferite locații din orașul de pe Bega. Aceștia au fost identificați vineri (30 martie) dimineață, în urma unei acțiuni a Poliției Locale din Timișoara și de polițiștii […]

Reglare de conturi în fața Poliției. Mai multe persoane audiate

Reglare de conturi în fața Poliției. Mai multe persoane audiate

Țiganii s-au luat azi (9 octombrie) după-amiază la bătaie chiar în fața sediului IPJ de pe strada Cuza Vodă. Nu se știe de la ce a pornit răzmerița, însă se pare că în scandal au fost împlicați două clanuri de țigani între care au mai fost certuri și în trecut. Cel puțin 10 persoane au […]

Bătaie între țiganii din Livada

Bătaie între țiganii din Livada

Vineri, 29 aprilie, poliţiştii din Livada au fost sesizaţi despre faptul că în cartierul de romi a avut loc un scandal. Un băiat de 15 ani a fost transporta la spital. Acesta a suferit leziuni la nivelul capului. Deplasându-se la faţa locului, oamenii legii au stabilit că F. V. de 15 ani din Livada a […]

Scandal: Țiganii din Atea, potoliți de mascați

Scandal: Țiganii din Atea, potoliți de mascați

Mai multe echipaje de mascați din cadrul Jandarmeriei dar și polițiști au intervenit duminică (27 martie) seara, în jurul orei 19.40, pentru a potoli un scandal în cartierul de romi din localitatea Atea (comuna Dorolț). Potrivit oamenilor legii, nouă persoane de etnie romă, pe fondul consumului de alcool, s-au încăierat, lovindu-se reciproc cu pumnii și […]

Zodiacul țigănesc: Vezi ce simbol îți influențează viața

Zodiacul țigănesc: Vezi ce simbol îți influențează viața

Horoscopul țigănesc își are originile în Evul Mediu. La fel ca și cel european, zodiacul țigănesc cuprinde 12 semne, simbolurile lui fiind asociate elementelor folosite în viața de zi cu zi de acest popor nomad. Cupa (21 ianuarie -19 februarie) Acest simbol reprezintă uniunea, dar în același timp și flexibilitatea, având în vedere că orice […]

Liderul rromilor, Ignac Horvat, se plânge de locatarii de pe Horea 6

Liderul rromilor, Ignac Horvat, se plânge de locatarii de pe Horea 6

Preşedintele Partidei Romilor Satu Mare, Ignac Horvat spune că nu odată a făcut reclamaţii cu privire la situaţia locatarilor de pe Horea 6 însă nimeni nu intervine pentru a reglenta problema. Şedinţa în care s-a discutat această problemă a avut loc azi, 18 octombrie în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ. La întâlnire au […]

Situația romilor din ghetoul de la Baia Mare, dezbătută din nou în presa occidentală

Situația romilor din ghetoul de la Baia Mare, dezbătută din nou în presa occidentală

Cotidianul britanic Daily Mail a publicat joi în ediţia electronică un amplu material despre situaţia romilor din ghetoul de la Baia Mare, scandal care datează din vara lui 2011, în contextul îngrijorărilor legate de deschiderea pieţei muncii din Marea Britanie pentru români din 2014. Peste 500 de familii de romi din regiunea Baia Mare au […]

Țiganii din Bixad s-au bătut cu bâtele

Luni, 2 iulie, Polițiștii Secției de Poliție 9 Negrești Oaș Rural, au fost sesizați telefonic în jurul orei 20.30, despre faptul că pe strada Fabricii din comuna Bixad, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi a izbucnit un scandal între membri a două familii de rromi. La fața locului s-a stabilit că Vasile B., de 35 […]

Au stat trei zile cu mortul în casă

Descoperire macabră într-o familie de romi din Micula. Doi adulți și șase copii au stat în casă trei zile cu un mort. Bărbatul de 61 de ani a murit vineri, 6 ianuarie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, Roxana Cristea, membri familiei în casa căruia a murit bărbatul spun […]

Țiganii de pe Ostrovului își fac asociație de locatari

Țiganii de pe Ostrovului își fac asociație de locatari

Cu sprijinul reprezentanților Primăriei și Serviciului Public de Asistență Socială SPAS Satu Mare, locatarii blocului CD2 de pe strada Ostrovului au întocmit actele necesare înființării unei asociații de locatari. Dosarul a fost depus deja la Judecătorie, iar în aproximativ 40 de zile țiganii de pe Ostrovului vor avea o asociație de locatari cu acte în […]

Accident în intersecţia Burdea

Accident în intersecţia Burdea

Trei sătmăreni au ajuns astăzi, 24 octombrie, la spital după ce au intrat cu maşina în spatele unui TIR. Tragedia a avut loc la intersecţia de la Burdea, în jurul orei 21.15. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP), Roxana Cristea „un autoturism în care erau trei bărbaţi, pe fondul vitezei excesive a […]

Doar șapte mediatori sanitari la 35.000 de romi

Doar șapte mediatori sanitari la 35.000 de romi

Dezbaterea publică cu tema “Programul de mediere sanitară: provocări și oportunități pentru comunitățile cu romi din județul Satu Mare”, a avut loc joi, 20 octombrie, în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ Satu Mare. Organizată de Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, dezbaterea a pus în discuție publică, la nivel județean, programul […]