Sufera de o boala grava. Tratamentul costa 100.000 de euro

Darian Iuhas, un copilas de doar 7 ani are nevoie de ajutorul nostru. Micutul a fost diagnosticat cu un tip rar de cancer (neuroblastom mediastino-abdominal). Copilul a fost tratat la mai multe clinici, inclusiv la Institutul “Gustave Roussy” din Franta, insa costurile tratamentului sunt de peste 100.000 de euro. 

Parintele Cristian Silaghi face un apel catre toti cei cu inima mare, si care doresc sa-l ajute pe Darian. Iata mesajul acestuia:

“Dragi prieteni

Vă rog să mi permiteţi să apelez la mărinimia domniei voastre şi a colegilor dumneavoastră. Sunt conştient că în tumultul cotidianului sunteţi asaltaţi de diferite solicitări, una mai specială decât cealaltă, dar vă invit să faceţi un popas de suflet asupra solicitării mele.

Fiul unui coleg, Darian Iuhas de 7 ani a fost diagnosticat în 26.05.2017 cu neuroblastom mediastino – abdominal (un tip rar de cancer), stadiul IV. Medicii au recomandat 5 cure de citostatic care s-au făcut la Spitalul de Pediatrie II din Cluj.

A urmat două proceduri de transplant de celule stem hematopoetice la Institutul Clinic Fundeni Bucureşti, iar evoluţia a fost favorabilă. Tratamentul a fost dur, iar efectele transplantului chinuitoare, însă în luna mai 2018, doctorii au stabilit o schemă de tratament, o periodicitate a controalelor şi un regim de trai şi i-au permis copilului reluarea treptată a activităţilor anterioare.

Bucuria izbândei a fost imensă, iar Darian a început să-şi facă din nou planuri de elev debutant, urma să înceapă clasa I, a reluat legătura cu vechii prieteni, căci pe tot parcursul tratamentului i s-a interzis accesul în colectivitate, urmând să-şi reclădească universul.

În august 2018, în urma unui control, toate visurile lui s-au năruit… analizele au confirmat faptul că boala a recidivat mult mai agresiv, iar lupta a reînceput.

Din cauza faptului că în România nu există alternative de tratament, părinţii au decis, la recomandarea medicilor clujeni, continuarea bătăliei în Franţa la Institutul Gustave Roussy. Plecarea s-a făcut în regim de urgenţă, nefiind timp pentru obţinerea formularului european 112.

După analize şi investigaţii la Institutul Gustave Roussy, s-au efectuat mai multe proceduri şi un bloc de chimioterapie, totul fiind pe cheltuiala familiei. Primul bloc de citostatice a avut efectul scontat, reducându-se markerii tumorali de la 80% la 20%, dar tratamentul i-a afectat organismul în mare măsură, motiv pentru care medicii parizieni au decis externarea micuţului, până îşi va reveni pentru blocul 2 de citostatice.

Costurile depăşesc cu mult veniturile familiei, nota de plată de la Institutul Gustave Roussy fiind de peste 100.000 de euro. La nivelul municipiului şi judeţului Satu Mare, am organizat o strângere de fonduri, dar, încă insuficient de generoasă pentru acoperirea cheltuielilor. În paralel, am iniţiat demersuri la Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare, de unde sperăm să obţinem o plată, măcar parţială.

Orice ajutor financiar este de un real folos şi poate fi făcut în contul familiei RO24BTRL03101201S82878XX deschis la Banca Transilvania pe numele mamei Iuhas Roxana.

Tuturor vă mulţumesc, şi – l rog pe Cel de Sus să privească cu îndurare spre toţi”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.