Polițiștii Secției 2 Livada Poliție Rurală au fost sesizați în cursul zilei de marți, 1 mai, prin intermediul unui apel ”112”, recepționat în jurul orei 23.00, cu privire la izbucnirea unui scandal pe terasa unui local din comuna Halmeu. Polițiștii rurali ce au intervenit de urgență pentru aplanarea conflictului au stabilit în urma investigațiilor efectuate […]
Prorectorul Universității de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, filiala Satu Mare, prof. univ. Gavril Ardelean și-a donat cărțile publicate până în prezent Bibliotecii Județene Satu Mare. Anunțul a fost făcut astăzi, 2 mai, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul BJ Satu Mare. La întâlnirea cu presa au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Satu […]
Poliţiştii sătmăreni au identificat şi reţinut suspectul în cazul a trei tâlhării comise în perioada octombrie 2011 – martie a.c., în incinta a două benzinării şi a unui magazin alimentar din municipiu. Tânărul de 25 de ani, din Gelu, a fost încarcerat în Arestul Inspectoratului pentru 24 de ore, ulterior magistraţii emiţând pe numele său […]
Fără banii necesari pentru a se deplasa în staţiunile balneare din judeţele învecinate, dar având de partea lor vremea foarte frumoasă, sute de pensionari sătmăreni îşi petrec ziua întreagă la bazinul din incinta fostelor Tabere Şcolare. Deşi funcţionează fără autorizaţie din partea Direcţiei de Sănătate Publică, iar apa termală este furnizată de SC Beny Alex […]
Containerele amplasate în punctele gospodăreşti din cartierele municipiului Satu Mare au fost inscripţionate adecvat în vederea începerii colectării selective a deşeurilor menajere. Fiecare punct gospodăresc este prevăzut cu câte 3 containere, din care două, aşa cum rezultă din inscripţionări, sunt destinate colectării deşeurilor din fracţiunea uscată, iar unul celor din fracţiunea umedă. La mijlocul lunii […]
Royal Dance Club a participat sâmbătă, 28 aprilie, la Cluj Napoca la Concursul naţional de dans sportiv “Cupa Clujului” unde dansatorii noştri au obţinut trei medalii de aur, trei de argint, trei de bronz şi alte trei perechi calificându-se în finalele concursului. La prima ediţie a Concursului naţional de dans sportiv “Cupa Clujului” 2012 au […]
Evenimentele culturale organizate de USL Satu Mare sub egida “Zilelor Tinereţii” au continuat ieri, 29 aprilie, în Piaţa 25 Octombrie, cu o suită de concerte de muzică populară, muzică uşoară, muzică pop-rock, dans dar şi o prezentare de modă. Pentru început, pe scena din faţa Palatului Administrativ au urcat elevii de la Palatul Copiilor […]
Sătmărenii care apreciază talentul percuţionistului Cserey Csaba au umplut până la refuz sala de spectacole „G.M.Zamfirescu” din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, cu prilejul concertului aniversar organizat în seara zilei de vineri, 27 aprilie, pentru aniversarea a 40 de ani de activitate artistică. Concertul aniversar a fost organizat de Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu” […]
Într-o conferinţă de presă organizată vineri, 27 aprilie, reprezentanţii Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) au anunţat că, întrucât sătmărenii chestionaţi prin intermediul unui sondaj de opinie au decis că nu doresc schimbare, la alegerile locale din iunie a.c. PPMT nu va avea candidat propriu la Primăria Satu Mare. În schimb, PPM va avea […]
Personalul secţiilor Oftalmologie şi Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare a fost completat cu 4 medici tineri. Unul dintre aceştia este specialist în oftalmologie şi a venit la Satu Mare de la Spitalul Militar din Cluj Napoca, iar ceilalţi 3 sunt specialişti cardiologi şi medici cardiologi rezidenţi. Cei 4 medici tineri au fost prezentaţi […]
În urma solicitărilor venite din partea agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe platforma industrială de pe strada Şoimoşeni precum și din partea consilierului local Dorel Coica, vineri, 27 aprilie, primarul Iuliu Ilyes s-a deplasat pe teren împreună cu reprezentanţii Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare. […]
După ce în cursul acestei săptămâni au fost găsite, în timpul efectuării unor lucrări de salubrizare, două proiectile explozive, la Carei și Valea Morii, o nouă asemenea descoperire a fost sesizată Poliției, joi, 26 aprilie, în jurul orei 14.30. Un bărbat în vârstă de 40 de ani, care căuta fier vechi pe marginea șanțului, pe Strada […]
Bursa generală a locurilor de muncă organizată astăzi, 27 aprilie, a stârnit un viu interes în rândul sătmărenilor. Cu mult înainte de ora 09.00 sute de sătmăreni doritori să muncească s-au strâns în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, instituție care a găzduit cea de-a XII-a ediție a Bursei generale a locurilor de muncă. La […]
Veteranii sătmăreni au marcat astăzi, 27 aprilie, în avans printr-un moment festiv data de 29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război, o zi de omagiu și de recunoaștere a meritelor deosebite ale celor care ”au îmbrăcat cămașa morții” și au participat direct la luptele pentru cucerirea și apărarea independenței, suveranității și integrității Statului Român. La evenimentul […]
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare organizează vineri, 27 aprilie, o bursă a locurilor de muncă la care vor participa circa 50 de angajatori. Gheorghe Tilibaşa, directorul AJOFM Satu Mare, a declarat joi, 26 aprilie, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că sătmărenii vor avea posibilitatea să aleagă din cele peste […]