Maghiarii se organizează în grupuri pe Facebook ca să vină în România la cumpărături

În Ungaria, mâncarea a devenit atât de scumpă, încât mulți cetățeni consideră că e mai economic să vină cu mașina în România pentru a face cumpărăturile importante. Fenomenul devine din ce în ce mai răspândit, chiar dacă și în România prețurile au crescut semnificativ, iar cetățenii au ajuns să se organizeze pe Facebook pentru a se ajuta între ei, scrie transtelex.ro.

Un cetățean maghiar care și-a făcut sâmbătă cumpărăturile la un magazin Lidl din Satu Mare, de pildă, le-a declarat jurnaliștilor că „totul în România este considerabil mai ieftin de ceva vreme”. Și în Slovacia prețurile au ajuns să fie mai mici decât Ungaria, la diverse produse, nu doar la alimente, astfel că mulți cetățeni din țara vecină aleg turismul de cumpărături.

Sursa citată mai arată că la un alt magazin Lidl, din Carei, „fiecare a treia mașină are numere de înmatriculare maghiare”. Majoritatea cumpărăturilor provenind din localități de peste graniță.

Maghiarii se organizează și în grupuri de Facebook pentru a se ajuta între ei. Un exemplu dat de Transtelex este un grup de Facebook înființat pentru a ajuta clienții care vin în Carei, unde sunt prezentate promoţiile săptămânale din magazine, cele mai bune magazine pentru haine şi încălţăminte.

Și în hipermarketurile din Bihor, în special în cele pe Calea Borșului, în Episcopia, dar și în Salonta, au început să apară tot mai mulți cetățeni de peste graniță care vin la cumpărături.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.