Vineri și sâmbătă, în parcul dendrologic din Carei se va desfășura Târgul Produselor Sătmărene, în cadrul căruia își vor expune produselor 15 producători locali certificați. Careienii se vor putea aproviziona cu legume, produse artizanale, vinuri, pălincă, gemuri și siropuri de la standurile producătorilor.
Drumul forestier care leagă Valea Talnei de Valea Brada, un frumos drum de munte, a fost afectat în dreptul pârtiei de schi de o alunecare de teren, care a creat mult disconfort turiștilor care doreau să ajungă pe vârful Pietroasa mergând pe marcajul Triunghi Albastru și care în perioada ploioasă periclita inclusiv accesul echipelor Salvamont, […]
Echipa de baschet a LPS CSȘ Satu Mare a cucerit titlul de campioană a României la U16 Feminin. Formația antrenată de Adriana Pricop a învins Olimpia București în finala competiției, scor 35-31. Partida s-a desfășurat marți, 15 septembrie. Cele două protagoniste s-au succedat de patru ori la conducere, scorul la prima pauză fiind de 9-7 […]
Florin este un familist convins, focusat pe creșterea calității vieții în municipiu. Pe Florin l-am găsit în PMP și m-am bucurat să văd, după lungi discuții că rezonăm în idei în ceea ce privește nevoia orașului nostru de opțiuni pentru divertisment și recreere. Florin are în vedere un proiect ambițios de transformare a parcului „Grădina […]
Copiii (și nu numai) sunt in pericol la tot pasul, în parcul de lângă blocul nr. 72 de pe B-dul Closca. Acest loc de joaca se afla chiar lângă blocul în care în toamna anului trecut, o garsoniera a explodat din cauza unei butelii. „Asa arata parculetul nostru de pe B-dul Closca nr. 72, unde […]
Luni, 14 septembrie, polițiștii din Tășnad au identificat un bărbat, de 40 de ani, din oraș Șimleu Silvaniei, județ Sălaj, bănuit că în noaptea de 12 spre 13 septembrie, ar fi furat 4 cai care se aflau legate pe o pășune, pe raza localității Nadișul Hododului, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 15.000 de […]
Astăzi, 15 septembrie, la ora 13.40, pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu devegetație uscată pe str. Căprioarei din Satu Mare. La fața locului s-au deplasat 5 subofiteri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Până astăzi, 15 septembrie, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 105.298 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În judetul satu Mare au fost confirmate 9 cazuri noi. Până astăzi, 4.236 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID au decedat. În intervalul 14.09.2020 (10:00) – 15.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 51 de decese (28 […]
Prefectul Radu Bud a analizat astăzi, alături de șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne și conducerile Inspectoratului Școlar Județean și Direcției de Sănătate Publică Satu Mare, modul în care se va aplica integrat Planul teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și […]
La nivelul județului Satu Mare, în data de 15 septembrie, se află în carantină la domiciliu 289 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 160 vindecări și 22 decese cauzate de coronavirus. Persoana decedată, un bărbat în vârstă de 53 de ani, internat pe secția ATI a Spitalului Municipal Carei. De asemenea, până […]
Lipsa festivităţilor de sfârşit, respectiv început de an şcolar, au adus scăderi dramatice în comenzile pentru buchetele de flori, iar vânzările au scăzut chiar şi cu 50%. Miriam este o tânără din Satu Mare care din pasiunea pe care o avea pentru flori şi-a deschis o mică afacere. Dacă în anul precedent tânăra antreprenoare a […]
Un tânăr de 23 de ani a ajuns astăzi, 15 septembrie la Urgențe după ce a fost înjunghiat într-o benzinarie de pe B-dul Lucian Blaga din Satu Mare. Agresorul este un barbat de 60 de ani. Acesta a fost prins și dus la audieri. Potrovit oamenilor legii, un bărbat, de 60 de ani, din municipiul […]
Prin Hotărârea de Guvern nr. 782 din 14 septembrie 2020, starea de alertă pe teritoriul României s-a prelungit din nou, începând cu data de 15 septembrie 2020. Hotărârea prevede noi măsuri de relaxare în contextul campaniei electorale şi viitorului scrutin local din 27 septembrie 2020, între care: – purtarea măştii de protecţie, astfel încât să […]
Actorii Teatrului de Nord Satu Mare au ieșit în stradă și au prezentat publicului cele trei scene sau „piesuțe” care compun spectacolul „De la km. 0”: „Băi, animalelor”, „Caruselul ”, „Viață sau Marte!”. Experiența a fost nouă și interesantă atât pentru organizatori, cât și pentru publicul curios și receptiv care s-a strâns în jurul scenelor […]
Vineri 18 septembrie, în Sala Mare a Teatrului de Nord, de la ora 19.00, va avea loc prima premieră din această stagiune, „De la km. 0”, primul spectacol bilingv realizat în coproducție de cele două trupe ale teatrului. Spectacolul are la bază textul „4 piesuțe politice despre dușmani” de Székely Csaba, regizorul Andi Gherghe selectând […]