Palatul Administrativ îmbrăcat în straie de sărbătoare

Palatul Administrativ îmbrăcat în straie de sărbătoare

Începând de astăzi, 20 noiembrie Tricolorul românesc împodobeşte Palatul Administrativ din Centrul Nou al municipiului Satu Mare. Această iniţiativă lăudabilă aparţine Consiliului Judeţean (CJ). Potrivit celor declarate de şeful instituţiei, Adrian Ştef „eu consider că este un gest normal. Aşa se cuvine să întâmpinăm marea sărbătoare a acestui popor şi anume, Ziua Naţională a României. […]

Satu Mare va avea zonă metropolitană

Satu Mare va avea zonă metropolitană

Primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica a convocat o întâlnire cu primarii din zece localităţi apropiate de municipiul, reşedinţă de judeţ, cu scopul de a demara toate procedurile necesare pentru înfiinţarea unei zone metropolitane. Asocierea mai multor localităţi pentru înfiinţarea acestei zone se impune ca şi condiţie necesară în vederea accesării fondurilor europene prin […]

Expoziţie de artă fotografică la Negreşti-Oaş

Expoziţie de artă fotografică la Negreşti-Oaş

Muzeul Ţării Oaşului, Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş organizează sâmbătă, 24 noiembrie, la Galeria de Artă „Dr. Mihai Pop”, începând cu ora 17.00, vernisajul ediţiei a III-a a expoziţiei naţionale de artă fotografică intiulată „Versus dar împreună”. Alături de artiştii negreşteni Remus Ţiplea, Emilian Moldovan, Romeo Komaromi şi Alexandru Feher, care sunt şi principalii iniţiatori […]

Candidaţii ARD primit vot uninominal electronic şi regionalizarea ţării

Candidaţii ARD primit vot uninominal electronic şi regionalizarea ţării

Votul uninominal electronic, regionalizarea României şi revigorarea sistemului agricol sunt doar câteva dintre temele puse pe tapet de către candidaţii ARD Satu Mare în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc astăzi, 20 noiembrie, la sediul PDL. La întâlnirea cu presa au participat candidaţii: Sorin Ghilea (Senat), Adrian Cosma (Camera Deputaţilo) şi Ovidiu […]

Dispeceratul unic integrat va fi funcţional începând de săptămâna viitoare

Dispeceratul unic integrat va fi funcţional începând de săptămâna viitoare

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, a participat astăzi, 20 noiembrie, la o întânire de lucru în vederea înfiinţării dispeceratului unic integrat. Acest dispecerat unic integrat presupune includerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare şi Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU). La întâlnire au participat prefectul judeţului Satu Mare, […]

Mircea Marian insistă să înfiinţeze un centru de zi la cantina UNIO

Mircea Marian insistă să înfiinţeze un centru de zi la cantina UNIO

Potrivit zicalei „batem fierul până-i cald”, în cadrul şedinţei de astăzi, 20 noiembrie, a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Satu Mare, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor, Mircea Marian, a reuşit să-l enerveze pe prefectul Eugeniu Avram, cerând înlesnirea demersurilor cu privire la preluarea de către asociaţia pe care o […]

Dan Burulea: “Un bun profesionist nu va sta pentru un salariu de 700 lei”

Dan Burulea: “Un bun profesionist nu va sta pentru un salariu de 700 lei”

Legea salarizării în sectorul bugetar şi situaţia blocării posturilor în instituţiile publice au fost principalele teme dezbătute în cadrul şedinţei de Dialog Social care a avut loc astăzi, 20 noiembrie, în sala mare a Palatului Administrativ, cu începere de la ora 12.00. În luarea de cuvânt, liderul filialei sătmărene a CNSLR-Frăţia, Dan Burulea, a vorbit […]

Grupare specializată în trafic de persoane destructurată de oamenii legii

Grupare specializată în trafic de persoane destructurată de oamenii legii

Patru persoane sunt suspectate de procurorii DIICOT şi poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate că au racolat mai multe tinere, unele minore, prin promisiuni mincinoase, în scopul determinării acestora să practice prostituţia. Trei dintre membrii grupări au fost arestaţi preventiv, iar faţă de cea de-a patra persoană suspectată s-a dispus măsura obligării de a nu […]

