Ministerul Tineretului şi Sportului anunţă lansarea concursului de artă vizuală pe tema „Democraţie, drepturile omului, stat de drept”, cu scopul de a promova viziunea generaţiei tinere asupra acestui subiect. Participanţii vor avea vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, iar lucrările care vor alcătui expoziţia tematică pot consta în afişe, picturi, grafică, fotografii (în […]
Conducerea Organizației municipale Satu Mare a UDMR consideră inacceptabilă atitudinea, prin care conducătorii clubului de fotbal, FC Olimpia, administrează cazul fotbalistului Dan Gavrilescu. Din această cauză Kovács Máté și Magyar Lóránd demisionează din Consiliul de Administraţie a clubului, iar UDMR nu va nominaliza alți membri înlocuitori, până la rezolvarea problemelor. Într-un comunicat de presă transmis […]
Consiliul Județean Satu Mare a preluat Olimpia în urmă cu trei ani, într-un moment critic. Retrogradată în Divizia D, înglobată în datorii, echipa nu era capabilă nici măcar să câștige nici măcar campionatul județean. Plecând la drum cu un proiect pe trei ani, a fost formată o echipă doar din jucători sătmăreni. În primul sezon […]
Careienii care s-au plimbat azi, 19 mai, în jurul orei 18.00 prin parcul Castelului Karolyi din Carei, au putut asista la un concert de muzică de promenadă susținut de fanfara “Blaskapelle Pro Blassmusik”, alcătuită din interpreţi din Foieni, Urziceni și Cămin. Fanfara a fost condusă de dirijorul Czier Zsolt. Timp de mai bine de o oră, […]
În cursul zilei de vineri, 17 mai, polițiștii din cadrul Secției 8 poliție rurală Gherța Mică au fost sesizați asupra faptului că, pe fondul unei neînțelegeri privind limita unui hotar de teren, Vasile C. de 56 ani i-a aplicat mai multe lovituri Mariei M., de 78 ani din comuna Călinești-Oaș. Victima a fost transportată la […]
Frumuseţi pe două roţi dar şi un Ford fabricat în 1953 sunt vedetele „Nopţii albe a muzeelor” de la Satu Mare. Obiectele de colecţie mai sus amintite sunt expuse la Muzeul de Artă din Piaţa Libertăţii şi pot fi admirate de toţi cei care trec pragul instituţiei de cultură în această noapte (sâmbătă, 18 spre […]
360 de perechi participă în acest week-end la Concursul Naţional de dans sportiv „Cupa Sătmarului”, competiţie ce în acest an a ajuns la cea de-a III-a ediţie. Evenimentul se desfăşoară azi, 18, respectiv duminică, 19 mai, în Sala de sport a LPS Satu Mare de pe strada Ady Endre nr. 13. Competiţia a debutat azi, […]
Fostul prim-ministru al României, Mihai-Răzvan Ungureanu a venit azi, 18 mai, în Satu Mare cu scopul de a evalua „capacitatea de resurse umane şi capacitatea politică a organizaţiei judeţene”. În cursul acestei zile, liderul Forţei Civice (FC) va avea întâlniri cu simpatizanţii formaţiunii politice pe care o conduce dar şi cu oameni de afaceri din […]
Un grav accident de circulaţie a avut loc azi dimineaţă (18 mai), în jurul orei 10.00, în Parcul Central din Piaţa Libertăţii. Un şofer a intrat cu maşina într-un copac, acroşând şi o florăreasă. În urma impactului copacul a fost pur şi simplu rupt în două, prăbuşindu-se peste maşină. Potrivit unor surse neoficiale, şoferul a […]
Femeile social-democrate din zece judeţe din Transilvania au participat vineri, 17, respectiv azi, 18 mai, la Valea Măriei, la un simpozion dedicat “Zilei Internaţionale a Familiei”. Evenimentul a avut loc cu începere de la ora 13.30. Din prezidiu au făcut parte preşedintele Organizaţiei Judeţene a Femeilor Social-Democrate Satu Mare, dr. Paula Mare, secretarul de stat […]
Doi sătmăreni, o tânără de 24 de ani şi un bărbat de 53 de ani, au ajuns în această seară (17 mai) la spital după ce au suferit leziuni grave în urma unui accident de circulaţie petrecut în jurul orei 20.30, pe Podul Decebal din Satu Mare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie […]
Azi, 17 mai, au avut loc alegeri în cadrul Organizaţiei Judeţene a Femeilor Liberale (OJFL). Cu această ocazie a fost reconfirmată în funcţia de preşedinte a OFL Satu Mare, Dorina Marica Grunfeld. Vicepreşedinţii organizaţiei au fost alese următoarele doamne: Aurelia Vulciu, Rodica Bogan Rus, Andrea Bologa, Crina Buhai, Burzo Eniko, Carmen Dobra, Imola Pomian şi […]
Reporter: Pentru început vă rog să vă prezentaţi cititorilor noştri. Cine este Gabriel Mihali? Gabriel Mihali: M-am născut în Bucureşti, oraşul în care am trăit până în anul 2000, atunci când m-am mutat la Satu Mare. De altfel, nici până atunci nu am fost străin de ţinuturile sătmărene având în vedere că tatăl meu s-a […]
Sâmbătă, 18 mai, cu începere de la ora 18.00, Olimpia Satu Mare va întâlni pe teren propriu, ocupanta locului 9 în clasamentul seriei V, FC SESO Câmpia Turzii. Echipa noastră va juca din postura de lider al seriei. Olimpia Satu Mare este favorita meciului de mâine (sâmbătă), cu şanse reale de a acumula 3 puncte […]
57 de firme din judeţul nostru dar şi societăţi invitate din Ungaria îşi expun produsele şi îşi prezintă serviciile în cadrul celei de-a IV-a ediţii a expoziţiei „Fabricat în Satu Mare” organizat în acest week-end în oraşul de pe Someş. Evenimentul şi-a deschis porţile azi, 17 mai, în hala de la Piaţa „Rex” din Micro […]