105 copii din 15 judeţe ale ţării s-au întrecut vineri, 31 martie, pe scena Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a concursului naţional de interpretare pian „Prietenii Muzicii”. La competiţie au participat elevi de la Palatele Copiilor, Cluburile Elevilor dar şi copii care studiază acest instrument în cadrul […]
Clubul Toastmasters Satu Mare a fost lansat sâmbătă, 31 martie, la Centrul Multicultural „Poesis”. Evenimentul a avut loc de la ora 16.30. Sătmărenii care doresc să înveţe cum să vorbească în public, cum să-şi controleze vocea dar şi cum să-şi depăşească emoţiile sunt aşteptaţi să facă parte din Clubul Toastmasters Satu Mare. Evenimentul de vineri […]
Premiera spectacolului ”Leonce și Lena” de Georg Buchner, a fost tema conferinței de presă de astăzi, 30 martie, organizată la Teatrul de Nord Satu Mare. Spectacolul va avea loc duminică, 1 aprilie, de la ora 10.00, și va fi dedicat Zilei Mondiale a Teatrului respectiv campaniei ”Artiști pentru artiști”. La întâlnirea cu presa au fost […]
Peste 100 de copii de la Palatele Copiilor şi cercurile de pian din cadrul şcolilor din 15 judeţe ale ţării vor participa sâmbătă, 31 martie, la cea de-a IV-a ediţie a concursului naţional de interpretare pian „Prietenii Muzicii”, organizat la Satu Mare. Evenimentul este organizat de Palatul Copiilor din Satu Mare şi se va desfăşura […]
Implicațiile ”Strategiei Europa 2020” pentru dezvoltarea locală durabilă, a fost tema întâlnirii de astăzi, 30 martie, organizată în sala XXI din Palatul Administrativ. Evenimentul a avut loc de la ora 10.00. Principalele obiective ale strategiei au fost prezentate de Adrian Morar, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice București. Potrivit celor declarate de Morar ”Strategia […]
După ce ani la rând, începând cu 1993 – a realizat şi a sprijinit realizarea unor obiective cu caracter social din Satu Mare, omul de afaceri german Hans Lindner a participat vineri, 30 martie, la inaugurarea unui obiectiv realizat cu fonduri alocate de fundaţia care-i poartă numele în cadrul programelor derulate pentru tineri în scopul […]
Vreme buna afară, temperaturi plăcute, astenia de primavara s-a cam dus deci ce mai rămâne de facut în acest week-end decât să ne distrăm? Ei bine cum cu o floare nu se face primăvară în acest week-end noi o să vă dăm de unde alege. Vineri: Descoperă artistul din tine la Retro party & Karaoke […]
Centrul de Creaţie Satu Mare găzduieşte începând de ieri, 29 martie, două noi expoziţii realizate din creaţiile artiştilor plastici sătmăreni, Mihaela Pasztor şi Aurel Ţenţ. Evenimentul expoziţional a fost vernisat de la ora 17.00. Măştile veneţiene create de Mihaela Pasztor şi acuarelele pictate de Aurel Ţenţ supranumit şi „seniorul artelor”, vin să împodobească pentru o […]
Biserica Greco-Catolică „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Satu Mare găzduieşte pentru scurt timp icoana miraculoasă a Sfintei Fecioare Maria de la Guadalupe – Mexic. Icoana a fost expusă în biserică în după amiaza zilei de joi, 29 martie, iar la scurt timp a început şi pelerinajul sătmărenilor prin faţa acesteia. Deşi era de aşteptat […]
Cele două proiecte de hotărâre datorită cărora şedinţa Consiliului Local Satu Mare de azi, 29 martie se anunţa una furtunoasă, au fost retrase de pe ordinea de zi la propunerea primarului Iuliu Ilyes. Este vorba despre aprobarea actului adiţional la contractul cu SC Florisal SA pentru gestionarea serviciilor publice de salubrizare în municipiu, respectiv aprobarea […]
Un eveniment rutier soldat cu rănirea ușoară a unei sătmărence a avut loc miercuri, 28 martie, în jurul orei 09.00, pe strada Nicolae Golescu din Satu Mare. Polițiștii Biroului Rutier, ce au efectuat cercetările în cauză, au stabilit că Dănuț V., de 45 de ani, din Satu Mare, aflat la volanul autoturismului s-a angajat în […]
Un elev de clasa a X-a de la Grupul Școlar ”Constantin Brâncuși” din Satu Mare a ajuns astăzi, 28 martie, în stare gravă la spital după ce a fost bătut de alți doi elevi de clasa a IX-a, de la aceeași școală. Despre incident au fost anunțați și oamenii legii care au deschis o anchetă […]
Situate în zona centrală sau în cartiere şi amplasate adeseori la mică distanţă unul de altul, magazinele second hand cu îmbrăcăminte şi încălţăminte reprezintă pentru foarte mulţi dintre sătmăreni sursa sigură de completare sau înnoire a garderobei. La cât de multe au fost deschise în ultima perioadă, pe lângă cele deja existente, se poate spune […]
Marţi, 27 martie a.c, reprezentanţii unui magazin situat pe strada Ganea din municipiul Satu Mare, au sesizat telefonic pe apelul 112 cu privire la faptul că o persoană de sex masculin sustrage produse din magazin. O patrulă de ordine şi siguranţă publică formată dintr-un jandarm şi un poliţist s-a deplasat la faţa locului, unde l-au […]
O delegaţie a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare Satu Mare, alcătuită din Şeful Inspectoratului, comisar şef de poliţie dr. Taloş Constantin Ioan, şi doi ofiţeri din cadrul structurilor de investigaţii criminale au participat ieri, 27 martie a.c., la Sesiunea anuală de instruire în domeniul investigaţiilor criminale, organizată în localitatea Mateszalka, din Ungaria. Personalităţi din […]