Caravana lui Moş Crăciun

Caravana lui Moş Crăciun

Astăzi, 23 decembrie a.c., preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – Biroul Teritorial Satu Mare, împreună cu poliţiştii de prevenire sătmăreni şi cu cei din cadrul Posturilor de Poliţie Comunale Păuleşti, Culciu, Pomi şi Valea Vinului, au organizat o acţiune de întrajutorare, în cadrul căreia au fost împărţite pachete cu alimente şi dulciuri […]

Aveţi grijă de la cine şi ce brazi cumpăraţi

Poliţiştii sătmăreni ne atenţionează: Comercializarea brazilor de iarnă presupune respectarea condiţiilor de legalitate. ~Astfel, locurile de comercializare sunt supuse autorizării, sub sancţiune contravenţională. Pentru un cumpărător, primul semn de ilegalitate ar putea fi prezenţa vânzătorului la colţul străzii, în faţa imobilului unde locuieşte, sau în alte asemenea locuri. ~Bradul de Crăciun, comercializat prin structurile abilitate […]

Şi miliţianu-i om!

Ajuns în trafic, şi miliţianu-i om! Azi pe la amiază un vacarm infernal sfâşia timpanele celor aflaţi în centrul urbei. Prinşi în trafic şi neputând să înainteze nici măcar o palmă, doi poliţişti, aflaţi în “MAI”-ul din dotare, apăsau de zor claxonul. Şi claxona miliţianu’ de parcă i-au intrat zilele în sac! Nu a trecut […]

Spiritul Crăciunului ?! Mai frumoasă-i o hârâială…

Perioada premergătoare zilei de Crăciun – zi în care se presupune că se atinge nivelul maxim de spirit al dărniciei şi iertăcioşeniei de peste an – a fost martora apariţiei unor stări mai tensionate printre mai mulţi lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare. Că, până în urmă cu câteva zile, la Ordine Publică existau […]

Recomandări de iarnă pentru şoferii sătmăreni de la Poliţia Satu Mare

Recomandări de iarnă pentru şoferii sătmăreni de la Poliţia Satu Mare

Condiţiile meteorologice din ultima perioadă îngreunează circulaţia rutieră, devenind un adevărat pericol pentru automobiliştii imprudenţi sau neatenţi. Poliţia Rutieră face apel la conducătorii auto să înţeleagă importanţa respectării măsurilor preventive dispuse, să respecte indicaţiile poliţiştilor, să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să circule în coloană, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să nu […]

Mai încruntă-i, drace, pe poliţişti !

Mai încruntă-i, drace, pe poliţişti !

Poliţiştii, prin specificul meseriei lor, sunt nişte încruntaţi. Tot umblând să hăituiască şi să prindă măcar infractorii pe care sunt lăsaţi să-i prindă, tot văzând că Justiţia işi bate joc destul de des de munca lor şi pune infractorii în libertate pentru că “trăbe respectate drepturile omului”, încruntătura poliţiştilor este perfect justificată. Mai nou, după […]

Avertizări antifraudă de la poliţia Satu Mare

Avertizări antifraudă de la poliţia Satu Mare

Poliţiştii sătmăreni atenţionează în legătură cu tentativele unor persoane rău intenţionate de a înşela cetăţenii, săvârşind o serie de infracţiuni prin diverse tehnici de comunicare – telefonie, poştă electronică, comerţ/prestări de servicii din poartă în poartă, etc.. Pentru a preîntâmpina comiterea unor asemenea fapte, vă prezentăm una dintre ofertele frauduloase sesizate poliţiştilor de investigaţii criminale […]

Băut pe contrasens

Băut pe contrasens

Azi în jurul orei 08:58, pe Drumul Judeţean 193 C, între localităţile Satu Mare şi Amaţi, IULIAN P., un taximetrist de 41 ani, conducând un autovehicul cu viteză excesivă a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul ce circula regulamentar din sens opus, condus de ROBY F., de 22 ani […]

Un plus de siguranţă

Un plus de siguranţă

Încuiaţi uşa locuinţei atunci când plecaţi de acasă, schimbaţi iala de câte ori credeţi că este nevoie şi asiguraţi geamurile casei, pentru a nu avea surpriza de a rămâne fără bunuri şi bani din locuinţă. Poliţiştii sătmăreni au demarat astăzi campania naţională „Un plus de Siguranţă”, campanie care se va desfăşura până pe data de […]

Şeful IPJ Satu Mare, la schimb de informaţii cu ungurii

Şeful IPJ Satu Mare, la schimb de informaţii cu ungurii

Şeful IPJ Satu Mare, Constantin Taloş, a avut treabă serioasă la sfârţitul săptămânii trecute. El a făcut parte din delegaţia română – condusă de ditamai ministrul de Interne, Traian Igaş – care s-a întâlnit la Arad cu delegaţia poliţiştilor maghiari. În principal, tematica abordată în cadrul “întâlnirii de lucru” româno-ungare a vizat cooperarea în domeniul […]

Urmează episodul 2 la “ieşi afară/javră ordinară” ?

Urmează episodul 2 la “ieşi afară/javră ordinară” ?

După toate aparenţele, renumita mămăligă românească se apropie pâş-pâş de punctul de explozie. Adică mai toate categoriile sociale şi mai toate sindicatele (alea reprezentative, nu alea constituite doar ca să încurce lumea) – plus PSD, PC şi PNL – au planuri pentru proteste, mitinguri, pichetări etc. Inclusiv poliţiştii afiliaţi la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi […]

Instalare oficială la Poliţia Satu Mare

Instalare oficială la Poliţia Satu Mare

Comisarul Şef Taloş Constantin a fost instalat astăzi Şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare. În cadrul şedinţei de numire, Comisarul şef de poliţie Tanco Alexandru, adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române, a dat citire ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. La şedinţa de numirea în funcţie alături de poliţiştii sătmăreni a […]

Dat în urmărire generală

Poliţiştii sătmăreni îl caută în continuare pe sătmăreanul care a evadat miercuri seara din sediul Poliţiei Municipiului Satu Mare de pe strada Târnavei. Bărbatul a fost dat în urmărire generală. Deoarece Vasile Marina conducea o maşină BMW neînmatriculată, cu plăcuţe false şi fără să posede persmis de conducere, poliţiştii cred că sătmăreanul face parte dintr-un […]

Agresat în gură

Poliţiştii din comuna Lazuri au fost sesizaţi în seara zilei de 02.10.2010, ora 21:30, de către L. Attila de 38 de ani, despre faptul că în timp ce se afla într-un bar din localitate, a fost agresat fizic în zona feţei de către Csaba M. de 38 de ani. De asemenea, bărbatul i-a anunţat pe […]

Şoferii au fost sfătuiţi să circule prudent

Şoferii au fost sfătuiţi să circule prudent

Şoferii sătmăreni au fost opriţi astăzi în trafic de poliţiştii rutieri, dar nu pentru a fi sancţionaţi la anumite abateri, ci pentru a fi informaţi în prevenirea accidentelor rutiere. Alături de rutierişti, elevii liceeni voluntari au împărţit pliante şi au sfătuit şoferii să poarte centura de siguranţă, să conducă prudent şi să nu consume băuturi […]