Consilierii județeni sătmăreni au votat astazi, 19 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean, proiectul care vizează reabilitarea, extinderea clădirii și dotarea cu aparatură modernă și de specialitate a Ambulatoriului de Specialitate Tășnad, aparținând de Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Proiectul, în valoare de aproximativ 10,7 milioane de lei, va fi susținut […]
Polițiștii locali din Satu Mare au depistat joi (18 octombrie= seara, în flagrant delict, o tânără în timp ce sustrăgea o bicicletă. Astfel, în jurul orei 19,120 un echipaj al Poliției Locale Satu Mare au prins-o pe Anetta E., 31 de ani, în timp ce sustrăgea o bicicletă din fața unei cafenele din Centrul Vechi […]
Polițiștii Biroului Rutier Satu Mare, au identificat 13 persoane cu vârste cuprinse între 21 și 69 de ani, din județul Satu Mare care conduceau autovehicule pe raza municipiului Satu Mare, în regim de taxi fără a deține atestat profesional. Toți cei menționați au fost sancționați contravențional cu amenzi de la 1305 lei până la 2 […]
Ne-am obișnuit deja cu poveștile în care un pompier aflat în timpul liber intervine exemplar pentru salvarea unei vieți, dar tot ne mândrim cu ei și ne bucurăm în continure când aflăm despre astfel de fapte și ne întrebăm dacă a fi salvator e doar o profesie sau îți intră în sânge, devine o parte […]
Angajatorii din Spatiul Economic European, oferă prin intermediul rețelei EURES România 2127 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Belgia – 2 locuri de muncă: 2 tehnician. Croația – 1 loc de muncă: 1 maseur de întreținere și relaxare. Estonia – 25 locuri de muncă: 15 electrician în construcții, 10 montator schele. Franța – 4 […]
O fata de 8 ani a fost gasita fara suflare pe marginea unui canal din Supurul de Jos. Tragedia a avut loc joi, 18 octombrie. Fetita a fost descoperita de catre un cioban. La fata locului s-au deplasat echipaje de la SMURD, insa paramedicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viata victimei. […]
Azi, 19 octombrie are loc Bursa locurilor de munca pentru absolventi. Evenimentul se desfasoara la Casa de Cultura a Sindicatelor. „Avem prezenți 36 de agenți economici care oferă 629 de locuri de muncă vacante, dintre acestea 25 sunt pentru studii superioare, iar restul pe toate domeniile de activitate. La studii superioare avem specialiști de recrutare, […]
Darian Iuhas, un copilas de doar 7 ani are nevoie de ajutorul nostru. Micutul a fost diagnosticat cu un tip rar de cancer (neuroblastom mediastino-abdominal). Copilul a fost tratat la mai multe clinici, inclusiv la Institutul „Gustave Roussy” din Franta, insa costurile tratamentului sunt de peste 100.000 de euro. Parintele Cristian Silaghi face un apel […]
Consilierii locali se intrunesc saptamana viitoare, in 25 octombrie, in sedinta ordinara. Pe ordinea de zi sunt 27 de proiecte de hotarare, plus punctul „Diverse”. Sedinta este programata la ora 14.00 si are urmatoarea ordine de zi: 1.Aprobarea procesului-verbal al şedinţei ordinare a Consiliului Local Satu Mare din data de 27.09.2018 2. Proiect de hotărâre […]
Imagini cu caini otraviti in curtea Politiei de Frontiera Sighet face ravagii pe Facebook. Fotografiile au fost postate pe Facebook de către Asociația pentru protecția animalelor „Suntem Vocea Lor” din Sighet. Interesant este că otrăvirea a avut loc în curtea ITPF Sighet, zonă securizată și cu acces reglementat. Un polițist de frontieră aparținând SPF Sighet […]
În primăvara acestui an, în curtea Colegiul Național „Ioan Slavici” s-a amenajat o mini-Grădină Botanică cu scopul de a facilita identificarea, recunoașterea și studiul plantelor perene de către elevii liceului. Inițial, profesoara Monica Pădureanu a înființat împreună cu clasa a XI-a A (profil științele naturii) o grădină de plante medicinale (mentă, salvie, levănțică, roiniță), iar […]
A început reabilitarea Catedralei Romano-Catolice, curând vor fi vizibile primele intervenţii, schimbări pe una dintre cele mai importante clădiri din Satu Mare. Se renovează Catedrala Romano-Catolică din Satu Mare printr-un proiect acceptat spre finanţare la Programul Operaţional Regional al Uniunii Europene, cu titlul „Reabilitarea Catedralei Romano-Catolice din Satu Mare, Judeţul Satu Mare”. Astfel, în următorii […]
Elevii și profesorii de liceu din toată țara se pot înscrie de astăzi la Concursul Național ecOprovocarea, un proiect extra-școlar de educație non-formală, implementat de Asociația ViitorPlus și derulat în acest an școlar cu sprijinul Raiffeisen Bank, prin Programul de granturi „Raiffeisen Comunități” 2018. Echipe formate din minimum 4 liceeni și un profesor coordonator se […]
Compania Tarom are preturi noi pentru zborurile Satu Mare – Bucuresti. Noile tarife intra in vigoare din data de 28 octombrie. „Din 28 octombrie, avem tarife noi pentru zborurile București – Satu Mare! Încep de la 54 euro pentru o călătorie dus-întors, iar bagajul de mână, bagajul de cală, cateringul la bord, alegerea locului în […]
Slt. Adrian Bogoșel a reprezentat cu cinste Inspectoratul General pentru Situații de Urgență la etapa națională a Concursului de Judo ale M.A.I. Astăzi, 18 octombrie la finalul competiției desfășurate la Vaslui, a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria 100 de kilograme. Susținut de întreg colectivul ISU Satu Mare, în care s-a încadrat cu […]