Federația Română de Fotbal a anunțat vineri 4 august componența seriilor Ligii a 3-a la fotbal feminin. În competiție s-au înscris 21 de echipe, printre ele, în premieră, și cea a Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare. Echipa noastră a fost repartizată în Seria 1 alături de echipele CSM Deva, UTA Arad, a Academia de […]
Potrivit Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, atunci când consumul moderat de bere este însoţit de o alimentaţie echilibrată, se observă efecte benefice asupra organismului. Printre acestea, se numără creşterea indicelui de apă din organism, a masei musculare şi scăderea ţesutului adipos, potrivit beresanatatenutritie.ro. Totodată, consumul moderat de bere poate ajuta organismul să se […]
Românii vor beneficia în 2024 de încă două zile libere, sărbători legale. Este vorba despre 6 ianuarie (Bobotează) și 7 ianuarie (Sfântul Ioan). Potrivit legii, anul acesta sunt declarate drept sărbători legale 15 zile. Dintre acestea, 12 pică în timpul săptămânii, iar trei dintre ele pică în weekend. Guvernul a mai acordat trei zile, […]
Ploaia de stele va putea fi observată foarte bine în perioada 17 iulie – 24 august, însă momentul în care acest eveniment va atinge maximul va fi în noaptea dintre 12 spre 13 august 2023. În noaptea respectivă, frecvența va fi de aproximativ 60 de meteoriți pe oră. Pentru un spectacol veritabil, fixați-vă data în […]
Toate soiurile de ardei contin vitamina C in cantitati uriase, insa ardeiul gras verde are de doua ori mai multa vitamina C decat citricele, iar ardeiul rosu iute contine cu 330% mai multa vitamina C decit o portocala. In 100 de grame de ardei sint 125 de mg de vitamina C, adica 100% din doza […]
Un cutremur cu magnitudinea 3,1 a avut loc vineri după amiază, la ora 17:55:44, în zona seismică Vrancea, anunță INFP. Seismul s-a produs la adâncimea de 130 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 50km V de Focșani, 54km NV de Buzău, 66km SE de Sfântu-Gheorghe, 73km E de Brașov, 82km NE de […]
“Un gram de grăsime are tot 9 calorii, indiferent dacă provine din ulei de floarea-soarelui, ulei de măsline, grăsime de pește, unt sau untură. Aportul caloric este identic, însă efectele asupra siluetei sunt diferite!” scrie dr. Mihaela Bilic pe Facebook. Care este mecanismul prin care ne îngrășăm? Kilogramele în plus sunt rezultatul multiplicării celulelor grase […]
S-a dovedit, de asemenea, că pelinul are activitate antibacteriană și antifungică puternică. Diferiți compuși sunt considerați responsabili pentru aceste efecte, inclusiv substanțe chimice numite terpene care conferă anumitor plante mirosul lor aromat. Aceasta include o terpenă numită camfor. Pelinul a demonstrat activitate împotriva Streptococcus aureus, o bacterie care este una dintre principalele cauze ale infecțiilor […]
Primaria Satu Mare face de câțiva ani încoace pași în digitalizarea activității prin implementarea de tehnologii moderne ce le permit sătmărenilor să interacționeze online cu administrația publică locală. Portalul Primăriei www.portal.primariasm.ro – facilitează accesul cetățenilor la serviciile publice precum sesizări online, plăți online, audiențe, relații cu publicul, Direcția de Evidență a Persoanelor, autorizare comercială, urbanism, administrare drumuri, autorizări, […]
Se amenajeaza un foișor în curtea Grădiniței cu Program Prelungit ,,14 Mai” de pe strada Botizului. Foișorul va fi locul ideal de desfășurare a activităților intructiv-educative atât pentru preșcolari, cât și pentru colegii lor mai mici, copilașii Creșei Mica Sirenă! Curtea unităților de învățământ va dispune de lădiță pentru joaca în nisip, un cadru perfect pentru […]
O holda cu grau a luat foc astazi, in localitatea Ghilvaci. Mai multe echipaje de pompieri se lupt[ cu flacarile. “Incendiu culturi agricole (grâu) în localitatea Ghilvaci. La fața locului acționează patru autospeciale de stingere cu apă și spumă si un echipaj de prim ajutor. A fost anunțat în sprijin Serviciul Voluntar pentru Situații de […]
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță lansarea unui program de investiții pentru îmbunătățirea calității hranei din spitale, pentru care se poartă negocieri cu Banca Mondială. Două treimi din spitalele românești se servesc de catering, de unde apar cele mai multe reclamații. „Avem discuții avansate cu cei de la Banca Mondială ca să facem un program de […]
“Vacanța poate fi un context de vindecare și de transformare la fel de important ca psihoterapia: 1. Lasă-ți timp pentru liniște și relaxare, pentru „a fi”, fără să faci nimic. 2. Ascultă și privește natura… cu multă curiozitate și deschidere. 3. Atinge, miroase, gustă… mâncarea și lichidele pe care le consumi. 4. Observă-i cu atenție […]
Aceasta este prima imagine surprinsă a Cernobâlului, realizată la 14 ore după explozia din 26 aprilie 1986. Fotografia a fost făcută dintr-un elicopter care evalua nivelurile de radiații deasupra zonei afectate. Imaginea este granulată din cauza radiațiilor intense din aer, care au început să deterioreze filmul camerei imediat ce a fost expus. Igor Kostin, fotograful, […]
Marți, 2 august 2023, un tânăr din sistemul de protecție socială a fost lăsat pe străzi fără avertizare sau pregătire, după ce i s-au înmânat actele oficiale pentru părăsirea centrului. La ora 18:00, disperat, a apelat la Asociația „Eliezer”, cerând ajutorul lui Anton Varga pentru adăpost și sprijin. Criticile au fost aduse Direcției Generale de […]