Începând de azi, 9 februarie a intrat în vigoare o directivă UE care le impune farmaciștilor să nu mai elibereze pacienților medicamente la bucată, ci doar o cutie întreagă. Noua directivă europeană are ca scop să controleze strict sursa medicamentelor şi să le identifice repede pe cele falsificate, prin intermediul unui sistem de verificare impus […]
În contextul în care Parlamentul European şi Comisia Europeană se pregătesc pentru eventualitatea unui Brexit fără acord la 29 martie, se încearcă găsirea unor soluţii favorabile pentru studenţii din Marea Britanie care studiază în alte ţări ale Uniunii Europene şi pentru studenţii din alte ţări europene care studiază în Marea Britanie, cu burse Erasmus. Este […]
Consiliul Județean Satu Mare urmează să semneze contractele de finanțare pentru mai multe proiecte câștigate în cursul anului 2018, în cadrul Programului ENI CBC 2014-2020 Ungaria – Slovacia – România –Ucraina. Astfel, au fost purtate discuții cu reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, instituție care a câștigat proiectul „Intensive care for future”, având […]
Un drum de pământ din județul Satu Mare, impracticabil iarna, a fost transformat complet. În data de 8 februarie 2019 a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 108G Supuru de Sus (DN19) – Secheresa, care face legătura între drumul național DN 19 Satu Mare – Cluj și drumul județean […]
Joi 7 februarie 2019, în organizarea Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituţie de cultură care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj a avut loc, cea de-a VII- a ediţie a evenimentului „Seara Artelor”. Manifestările au găzduit lansări ale unor reviste editate de câteva şcoli din ţară, printre care şi revista „Arte”, editată […]
La această dată, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 298 localităţi din 19 de judeţe, cu un număr de 1.127 de focare. În alte 3 judeţe există doar cazuri la mistreţi. În total au fost eliminaţi 365.172 de porci afectaţi de boală şi există 916 cazuri la mistreţi. Au fost stinse 20 de focare în […]
Un tânăr, de 18 ani, a fost depistat la data de 7 februarie, de către poliţişti conducând un scuter fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Beltiug au depistat un tânăr, de 18 ani, din localitatea Giungi, care conducea un scuter pe DJ 195A, între localităţile Giungi şi Ghirişa. În […]
Un bărbat din Galaţi s-a căsătorit pentru prima dată, vineri, la vârsta de 80 de ani. Mireasa are 69 de ani si a spus „da” pentru a doua oară în viaţă. Mirele de 80 de ani se numeşte Vasile Andrei şi o mare parte a vieţii a fost şoferul echipei de fotbal Oţelul Galaţi. El […]
Marți, 5 martie, de la ora 19:30 va avea loc la Teatrul Municipal Carei concertul îndrăgitei trupe Direcția 5. Preț biletul biletului este de 119 lei secțiunea VIP, 79 lei sală parter și 59 lei la etaj. Biletele se pot cumpăra numai online de pe http://www.iabilet.ro. In cenusiul lumii noastre cotidiene, Directia 5 aduce încă […]
Polițiștii au desfășurat la data de 7 februarie, acțiuni de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și de combatere și prevenire a accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 110 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 27000 de lei. În urma activităților desfășurate pe DN 19, în localitatea Pișcolt de […]
Lia Olguţa Vasilescu, refuzata de Klaus Iohannis pentru funcţia de ministru al Dezvoltării, a anunţat că îl va da în judecată pe şeful statului. Fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu consideră că şeful statului nu are dreptate şi îl ameninţă că îi va face plângere penală pentru abuz în serviciu. Vasilescu subliniată că mai […]
Ministrul Apararii Nationale, satmareanul Gabriel Les s-a intalnit azi, 8 februarie cu senatorul american Ted Cruz. Acesta este membru al Comitetului pentru Relații Externe din Senatul american. „Programul de lucru în Statele Unite a debutat astăzi cu o întrevedere cu senatorul Ted Cruz, un membru marcant al Comitetului pentru Relații Externe din Senatul american, precum și […]
Sala “Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduieşte sâmbătă o etapă din cadrul Circuitului European de floretă cadete, la care vor concura 91 de sportivi din 13 ţări. Totodată, duminică va avea loc ediția a X-a a Cupei Satu Mare – Memorial “Ecaterina Stahl”. Evenimentul este organizat de Primăria Satu Mare, CSM Satu Mare, CS Satu […]
Două persoane au murit și șapte au fost rănite, azi (8 februarie) dimineață, la Suceava, într-un accident între un microbuz de persoane și o mașină de marfă. Accidentul s-a produs în jurul orei 7.40, în localitate Sasca Nouă din comuna Cornu Luncii, județul Suceava. Din primele informații se pare că două persoane au murit și […]
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 974 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Spania – 204 locuri de muncă:200 muncitor necalificat în agricultură – cules căpșuni, 4 tehnician – turbine eoliene; Portugalia – 200 locuri de muncă:200 muncitor necalificat în agricultură; Marea Britanie –160 locuri de muncă: 100 lucrător […]