Sătmărenii care ocupă locuințele fără forme legale vor fi evacuați

Sătmărenii care ocupă locuințele fără forme legale vor fi evacuați

Pe site-ul oficial, Primăria Satu Mare a postat în vederea dezbaterii publice regulamentul privind reglementarea cadrului general de evacuare a persoanelor fizice sau juridice care ocupă în mod abuziv locuinţele aflate în patrimoniul municipiului Satu Mare. Regulamentul, care urmează a fi supus aprobării Consiliului Local, are în vedere art. 32, alin. 4, din Hotărârea de […]

Doi adolescenți au vrut să se sinucidă

Doi adolescenți au vrut să se sinucidă

Doi adolescenți din județul Satu Mare au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) la sfârșitul săptămânii trecute, după ce au încercat să se sinucidă. Prima tentativă de sinucidere a fost înregistrată în data de 20 mai, când la UPU a fost transportată o tânără de 15 ani care a încercat să-și pună capăt […]

Alimentarea cu energie electrică a zonei turistice Luna Șes, scoasă la licitație

Alimentarea cu energie electrică a zonei turistice Luna Șes, scoasă la licitație

La începutul lunii viitoare, Consiliul Judean Satu Mare organizează licitația deschisă pentru atribuirea contractului privind întocmirea Proiectului Tehnic și execuția lucrărilor de alimentare cu energie electrică a zonei turistice Luna Șes. Licitația a fost anunțată pentru data de 7 iunie a.c., și a fost publicată deja pe SEAP, iar valoarea lucrărilor se cifrează la circa […]

Fără medicamente gratuite în farmacii!

Fără medicamente gratuite în farmacii!

Farmaciile din Satu Mare nu mai eliberează medicamentele prescrise în regim gratuit, iar cele compensate sunt eliberate cu țârâita. Situația, care a devenit actuală la mijlocul lunii mai a.c., este determinată de recomandările din adresa emisă de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate ( CJAS) Satu Mare către farmaciile din județ. Directorul adjunct al CJAS […]

Preţuri la piaţa de maşini Satu Mare

Preţuri la piaţa de maşini Satu Mare

FORD KA An fabricaţie: 2002 Dotări: AC, ABS, servo, 4 airbag-uri, climă, Euro 4 Preţ: 1.950 Euro, negociabil Telefon: 0740523914 AUDI A4, Benzină An fabricaţie: 1996 Dotări: climatronic, ABS, servo, airbag, cotieră, geamuri şi oglinzi electrice, stare foarte bună Preţ: 2.950 Euro, negociabil Telefon: 0742831656 RENAULT LAGUNA, import Olanda, Benzină, Euro 3 An fabricaţie: 1999 […]

“Parada florilor” la Satu Mare

“Parada florilor” la Satu Mare

Peste 1.000 de sătmăreni au participat astăzi, 22 mai, la „Parada Florilor” organizată cu ocazia Zilei Parcurilor Naţionale ce va avea loc pe data de 24 mai. Evenimentul a fost organizat de Primăria Satu Mare şi APM Satu Mare. Majorete, Fanfara din Beltiug, copii îmbrăcaţi unii în haine cât se poate de colorate iar alţii […]

Două bilete gratuite la spectacolul „Soare pentru doi”

Două bilete gratuite la spectacolul „Soare pentru doi”

Duminică, 22 mai, în programul Festivalului de Teatru „Fără bariere”, sunt incluse trei spectacole. Primul, „Szorprajzparti” de Karpati Peter, va avea loc în sala „Studio”, de la ora 18:30, și va fi susținut de actorii trupei „HOPPart” din Budapesta. De la ora 20:00, în sala mare a Teatrului de Nord, este prevăzut spectacolul cu piesa […]

Sute de sătmăreni la Maratonul Caritas

Sute de sătmăreni la Maratonul Caritas

Peste 500 de sătmăreni s-au aşezat azi dimineaţă, 21 mai, la startul tradiţionalului Maraton organizat de Caritas. Cu mic, cu mare, unii la pas iar alţii cu bicicletele sau cei mai prichindei în cărucior, au luat startul din faţa sediului organizaţiei. Voluntarii au avut de parcurs un traseu de aproximativ 9 km din faţa sediului […]

Preţurile la piaţă sâmbătă de dimineaţă

Preţurile la piaţă sâmbătă de dimineaţă

Legume: Castraveţi 5 lei/kg Cartofi 2 – 2,5 lei/kg Cartofi noi 4-5 lei/kg Conopidă 4 lei/kg Morcovi 4 lei/kg Ceapă verde 1-1,5 lei/legătura Dovlecei 5 lei/kg Pătrunjel 2 lei bucata Ţelină 10 lei/kg Ardei gras 1-2 lei bucata Roşii 8 lei/kg Ardei iuţi (mari) 2 lei bucata Ardei iuţi (mici) 0,50 bucata Ridichi 1,5-2 lei […]

Placă comemorativă în amintirea unui gest nobil

Placă comemorativă în amintirea unui gest nobil

Cinci absolvenţi ai promoţiei 1951 a actualului Colegiu Naţional „Mihai Eminescu” împreună cu colege de generaţie de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” alături de elevi şi profesori au participat astăzi, 20 mai, la dezvelirea unei plăci comemorative în holul mare al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. Bustul poetului nostru naţional a fost realizat în 1950 cu […]

Bucureştean jefuit în Sătmar

Un bucureştean va rămâne cu amintiri nu tocmai plăcute din Satu Mare după ce a fost jefuit miercuri seara, 18 mai, pe strada Ştefan cel Mare. Hoţii i-a furat borseta de sub braţ în care bărbatul îşi ţinea documentele personale şi banii. Poliţiştilor de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare […]

Hoţ de cai prins

Se pare că vremea hoţilor de cai e departe de a apune. Un bărbat din Hurezu Mare, Ştefan T., a crezut că dă marea lovitură când a furat trei cai de pe o păşune din Stâna. Văzând că a rămas fără animalele de povară, Ioan T. a dat buzna la Poliţia din Socond să reclame […]

Sâmbătă are loc Maratonul „CARITAS”

Sâmbătă are loc Maratonul „CARITAS”

Cu scopul de a atrage fonduri pentru sprijinirea funcţionării serviciilor oferite copiilor cu disabilităţi, „Caritas” Satu Mare organizează două evenimente de binefacere sub motoul „Cu muzică şi sport pentru copiii cu disabilităţi!”: Primul eveniment, a V-a ediție a Maratonului de solidaritate, va avea loc sâmbătă, 21 mai, iar cel de-al doilea, un concert de binefacere, […]