Campania de reciclare inițiată de RoRec și Primăria Satu Mare continuă

Campania de reciclare inițiată de RoRec și Primăria Satu Mare continuă

Campania „Locul deșeurilor nu este în casă! Trimite-le la plimbare!”, realizată de Asociația Română pentru Reciclare RoRec în parteneriat cu Primăria Satu Mare, ajunge pentru a doua oară, în perioada 24-25 noiembrie, în municipiul, reşedinţă de judeţ. Astfel, sâmbătă, 24 şi duminică, 25 noiembrie, între orele 09.00 şi 16.00, sătmărenii sunt invitaţi să se debaraseze […]

Demararea proiectului „Înlăturarea barierelor de tranzit rutier transfrontalier dintre Lazuri şi Zajta”

Demararea proiectului „Înlăturarea barierelor de tranzit rutier transfrontalier dintre Lazuri şi Zajta”

Proiectul are ca obiectiv general îmbunătăţirea infrastructurii rutiere în vederea sporirii gradului de accesibilitate în zona de graniţă pentru a asigura o mai bună libertate de mişcare a oamenilor şi bunurilor. Proiectul a fost demarat pe 3 septembrie 2012 şi are o durată de 20 de luni. Mai trebuie spus că proiectul este implementat prin […]

Dezbatere pe marginea statului de drept la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

Dezbatere pe marginea statului de drept la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

“Statul de drept. Stat și națiune”, “Ludovic al XIV-lea și statul absolutist francez”, “Napoleon Bonaparte și Imperiul napolenian” şi “Otto von Bismarck și Unificarea Germaniei” au fost principalele teme dezbătute în cadrul manifestării desfăşurate astăzi, 20 noiembrie, la Sala de lectură a Bibliotecii Judeâţene Satu Mare. Manifestarea s-a desfășurat în parteneriat cu elevi de la […]

Blaga suspectează Forța Civică de non-combat

Blaga suspectează Forța Civică de non-combat

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni seara că se aşteaptă la ,,mai multă” prezenţă publică şi la o participare ,,mai serioasă” din partea lui Mihai Răzvan Ungureanu în această campanie. Fiind întrebat dacă s-a legat o prietenie între el şi Ungureanu, Blaga a spus că au o relaţie ,,foarte bună”, doar că se aşteaptă […]

Oamenii legii se plâng de numărul scăzut de poliţişti

Oamenii legii se plâng de numărul scăzut de poliţişti

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, a participat astăzi, 19 noiembrie, la şedinţa de lucru a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Satu Mare ce a avut loc la Ardud. La şedinţă au mai participat prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, consilierii judeţeni membri ai ATOP Alexandru Panea, Octavian Petric, Jozsef […]

Nicolae Bura în mijlocul oamenilor din Călineşti-Oaş

Nicolae Bura în mijlocul oamenilor din Călineşti-Oaş

Târgul din Călineşti-Oaş, de luni dimineaţă, a fost prima întâlnire cu simpatizanţii candidatului USL pentru Camera Deputaţilor, Nicolae Bura. Recunoscut de oamenii locului, Nicolae Bura şi-a petrecut toată dimineaţa dând răspunsuri la întrebările, nu puţine, care i s-au pus, notându-şi cererile şi doleanţele celor prezenţi şi nu în ultimul rând, îmbrăţişându-se atât cu vânzătorii de […]

La Satu Mare va fi înfiinţată o secţie de Chirurgie cardiovasculară

La Satu Mare va fi înfiinţată o secţie de Chirurgie cardiovasculară

Ministerul Sănătăţii a dat avizul pentru înfiinţarea unei secţii de Chirurgie cardiovasculară la Satu Mare. Anunţul a fost făcut public astăzi, 19 noiembrie, de către preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, la finalul conferinţei de presă organizate la Şcoala de Arte. Secţia va funcţiona în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare. „Primele […]