Unul dintre cele mai cunoscute brand-uri de bături energizante din România, Hell, retrage de pe piață un lot de băuturi, din cauza faptului că în compoziția sa s-a descoperit oxid de etilenă, transmite ANSVSA. Anunțul a fost publicat de instituția amintită pe pagina de internet. Compania a anunțat retragrea lotului depistat, în conformitate cu decizia […]
Directorul Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor, a explicat cum să recunoaştem mielul proaspăt şi de unde să-l cumpărăm, dar şi cum să alegem ouăle din cea mai bună categorie şi ce trebuie să conţină eticheta vopselei de ouă pentru a fi siguri că nu ne otrăvim. Pentru a nu avea niciun risc de sănătate, Anghel recomandă […]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare au identificat ieri, 3 februarie, două femei, de 50, respectiv 57 de ani, ambele din municipiul Satu Mare. În fapt, acestea la data de 28 ianuarie, în jurul orei 07.50, și-ar fi însușit un card bancar, pierdut de către un sătmărean, pe raza municipiului, cu care […]
Având în vedere că ne aflăm într-o perioadă în care alergăm după cadouri pentru cei dragi și cumpărături pentru sărbători iar atenția la bunurile personale din cauza grabei ne este diminuată, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare transmit cetățenilor câteva recomandări. Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acţiune […]
Cetățenii preferă cumpărăturile online din ce în ce mai mult, datorită ofertei diversificate, a reducerilor, precum şi a faptului că nu trebuie să facă deplasări, care având în vedere epidemia cu noul coronavirus nu sunt recomandate. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare recomandă cetățenilor care aleg să cumpere produse din mediul online să verifice dacă […]
Craciunul este perioada anului in care devenim mai buni si le aratam celor dragi dragostea si pretuirea noastra prin lucruri mici, elegante si cu o insemnatate deosebita. Alegerea cadoului potrivit poate fi o misiune greu de indeplinit, mai ales ca este foarte important ca acesta sa reflecte fidel nevoile si dorintele destinatarului. Esti presat de […]
Fără agitaţia şi nebunia din ultimii ani, după o zi de pauză, supermarketurile din Satu Mare s-au redeschis luni, 25 aprilie. Cumpărătorii răzleţi, se aflau mai mult la plimbare printre rafturi, decât la cumpărături, dacă luăm în considerare pustiul din coşurile împinse alene, în care se găseau cel mult câte un bax de apă minerală […]